Am început să urmăresc „contributors.ro” atras de erudiţia autorilor (şi a comentatorilor), un lucru încă rar de găsit într-o ţară foarte indulgentă cu mediocritatea. După trecerea unei bune perioade, observ însă că această bună cultură este folosită pentru înrădăcinarea unui stereotip care nu ajută la o mai bună cunoaştere (a ceea ce se întâmplă) deoarece nu se mai regăseşte de fapt în realitatea socială (aşa cum a fost aceasta înţeleasă până de curând). Este vorba despre disputa taberelor de idei, „stânga vs. dreapta”. Intervenţia mea este o observaţie cu privire la anacronismul acestei dispute.
Sfera ştiinţelor sociale, de unde provin cei mai mulţi (dacă nu toţi) dintre cei care contribuie aici, este obişnuită să aşeze lucrurile la „stânga” şi la „dreapta”, în funcţie de filiaţia cea mai probabilă a ideilor: din partea celor care se uită la interesele celor mai puţin bine plasaţi în ierarhia socială, respectiv, din partea celor care explică mersul lucrurilor din perspectiva celor mai bine plasaţi. De exemplu: economiştii se uită la dezechilibrul de putere de schimb în raporturile de piaţă sau susţin că îngrădirea de orice fel împuţinează sursele de formare a averii; cei din ştiinţa politică privesc cu atenţie la dificultatea reprezentării intereselor (de orice fel) a celor mai săraci sau apără instituţiile care cultivă şi perpetuează starea de libertate competitivă; în fine, sociologii susţin că inegalitatea este obiectivul „de lucru” sau dimpotrivă că este forţa necesară pentru a selecta pe cei mai adaptaţi, forţa care „împinge” înainte.
Excesele când apar (de ex. „comunism”, „stalinism“, „fascism”, „naţionalism”) contrariază la început, deoarece par a nu fi plasate în nicio parte (fiind rezultatul unor ficţiuni ideologice), şi studiate apoi pentru materialul social pe care îl oferă.
Dualismul, alături de determinism şi reducţionism, a format modul prevalent de gândire în cultura modernă occidentală de la începutul apariţiei ei (sec. 16-17). De ce s-a întâmplat aşa şi nu altfel poate fi înţeles şi explicat (vezi, de exemplu, Gardner, Howard (1983) Frames of Mind. The Theory of Multiple Intelligences, New York, Basic Books, 2004; Gould, Stephen Jay (1989) Wonderful Life. The Burgess Shale and the Nature of History, New York, W.W. Norton and Co.; Hollis, Martin (1994) Introducere în filosofia ştiinţelor sociale, Bucureşti, Editura Trei, 2001; Questioning Nineteenth-Century Assumptions about Knowledge, Edited by Richard E. Lee, Fernand Braudel Center and State University of New York Press, 2010). Dar este o dificultate încă să fie pus în discuţie şi, mai ales, să fie orientat către o perspectivă mai adecvată de a privi realitatea socială. Analizând impasul biologilor de a privi dincolo de evoluţia de la forme inferioare la cele superioare (aşa cum, de exemplu, în economie există capitalism/instituţii de piaţă „bune” şi „rele”), un comentator (David Prindle) remarca că ne aflăm de fapt în faţa unei „meta-filosofii a schimbării” de natură să pună în discuţie fundamentele ştiinţei.
Dacă în ştiinţele exacte s-a trecut de ceva vreme de la „adevăr vs. fals” la „probabil adevărat/fals”, în ştiinţele sociale lucrurile merg mai încet deoarece nimeni nu întrevede încă ce poate să însemne noua înţelegere a societăţii moderne (vezi Sewell Jr., William H. (2005) Logics of History. Social Theory and Social Transformation, Chicago, The University of Chicago Press). Există oferte intelectuale remarcabile pe fiecare domeniu disciplinar; nu este locul aici să ajungem până acolo. Este în schimb locul să explic de ce trebuie să trecem dincolo de „stânga vs. dreapta”. Foarte simplu pus, din trei motive care adresează chestiuni legate de perspectiva ştiinţifică, importanţa pentru viaţa socială şi posibilul impact dăunător pentru formarea valorilor.
(1) Lipsa de sens. Rugat în cadrul unei audienţe ştiinţifice să explice asocierea numelui lui cu gândirea de filiaţie comunistă, Immanuel Wallerstein a replicat aşa de scurt, „În schimb faţă de (în raport cu) ce?” („Instead of what?”) Cei care îi cunosc lucrările recente, ştiu că Wallerstein este unul dintre cei propun dispariţia barierelor disciplinare în ştiinţele sociale şi convergenţa lor către un domeniu epistemic comun, aşa cum gândirea logico-matematică îl oferă pentru ştiinţele naturii. Acest lucru explică nedumerirea lui faţă de o astfel de întrebare. Divizarea disciplinară curentă s-a produs la sfârşitul secolului 19, când fiecare sub-domeniu s-a „particularizat” în funcţie de un obiect de studiu mai mult sau puţin specific, dar prin adoptarea modului prevalent al culturii ştiinţifice. S-a ajuns până acolo încât să se afirme din partea unora precum Karl Popper că economia este cea mai dezvoltată ştiinţă socială deoarece este şi cea care a împrumutat cel mai mult aparatul metodologic al ştiinţelor exacte.
O convergenţă disciplinară, însă, asupra obiectului de studiu schimbă radical perspectiva. Nu mai găsim „stânga/dreapta”, fiindcă nu mai găsim vechile probleme de studiu (piaţă liberă/protejată, săraci/avuţi, ierarhie socială etc.) sau cel puţin nu în această formă. Nu problemele sociale s-au schimbat (avuţia, sărăcia etc. sunt acum, aşa cum erau şi în timpurile biblice), ci, de pe piedestalul acumulării de cunoştinţe, înţelegerea noastră asupra lor. Oamenii nu se diferenţiază prin „avuţie”, ci, spune Amartya Sen, printr-un profil social care îi aşează într-un context. Piaţa nu trebuie să fie „liberă”, ci deschisă, spune Organizaţia Mondială a Comerţului, prin apărarea drepturilor de schimb ale participanţilor. Oamenii cu o bună/proastă poziţie socială pot fi la fel de morali sau ticăloşi ca oricine altcineva…În fine – dacă renunţăm să privim la realitatea socială aşa cum în mod tradiţional am făcut-o, vom descoperi mai multe faţete, mai multe contexte, mai multe problematici.
(2) Cultivarea „grupurilor” în dauna „comunităţii”. Acest motiv este poate cel mai vizibil. Nu cred că avem nevoie de lucruri „opuse”, dar dacă vrem (şi putem) să privim lucrurile întotdeauna aşa, atunci ne aşezăm în tabere. Aceste câmpuri, prin definiţie opuse, pun în evidenţă lucruri lipsite de sens care ne separă şi pun în umbră viziune constructive care se regăsesc pe linia unei bune culturi/educaţii.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
