Dupa razboi, imediat dupa razboi cand trupele rusesti inca mai umblau slobode prin tara, intr-un sat din praful Olteniei bunicii mei aveau un soi de dispensar, bunica mea era moasa iar bunicul meu asistent sanitar.

Seara veneau rusii si se instalau acasa la bunicii mei, se jucau cu mama, un copil de trei ani, totul cu pusca pe masa, veneau sa bea spirtul bunicului, spirtul medicinal.

Dupa ce terminau lasau doua mantale ca plata pentru spirt. Bunica in fiecare seara lua mantalele si le punea bine cu gandul sa le pastreze. Bunicul le scotea afara, in tinda. Noaptea rusii veneau si-si recuperau mantalele. Si asta de cateva ori pe saptamana. Nu stiu daca s-a terminat spirtul sau pur si simplu au plecat din sat.

Apoi a venit colectivizarea, bunicii au fost pusi sa aleaga intre slujbe si pamant, au ales slujbele. Pamantul s-a dus la colectiva. Cand a murit bunica, in 1976, ultimele cuvinte au fost "Actele pentru pamant sunt in pod." Am recuperat pamantul dupa 89, nu ne-a prea folosit dar era o datorie fata de bunica sa-l luam.

Bunica avea multi frati. Unul inginer agronom. Si dusman al regimului, nu stiu de ce-l cautau comunistii. Dar a stat ascuns pe la toti fratii, la bunica a venit intr-o noapte, a stat in pod cateva saptamani. Din cand in cand venea Securitatea si intreba de el. Apoi a fugit la Bucuresti, lucra, cu alt nume, la ingrijirea parcurilor si statea ascuns la o sora a bunicii.

Citeste restul materialului si comenteaza pe Romania obiectiva.