Va povesteam prin februarie cum, la Davos, Putin si Jiabao erau "cavalerii libertatii", luptand cu toate fortele impotriva protectionismului. Intr-adevar, schimbarea regulilor comertului mondial poate afecta decisiv atat exportatorii de produse finite cat si pe cei de materii prime. Cu economiile destul de prost asezate, cei doi atentionau asupra consecintelor nefaste ale revenirii unor practici comerciale pe care unii le dadusera uitarii.

Ei bine, primul pas a fost deja facut de administratia Obama, prin impunerea unui tarif de 35% pentru anvelopele importate din China. Justificarea? Protejarea productiei interne in fata unor preturi de dumping practicate de chinezi. Suna atat a atentionare cat, mai ales, a amenintare. Si spun a amenintare deoarece acesta pare a fi primul pas al unei politici extrem de dure. Replica Chinei a fost una anemica, amenintand cu reclamarea SUA la Organizatia Mondiala a Comertului. Realitatea este mult mai complexa, iar un diferend inaintat la WTO nu este cu nimic amenintator pentru SUA.

Tentatia protectionisa isi are radacinile in campania electorala a lui Obama, atunci cand se criticau la scena deschisa parteneriatele comerciale americane. Multi au crezut ca este vorba doar de un slogan electoral, dar lucrurile au inceput sa iasa la iveala pe la inceputul anului, cand s-au transmis semnale clare catre firmele americane pentru reinternalizarea productiei. Si cum argumentul patriotic nu prea tine cand e vorba de bani, tarifele vamale vor face in mod sigur minuni!

E greu sa dai dreptate unora sau altora. Daca vi se pare ca in toata aceasta ecuatie chinezii sunt victime cred ca va inselati. Ani la randul au practicat un curs valutar ireal in raport cu monedele occidentale pentru a impulsiona competitivitatea produselor proprii. Aceasta, in defavoarea partenerilor comerciali care se confruntau cu falimente (sau relocari fortate) in randul firmelor producatoare (va amintiti cum o groaza de firme pur si simplu nu au mai facut fata avalansei de preturi mici?).

SUA inregistreaza un deficit comercial cu China de aproximativ 270 mld. dolari (in 2008; valoarea pe primele noua luni ale anului curent este de 124 mld. dolari). Motivul pentru care s-a ajuns la aceste valori este cat se poate de simplu. Ani la randul in America nu a functionat impecabil decat productia de bani (inovatiile financiare intra in aceeasi categorie), iar acum se fac eforturi sustinute pentru revenirea cu picioarele pe pamant. Un nivel atat de mare al deficitului comercial poate fi o baza solida pentru actiuni menite a recupera fonduri atat de necesare Administratiei.

Citeste restul articolului si comenteaza pe Trenduri Economice.