Parea ca nu avem niciun motiv de ingrijorare de ordin seismic. Tocmai facusem un update la textul despre pactul Hitler-Stalin, scriam un mesaj catre un bun prieten (o, Doamne, mi-am dat acum seama ca si-a pierdut parintele in cutremurul din ’77) si ma pregateam sa citesc o carte despre politie si estetica in Rusia stalinista cand am retrait momente pe care le doream definitiv uitate. Mi-au revenit in memorie clipele de-atunci, cu Tita, cu Radu, cu Olga. Zidurile blocului nostru de pe Connecticut Avenue au inceput sa se zguduie. Usa balconului s-a deschis singura. Am alergat imediat sa vad ce face Mary (dupa o fractura de glezna in Romania, nu poate inca pasi), era in camera de-alaturi. Am deschis televizorul, am aflat de evacuarea Pentagonului, a Capitoliului, a cladirilor guvernamentale din Washington, DC, locuitorii din blocuri sunt sfatuiti sa iasa afara. Epicentrul a fost in Virginia, am multi prieteni care locuiesc si lucreaza acolo. Telefon de la o prietena,voce pierduta, “Asta ne mai lipsea”. Intr-adevar, ultimul lucru de care aveam nevoie cu totii… Ne pastram calmul, lumea este pe strazi, se aud ambulante. Nu cred ca au fost victime, dar totul a venit atat de subit, atat de neasteptat incat socul psihologic nu poate fi subestimat. O zona ce pare sigura din punct de vedere seismic se dovedeste acum vulnerabila. Cel mai important lucru, in asemenea situatii,este sa stii sa-ti pastrezi cumpatul, sa actionezi fara panica si sa ramai convins ca solidaritatea umana este de nezdrruncinat.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
