Anul 2008 ar putea aduce o marire a salariilor profesorilor universitari cu 74%. Invatamantului preuniversitar i se propune o crestere mai mica, de 54%. Laudabila initiativa senatorilor PSD la prima vedere. Paraie insa bugetul national. Strangulat, guvernul se grabeste sa se opuna propunerii. Argumentul sau tine de insuficienta fondurilor publice pentru a acoperi cresterile mult prea mari solicitate.

Initiativa PSD a trecut marti de Senat. Ca sa devina lege, mai trebuie votata in Camera Deputatilor si, eventual, promulgata de Traian Basescu. Majorarile salariale propuse de parlamentari-universitari din PSD au sanse sa treaca intr-un an electoral plin de tentatii populiste si riscuri pentru cei care li se opun.

Unic generator de resursa umana inalt competitiva al oricarei societati, educatia constituie proiectul public numarul unu in România urmatorilor ani. Cu totii o declara convinsi si bine fac. Doar ca proiectarea schimbarii aluneca adeseori in derizoriu.

Modelele si metodele didactice sufera patologic de mediocritate. De fapt, intregul sistem mental al societatii este condamnat la dominatia reactivitatii. Copiem, mai usor sau mai greu, comportamente si atitudini din exterior, reguli formate in permanenta de altii. Asadar, proactivitatea devine rapid primul obiectiv al strategiei de dezvoltare a resurselor umane. Mai intai, a celei din educatie. Profesorii au rolul de a transfera cunoasterea, placerea creatiei si responsabilitatea propriilor competente generatiilor urmatoare. In lipsa uneia dintre cele trei fibre ale scolii moderne, obiectivul formarii individuale in scoala ramane neatins.

Pot fi induse aceste transformari prin cresterea salariilor? Raspunsul este categoric nu. Mai multi bani investiti intr-un sistem nereformat inseamna risipa. Superficialitatea unei astfel de abordari tine de sacrificarea valorilor fundamentale ale procesului de invatamant: captarea si cultivarea valorilor. Am sa ma rezum aici la doar trei justificari concrete.

• In primul rand, scoala romaneasca nu a fost curatata de impostori. Insulele de excelenta plutesc intr-un ocean de mediocritate. Purtatori ilegali si imorali de titluri de doctor si gradatii universitare populeaza sistemul romanesc de invatamant. De ce verificarea respectivelor dosare si sanctionarea celor responsabili nu prezinta nici un interes public? Criteriile de promovare, rigide si totusi atat de usor eludabile, nu sunt supuse dezbaterii parlamentare. Am reusit, astfel, performanta de a devaloriza unele dintre cele mai importante virtuti: competenta si cunoasterea.

• In al doilea rand, castigul salarial mediu in invatamant era cu 8% mai mare decat media pe economie la sfarsitul anului trecut. Irelevant, caci profesorii universitari au de obicei salarii de peste o mie de euro si ating cu usurinta triplul acestei valori. Discrepantele uriase prezervate intre nivelele ierarhice pun piedici greu de trecut pentru potentialii noi recruti ai sistemului de invatamant. Aceste decalaje salariale se acutizeaza, mult peste limita justificabila, in defavoarea invatamantului preuniversitar. In aceste conditii de ce se propune un ritm de crestere a salariului cu o treime mai mica? De ce un preparator sau asistent universitar nu poate duce o viata decenta, care sa-i faciliteze formarea profesionala?

• In al treilea rand, performantele educationale continua sa ne pozitioneze la coada clasamentelor europene. Cei trei respectabili profesori universitari care au lansat initativa legislativa nu par a se simti suficient de necomfortabil pentru a veni cu propuneri concrete de remediere. Totusi, cand vor deveni elevii si studentii miza centrala a deciziei publice? Investitia in resursa umana din educatie trebuie sa raspunda la doua mari provocari actuale. Pe de o parte, intereselor elevilor si studentilor, prin imbunatatirea performantelor pedagogice. Pe de alta parte, cuplarii la economia reala in general, prin performante superioare de cercetare, dezvoltare si inovare. Or, studentului roman ii este cultivata in general pasivitatea, iar firmele inovative coopereaza mult prea rar cu universitatile din Romania.

Acestea sunt, foarte probabil, si raspunsurile la ultima intrebare pertinenta: de ce sunt omise din discutie sursele alternative de finantare a costurilor salariale universitare? Desigur, ele sunt inaplicabile sistemului preuniversitar.

In definitiv, raspunsul senatorilor la nevoia iesirii din mediocritatea educatiei romanesti nu are nici o legatura cu vreo strategie de initiere a transformarii scolii ca sistem in Romania. Nici cu urgenta asumarii ei, nici cu vreo viziune, nici chiar cu formarea coalitiei necesare schimbarii, ci doar cu beneficiile pe termen scurt. Camera Deputatilor va analiza, speram, cu mult mai multa minutiozitate si precautie propunerea legislativa decat am reusit eu in cateva randuri. In caz contrar, riscam sa finantam in continuare banala si ineficienta mediocritate, dar cu mai multi bani.

Suntem satui de lectiile de seductie electorala. Pensiile marite, milionul de paste si alte bonificatii sunt acte de generozitate care nu concura la construirea unor sisteme sociale solide. Mai degraba, formele sub care au fost livrate distrug si mai tare fragila constructie economico-sociala din Romania.

Nota:Andreea Vass este cercetator la Institutul de Economie Nationala si consilier la Parlamentul European