Anul 1996, an electoral, a fost unul de relativa prosperitate. Putina lume isi aminteste asta, pentru ca a trecut ceva vreme, pentru ca prosperitatea a fost relativa, si pentru ca a durat putin. Dar e o realitate. Inflatia s-a temperat, refrenul “nu sunt bani” a fost dat usor la o parte, si brusc guvernul a gasit chiar fonduri sa cadoriseasca pensionari, elevi sau studenti. Cum a fost posibil? Nu, dl Vacaroiu nu gasise piatra filozofala sau ceva asemanator. Din contra s-ar putea spune, gasise modalitatea clasica de saracire: sa cheltui mai mult decat iti poti permite. Cum a reusit sa faca asta atata timp? Imprumutandu-se, in conditii extrem de proaste – din nou, un gest pe care nu trebuie nici pe departe sa fii un “Hagi al finantelor” ca sa-ti dai seama ca e iresponsabil si ruinator. Doar ca scadenta acestor masuri a venit dupa alegeri si schimbarea de putere. Guvernul urmator a fost practic obligat sa ia masuri drastice si impopulare sau sa asiste pur si simplu neputincios la degradarea situatiei economice: la patru luni dupa alegeri leul isi pierduse jumatate din valoare (spre comparatie, ganditi-va ce ar insemna daca in primavara un euro ar fi 7,5 lei).
Exact in aceeasi perioada, prin 1997, a aparut in dezbaterea publica si expresia “dezastruoasa mostenire”, cu semnificatia ei ironica — daca nu ma insel, din partea presei de partid pe post de replica la acuzatiile aduse de guvern. Usor, usor, a fost adoptata pe larg si expresia si interpretarea ei. Guvernele anterioare au ajuns cumva imune la critici; nu e frumos sa spui lucruri urate de cei trecuti in opozitie. Sigur, realitatea e realitate. Daca e sa discutam acum situatia din urma cu 12 ani, cred ca putina lume ar mai contesta faptul ca dificultatile economice din prima perioada a guvernarii CDR au fost consecinta directa si nemijlocita a deciziilor anterioare luate de guvernul PDSR, si ca ironia la adresa “dezastruoasei mosteniri” era una complet deplasata. Doar ca nu mai discutam acum despre episodul de acum 12 ani, a cazut in uitare. Si uitandu-l riscam sa-l repetam.
----------------------------------
Revenind in prezent, si ca sa dau un exemplu, am citit acuzatii la adresa guvernului Boc pe motiv de crestere a fiscalitatii. Intr-adevar, sa maresti fiscalitatea in conditii de criza economica e o greseala, intr-adevar contributia la CAS a fost marita, intr-adevar pe decizie e semnatura premierului Boc. Doar ca, la fel ca acum 12 ani, decizia este impusa de una luata anterior, in alta guvernare. Ma refer la cresterea pensiilor din vara anului 2007. Nici in cazul asta nu ar trebui sa existe disputa, caci lucrurile sunt simple, spuse sau scrise negru pe alb: masura respectiva a fost finantata in 2007, 2008 din “cresterea economica” (de fapt, a fost finantata din bugetul de stat), iar fostul ministru de finante recunostea senin ca pentru 2009 nu-l mai intereseaza cum mai poate fi aplicata. Daca mai doriti un argument ca actuala crestere de fiscalitate a fost decisa practic in 2007, iata un articol scris exact in perioada respectiva:
Citeste mai mult si comenteaza pe Inventarul stricaciunilor politice.
6
4
