Omenirea trece printr-una din cele mai acute crize pe care le-a cunoscut, determinata de cresterea preturilor produselor agricole. Cu atat mai dureroasa, cu cat ea se petrece in 2008, in plina epoca a dezvoltarii tehnologice, cand, in principiu, oamenii nu ar trebui sa mai moara de foame. Totusi, asta se intampla. Zilnic, mii de persoane, in special din tari africane foarte sarace (dar nu numai), mor de foame.

Cresterea aberanta a preturilor produselor alimentare, dar si a produselor necesare unei agriculturi cat de cat performante (ingrasaminte, seminte), insotita de schimbari climatice care au afectat productia agricola, au creat deja ravagii in tarile sarace. Putem sa le numim mult si bine tari in curs de dezvoltare, realitatea prezenta ne-a demonstrat ca unele din ele sunt de fapt tari foarte sarace, care nu pot face fata singure unei crize de asemenea proportii.

Cum se poate raspunde unei astfel de situatii ? Putea ea fi prevazuta si preintampinata? Ce va fi in viitor ?

Titlul acestui articol a fost de fapt titlul sesiunii extraordinare a Comisiei de Dezvoltare a Parlamentului European, care a avut loc saptamana trecuta, la Bruxelles. A fost o dezbatere la care au participat si reprezentanti ai Comisiei de Buget si ai Comsiei pentru Agricultura din PE, dar si ai Bancii Mondiale, ai Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura, ai Programului Alimentar Mondial.

Scopul? Discutarea unei initiative a Comisiei Europene si a raportului Comisiei de Dezvoltare privind crearea unui mecanism de reactie rapida la cresterea preturilor la produsele alimentare in tarile sarace.

Cum nimic in lume nu e simplu, nici crearea acestui mecanism nu e. Despre ce e vorba, in mod concret? Comisia Europeana propune ca, din linia de buget a Politicii Comune Agricole (PAC), sa fie luat un miliard de euro si trimis sub forma de ajutoare de diferite tipuri in tarile afectate cel mai puternic de criza. Aceasta suma a fost initial prevazuta in bugetul PAC pentru acordarea de subsidii in interiorul UE, in cazul in care preturile produselor agricole ar fi scazut.

Dar, cum acestea nu au scazut, suma nu a fost solicitata (folosita) in 2008 si, foarte probabil, nu va fi nici in 2009. Acelasi fenomen care a facut ca in UE acest miliard sa nu fie folosit - cresterea preturilor produselor agricole - a determinat criza in tarile in curs de dezvoltare.

Estimarile Comisiei privind suma necesara pentru a ajuta pe termen scurt (2008-2009) cele mai afectate tari vorbesc de …. 18 miliarde de euro !

S-au implicat deja puternic ONU, prin diversele sale agentii, precum si Banca Mondiala. Au fost trimise deja ajutoare de peste un miliard de dolari, iar peste o jumatate de miliard asteapta sa fie distribuita in urmatoarele luni. Contribuie si unele tari cu ajutoare guvernamentale. Uniunea Europeana si-a propus sa gaseasca in urmatorii doi-trei ani un miliard opt sute de milioane. Deocamdata a gasit acest miliard despre care vorbim.

La prima vedere ar parea ca un miliard de euro din partea UE, in conditiile in care e nevoie de vreo 18, nu e mare lucru. In realitate, e ceva mai complicat. Pentru ca, in conformitate cu regulile Uniunii, sumele nefolosite se intorc la bugetul general. Pentru a le schimba destinatia, este nevoie ca cele 27 de state membre ale UE sa fie de acord, deci ele trebuie sa accepte folosirea miliardului pentru proiectul initiat de Comisia Europeana si sustinut de Comisia de Dezvoltare a PE.

Raportorul Comisiei de Dezvoltare, membru al Partidului Popular European, este de acord cu initiativa, insistand asupra caracterului ei cu totul si cu totul extraordinar. In sensul in care, sub nicio forma, ea nu poate si nu trebuie sa fie considerata un precedent in activitatea UE, in sensul luarii unei sume din bugetul alocat, dar nefolosit de UE, pentru ceva intracomunitar, ca sa fie trimis sub forma de ajutoare sau orice altceva catre state terte.

Cu ocazia dezbaterii de saptamana trecuta au fost aduse argumente in favoarea acestui proiect, dar s-au exprimat si nelinisti, ingrijorari.

Raportorul Mitchell isi justifica sustinerea invocand atat motive umanitare, cat si unele ce tin de ordinea publica, de securitate, in general. Cresterea ametitoare a preturilor produselor agricole (indexul privind hrana la nivel mondial arata o crestere de peste 40% in ultimul an) a facut ca populatia cea mai saraca a planetei sa nu mai poata sa-si procure alimentele de baza din care traia, mai ales orez si porumb.

In plus, pretul ingrasamintelor s-a dublat sau chiar triplat in unele cazuri, astfel ca productiile proprii au scazut dramatic. Tari care exportau orez au ajuns sa nu mai aiba suficient pentru consumul intern si sa importe. O spirala a foametei a aparut, rezultand in mii de decese zilnic si determinand in multe tari proteste, revolte care au luat inclusiv forma violentelor fizice, punand in pericol succesele obtinute pana acum prin programele de ajutorare.

Ceea ce, evident, poate duce la instabilitate politica in respectivele tari, punand in pericol investitiile existente, determinand o noua spirala a violentei, ceea ce s-ar putea traduce in cresterea fenomenului imigratiei ilegale, afectand in mod direct tarile Uniunii.

Ce se spera sa se obtina prin aceasta asistenta? Reducerea ratei malnutritiei, in special in ceea ce priveste grupurile cel mai vulnerabile (copiii, cu precadere), dar si o crestere a productiei agricole in tarile asistate. Toti cei care au participat la dezbaterea de saptamana trecuta au insistat asupra nevoii ca UE sa-si exprime solidaritatea cu cei aflati in nevoie.

Mai important decat miliardul in sine, s-a spus, este gestul, mesajul de solidaritate pe care UE l-ar trimite tarilor care se confrunta cu aceasta grava criza. Fiind greu de conceput ca o structura creata tocmai pe principiul solidaritatii intre statele membre ar putea sa nu manifeste acelasi spirit cu cei aflati in nevoie.

Evident, au existat si preocupari privind procedura care ar trebui urmata pentru a lua acesti bani din linia de buget a PAC, dar am inteles ca vointa politca ar face ca impedimentele birocratice sa fie trecute cu destula usurinta. Daca aceasta vointa politica va exista.

Pe ce s-ar duce acesti bani? Comisia Europeana propune ca 750 milioane sa fie cheltuite in lunile care au mai ramas pana la sfarsitul acestui an, iar restul de 250 milioane in 2009. Comisia nu va face micromanagementul acestui proiect, ci va lucra prin agentiile ONU care sunt deja pe teren si au identificat tarile in care urgenta e maxima. Din banii acestia se va cumpara hrana, dar si ingrasaminte de buna calitate, seminte sau vor fi folositi pentru sistemul de irigatii…

Numai ca aici apar alte preocupari. Pretul produselor agricole a crescut ametitor si pentru ca pretul ingrasamintelor, mai ales, a crescut inadmisibil de mult, ca urmare a unor politici pur speculative practicate de companii. Uneori, acest pret s-a triplat. Daca banii din aceste ajutoare, din acest miliard, se duc pe achizitionarea acestor tipuri de produse, nu vom sustine de fapt tocmai imbogatirea celor care au contribuit, in mare masura, la aparitia actualei crize? Cum vom avea un control efectiv ca banii, prin hrana sau in alte feluri, ajung la cei care au disperata nevoie de ei?

Se vorbeste de "criza actuala" si se estimeaza, cum spuneam, ca e nevoie de circa 18 miliarde pentru a-i face fata in 2008 si 2009, dar nimeni nu spune cat ar putea sa se prelungeasca aceasta criza in timp. Cat de eficient pot fi folositi acesti bani, la acest moment, pentru cresterea productiei agricole, cand de fapt sezonul insamantarilor (in mare parte din tarile puternic afectate) este tocmai acum, in lunile septembrie si octombrie?

Sunt intrebari la care raspunsurile sunt partiale. Daca sunt.

In plus… intrebarile cele mai dure vin din partea statelor membre ale UE si din partea fermierilor comunitari: de ce sa dam acesti bani tarilor din lumea a treia, cata vreme este evident ca si cetatenii europeni se confrunta cu o scadere a puterii de cumparare, iar fermierii continua demonstratiile (pasnice), cerand compensari suplimentare pentru pierderile pe care le au ca urmare a cresterii pretului petrolului?

Oricat ar vrea Comisia Europeana sa puna in aplicare acest mecanism de reactie rapida prin preluarea miliardului de euro de la PAC si oricata sustinere ar avea din partea Parlamentului European, decizia este in intregime in mainile Consiliului, adica a guvernelor celor 27 de state. Care, la randul lor, se afla sub presiunea propriilor cetateni, tot mai nemultumiti de cresterea preturilor. Probabil ca in cel mult o luna vom sti care e decizia, dar la acest moment nu cred ca cineva indrazneste un pronostic.