Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Dac-as fi o zi presedinte…

de Cristian Felea     Contributors.ro
Joi, 19 octombrie 2017, 11:25 Actualitate | Opinii

Cristian Felea
Foto: Arhiva personala

”…Țineți minte, aș lăsa România amanet, fără cuvinte/ Dac-aș fi pentru-o zi președinte/ V-aș amaneta pe toți și nu m-ați prinde.”[2] Și totuși… Și totuși, de această dată nu mai poate fi vorba de obiceiurile noastre balcanice, bizantine, de reflexul dâmbovițean al guvernării voluntariste, ca pe moșia proprie, pentru că ne așteaptă ceva mult mai serios, președinția Consiliului UE.

Își permite România să rateze un moment istoric, un moment care poate marca prin fapte concrete aparteneța noastră la Casa Europeană? Eu sper, cred că nu. Așa cum înaintașii noștri nu au ratat momentele astrale ale construcției naționale – ceea ce ne oferă acum prilejul centenarului în decembrie 2018 -, nici actualei clase politice și elitelor administrației nu le este permis să rateze momentul celor 18 luni în care România va fi membră a troicii care va administra de facto Uniunea Europeană, alături de Finlanda și Croația, țării noastre revenindu-i onoarea de a fi prima ce va guverna, în primul semestru al anului 2019.

Ca român, dar, prin grația zilelor pe care le trăim, și cetățean al Uniunii Europene, îmi doresc imens ca România să reușească în întreprinderea ce-o așteaptă în fața tuturor celor 27 de state membre, și nu oricum, ci cu brio. Ba mai mult, să ia în serios oportunitatea de stat re-fondator al Uniunii, păstrând rezerva față de darul otrăvit de la Vișegrad, cu care Orban și, în culise, Putin, au găsit de cuviință să ne îmbie în ultima vreme.

Reușita președinției României înseamnă stabilitate acasă la București, o politică economică realistă și echilibrată, o bună cunoaștere a dosarelor europene și o gestionare inteligentă a riscurilor. Dar mai cu seamă economia – vă aduceți aminte, ”It′s the economy, stupid”, a fost sloganul cel mai penetrant din campania cu care Clinton a câștigat președinția SUA în 1992 – poate face cărțile câștigătoare pentru România, motiv pentru care încerc să enunț câteva idei și în favoarea acestei teze.

I

CUM A DEVENIT POSIBIL

Consiliul European a emis, în 1 decembrie 2009, Decizia nr.908 prin care s-a instituit calendarul/ ordinea în care Statele Membre ale Uniunii urmau să exercite președinția Consiliului UE (începând cu anul 2007) până în anul 2020. Conform Deciziei nr.908, România ar fi trebuit să asigure, alături de Austria și Finlanda, troica prezidențială în intervalul dintre semestrul I 2019 și semestrul I 2020; practic cu România fiind la guvernare în semestrul II 2019.

Votul pentru Brexit a schimbat însă realitatea care a stat la baza Deciziei nr.908, astfel că, în iulie 2016, Consiliul European a emis o nouă decizie, cu nr.1316, potrivit căreia componența troicii va fi România, Finlanda și Croația; țării noastre revenindu-i șansa de a deschide președinția în semestrul I al anului 2019, cu șase luni mai repede decât se planificase în anul 2009.

Un Stat Membru care asigură președinția Consiliului UE trebuie să se organizeze, așa cum va fi și cazul României, împreună cu ceilalți doi membri ai troicii – respectiv Finlanda și Croația –, astfel încât să conducă grupurile de lucru care nu sunt conduse de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, pe parcursul celor 18 luni ale mandatului comun. În figura 1 este prezentată o schiță a rolului Consiliului UE în arhitectura instituțională a Uniunii.

Figura 1: Rolul Consiliului UE

Influența președinției României depinde, astfel, nu doar de capacitatea de a gestiona la cel mai înalt nivel cele 6 luni de mandat propriu, cât mai ales de capacitatea de a negocia, la nivelul troicii, modul în care experții săi pot să gestioneze grupuri de lucru importante și cu greutate, dar și relația cu Înaltul Reprezentant, care poate conveni (inclusiv) să confere reprezentanților României conducerea unor grupuri de lucru care îi revin în domeniul afacerilor externe și a apărării comune.

În mod evident, pentru a atinge asemenea obiective România trebuie să fie consolidată, adică să fie temeinic pregătită, pentru a atinge cel mai înalt nivel de încredere în raport cu celelalte două State Membre ale troicii, dar și în raport cu Comisia și cu membrii fondatori, care sunt cei mai influenți.

Recent, presa titra faptul că Bugaria, care, datorită Brexit, va prelua președinția Consiliului UE începând cu ianuarie 2018, acuză devansarea mandatului său și nu este complet pregătită[3]. Situația Bulgariei este una interesantă și relevantă pentru România, în condițiile în care țara noastră ar trebui să profite de perioada pe care o are la dispoziție, pentru a nu repeta erorile vecinilor de la sud.

Citat de ziare.com, Daniel Kaddik, șef de proiect al Fundației Friedrich Naumann pentru pace în sud-estul Europei, dă glas aceleași preocupări a bulgarilor activi social care frământă în prezent și România conștientă: ”Țara (Bulgaria, n.n.) are acum o mare oportunitate de a schimba această percepție, este vorba de preluarea președintiei UE. În premieră, Bulgaria urmează să preia această poziție, dar pregătirile sunt mult în urma calendarului stabilit. Politicienii și administrația de stat nu fac astfel decât să confirme prostul renume de care se bucură în rândul cetațenilor.

România poate urma exemplul mult mai fericit al țărilor baltice (Estonia fiind țara care asigură în prezent președinția Consiliului UE), dar și al Slovaciei și poate conta într-o mare măsură pe un suport reciproc consistent în relația cu Croația, care se află într-o situație similară.

Tabelul 1: obiectivele troicii Estonia – Bulgaria – Austria[4]

Obiectivul 1 O Uniune pentru locuri de muncă, creștere economică și competitivitate Europa își revine treptat din criză. Economia europeană crește într-un ritm moderat, iar șomajul este în ușoară scădere. Cu toate acestea, contextul internațional este dominat de incertitudini și de probleme ridicate de globalizare și de schimbările tehnologice. În această lume aflată în rapidă schimbare, Uniunea trebuie să profite de oportunitățile viitoare și să creeze condiții pentru o Europă care se adaptează la noi circumstanțe, care păstrează modul nostru de viață și care aduce progrese economice și sociale pentru toți. Stimularea investițiilor, atât publice, cât și private, rămâne esențială.
Obiectivul 2 O Uniune care își autonomizează și își protejează toți cetățenii Se va acorda o atenție deosebită ascensiunii populismului, rasismului și discursurilor de incitare la ură, precum și impresiei că ar exista o concurență între prioritățile în materie de migrație și cele legate de refugiați. În acest context, președințiile vor acorda, de asemenea, o importanță deosebită respectării statului de drept în toate statele membre.
Obiectivul 3 Către o Uniune energetică cu o politică prospectivă privind clima Deținerea rolului de lider mondial în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la efectele schimbărilor climatice, precum și instituirea unei uniuni energetice solide reprezintă priorități esențiale pentru UE.
Obiectivul 4 O Uniune a libertății, securității și justiției Menținerea angajamentului față de capacitatea Uniunii de a acționa în calitate de furnizor de securitate, garantarea unui răspuns bazat pe concertare și cooperare în vederea abordării amenințărilor și a provocărilor în schimbare în domeniul securității, precum și consolidarea în continuare a cooperării judiciare rămân elemente esențiale.
Obiectivul 5 Uniunea ca actor mondial puternic Contextul internațional al UE prezintă importante provocări strategice. (…) Cele trei președinții vor aborda aceste chestiuni cu hotărâre, sprijinind pe deplin mandatul de conducere al Înaltului Reprezentant/vicepreședintelui Mogherini și în strânsă cooperare cu statele membre și cu țările partenere.

Nu în ultimul rând, Comisia Europeană, prin președintele său, Jean-Claude Junker, și-a exprimat deja susținerea și încrederea în România, pe care a invitat-o să devină unul din statele refondatoare ale Uniunii, iar bazele să fie puse inclusiv într-un summit european special care să se desfășoare la Sibiu, în luna martie 2019.

În tabelul 1 sunt sintetizate cele cinci obiective ale troicii Estonia – Bulgaria – Austria, pregătite împreună cu Înaltul Reprezentat al UE. Simpla enumerare a obiectivelor denotă atât provocările ce stau în fața Uniunii, cât și sarcina dificilă a Statelor Membre care asigură președinția Consiliului de a se armoniza și de a conlucra eficient, în interesul Uniunii.

CÂTEVA RISCURI; TREBUIE SĂ LE PREÎNTÂMPINĂM ȘI/SAU SĂ LE GESTIONĂM

Riscurile pentru perioada ante, dar și de mandat sunt atât interne, cât și externe – externe României dar interne Uniunii și externe atât României, cât și Uniunii (de vecinătate și globale). Riscurile interne se referă în principal la afectarea capacității țării noastre de a pregăti și ulterior de a-și derula mandatul, atât cel propriu, cât și cel comun. Aceste riscuri le voi trata în următoarele două capitole.

Riscurile externe, însă, sunt multiple, iar pentru gestionarea lor este esențială buna comunicare cu Comisia și Parlamentul, în timp ce pentru cele externe Uniunii este esențială comunicarea și conlucrarea cu Înaltul Reprezentant.

Anul 2019 este un an electoral în Uniune, fiind programate alegerile pentru Parlamentul European. Pentru Uniune anul 2019 este critic și în privința finalizării negocierilor privind Brexit, respectiv pentru conturarea noii Uniuni cu 27 de State Membre; proiect care, nu-i așa, ar trebui să prindă contur în special după reuniunea Consiliului UE care va fi găzdută de Sibiu.

Conform Eurobarometrului special al Parlamentului European, intitulat ”Cu doi ani înainte de alegerile europene din 2019[5], studiu publicat în aprilie 2017, sunt enumerate o serie de preocupări ale cetățenilor Uniunii, care ar trebui să constituie priorități pentru politicieni, dar mai ales se vor constitui în criterii persoanale ale alegătorilor, în funcție de care își vor analiza și prezența la urne, dar și opțiunile politice.

În tabelul 2 sunt prezentate sintetic concluziile Eurobarometrului, astfel încât acestea să poată fi comparate – în măsura în care este posibil – și cu programul actualei troici care asigură președinția Consiliului UE.

Tabelul 2: Concluziile Eurobarometrului Cu doi ani inainte de alegerile europene din 2019

Europenii sunt profund îngrijorați de recentele evoluții geopolitice globale. Date fiind aceste incertitudini, majoritatea europenilor sunt în favoarea unei abordări comune la nivelul UE pentru a face față provocărilor.

Respondenții devin din ce în ca mai conștienți că UE acționează în favoarea lor.

Aparteneța la UE este un lucru bun Sentimentul că apartenența la UE este un lucru bun a crescut în mod semnificativ, aproape atingând din nou nivelul înregistrat înainte de criză, în 2007.
Un ritm al integrării diferențiat Europenii ar înclina mai degrabă în favoarea unui ritm al integrării diferențiat, decât în favoarea abordării care constă în dezvoltarea de către Statele Membre a anumitor politici în același timp.
Vocea alegătorilor contează în UE Europenii sunt interesați de politica europeană , mai mult decât înainte, iar sentimentul că vocea lor contează în UE este în creștere, chiar dacă nu a atins o majoritate absolută.
Democrația funcționează în UE ? UE încă trebuie să depună eforturi pentru a demonstra buna funcționare a democrației în cadrul său. Aproape 50% din respondenți sunt de această părere.
Inegalitățile dintre categoriile sociale sunt semnificative Marea majoritate a europenilor consideră că inegalitățile dintre categoriile sociale sunt semnificative, iar o treime dintre europeni se tem că criza va dura încă mulți ani.

Ceea ce Eurobarometrul pune în evidență este o solicitare a alegătorilor în fața politicienilor și înalților funcționari europeni de a ține cont de opiniile lor, exprimate atât în scrutinele naționale cât și în cele pentru Parlamentul European, atunci când validează politici la nivel unional.

Alegătorii din Statele Membre importante și fondatoare nu vor nici ca țările lor să aștepte, în dezvoltarea de politici europene comune, până când toate statele membre vor fi pregătite: Germania – 64%; Franța – 56%; Olanda – 69%; Italia – 47% etc. optează pentru ca țările lor să adâncească consolidarea de politici comune fără să aplice principiul solidarității. Interesant este că în același mod s-au pronunțat și alegătorii din state fost comuniste care, la nivel politic, alunecă în euro-scepticism, cum este cazul Ungariei (cu 52%).

Dacă ar fi să prospectez câteva din dosarele care nu pot să nu preocupe alegătorii europeni, iar în funcție de poziționarea asupra acestora să judece modul în care sunt (sau nu) reprezentați de politicieni, aș menționa: (i) Brexit și arhitectura noii Uniuni; (ii) fenomenul migraționist și protecția antiteroristă; (iii) creșterea discrepanților dintre bogați și săraci, inclusiv dintre (euro)regiunile bogate și cele sărace ale Uniunii; (iv) integrarea în euro-zonă, ca soluție pentru prevenirea situațiilor în care politicile publice sunt aplicate defectuos de guvernele naționale (Grecia, în primul rând, apoi Italia, Portulgalia, Spania etc.), fără a se lua în considerare perspectiva de aderare a unor state importante din Est; (v) politicile energetice, climatice și de protecție a mediului; (vi) politica externă a Uniunii și relația cu SUA, Federația Rusă, China, Orientul Mijlociu și statele din nordul Africii; (vii) politica de apărare comună și relația cu NATO, în contextul în care administrația Trump condiționează (destul de transparent) aplicarea articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic[6] de creștere a cheltuielilor de apărare ale membrilor europeni până la 2% din PIB.

Formula troicii din care va face parte România favorizează în cadrul mandatului 2019 – 2020 aplicarea unor politici formulate și dorite la acest moment de președintele Junker, dar asupra susținerii cărora Parisul și Berlinul încă nu s-au pronunțat ferm. Însă nu este clar dacă la București există vreun consens asupra abordărilor României în cadrul troicii și pe perioada mandatului. Președinția s-a pronunțat clar în acord cu Junker, dar guvernul, mai ales ministrul de externe, pare să aibă și alte priorități[7].

În contextul actual, de exemplu, România, ca al șaselea stat ca mărime din Uniune (după Brexit), nu ar trebui doar să susțină obiectivele Junker, ci și să insiste pentru ca Uniunea să lase ușile deschise pentru state ca Ucraina, Moldova, Serbia, Macedonia etc., fără de care nu este completă.

Pe de altă parte, la nivelul statelor fondatoare, dacă Berlinul trebuie să-și contureze întâi formula stabilă în care va guverna – ceea ce implică faptul că noul guvern Merkel poate avea nuanțe noi de pus pe masa negocierilor celor 27 -, de la Paris ministrul de finanțe Bruno Le Maire vede Uniunea evoluând spre un proiect al Statelor Unite Europene[8], care să poată acționa global cel puțin la fel de eficient cum o fac Statele Unite ale Americii. Și Donald Tusk și-a făcut, recent, cunoscut calendarul summit-urilor care vor pregăti noua formulă a Uniunii[9].

Este totuși cert că o Uniune, fie ea și refondată, nu poate fi funcțională în lumea globală de astăzi și, mai ales, de mâine, fără ca ea să se confunde cu euro-zona, cu spațiul de liberă circulație Schengen ori cu o politică comună externă și de apărare consolidate.

În 1932, Bertrand Russell evoca necesitatea[10] ca în spatele unei monede puternice să existe o organizație (mondială) puternică, pentru ca ea să servească celor mulți: Există, prin urmare, o singură modalitate de a asigura stabilitatea unei monede, anume de a avea un singur guvern mondial, în fapt dacă nu și în formă, care posedă singurele forțe armate eficiente. Un astfel de guvern ar avea un interes față de o monedă stabilă și ar putea decreta o monedă cu o valoare de cumpărare stabilă în termenii mărfurilor standard.

Că este așa o demonstrează modul în care patru țări importante ale Europei centrale și de est au înțeles să revigoreze grupul de la Vișegrad, tocmai pentru a se opune unei mai depline integrări. Când într-o Uniune se adâncesc falii de separație, nu poate fi nicidecum un semn bun. Temporizarea integrării europene face loc euroscepticismului, populismului și extremismelor de tot felul.

II

ȘI TOTUȘI ECONOMIA, PE DRUMUL CĂTRE ANUL 2019

Integrarea deplină a României în Uniunea Europeană, eventual prin asumarea cu seriozitate a rolului de stat re-fondator al UE cu 27 de membri, ține de capacitatea sa de a oferi stabilitate internă și încredere în relația cu ceilalți 26 de actori ai Uniunii. Stabilitatea este asigurată prin:

(i) dezvoltare economică și liberă competiție;

(ii) statul de drept și domnia legii;

(iii) justiție socială și egalitatea de șanse;

(iv) politici coerente de apărare și ordine publică;

(v) o diplomație performantă, eficientă și prospectivă.

Resursele pentru viața socială provin, însă, din performanța economică. Dacă statul este performant, sistemul economic este îndemnat la liberă competiție. Un stat performant asigură libera mișcare a capitalurilor, libertatea piețelor, un regim predictibil de taxare – pe scurt, condițiile necesare pentru deplina manifestare a factorilor de producție.

Cu circa un an înainte de momentul în care România urmează să preia mandatul pentru președinția Consiliului UE, criteriul după care se poate analiza performanța economică a țării noastre este capacitatea de a asigura criteriile de convergență pentru aderarea la euro-zonă. În figura 2 sunt prezentate, schematic, criteriile de convergență la zona euro, conform TFUE (articolul 140).




Figura 2: criteriile de convergență

Dacă angajamentul guvernării PSD – ALDE pentru un viitor european al României este real, atunci țara noastră ar trebui să-și fixeze ca obiectiv imediat aderarea la euro-zonă. Motivele le-am expus deja în capitolul anterior. Până la urmă este o chestiune de voință politică și nu doar o sumă de aspecte tehnice.

Mai departe, dacă guvernarea PSD – ALDE este de acord că aderarea la euro-zonă trebuie să fie un obiectiv la Guvernului actual, atunci miniștrii, cu premierul în frunte, trebuie să parcurgă din nou art. 140 din TFUE, pentru că tot ce s-a întâmplat în România de 9 luni încoace nu face decât să îndepărteze țara noastră de respectarea criteriilor economice. Ba mai mult, voalat, sunt multe voci – și nu doar din sfera puterii – care se referă la o anumită punere în discuție și a criteriului de de legalitate.

Politicile aplicate în ultimii ani au compromis stabilitatea finanțelor (România are cea mai slabă performanță la încasarea veniturilor bugetare din TVA, a anulat taxe și apoi a reintrodus taxe etc.) și a fost nevoită să ajusteze drastic investițiile publice, pentru a finanța cheltuielile de personal.

Ministerele au deschis credite de angajament, mai ales la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care odată transformate în credite bugetare, în următorii 2-3 ani, vor greva cheltuielile publice în mod netransparent.

Ca rezultat, stabilitatea prețurilor și a cursului de schimb, dar și ratele dobânzilor încep să devină impredictibile, după o perioadă de stabilitate. Banii pompați de guvern în salarii au alimentat consumul din import, iar deficitul de cont curent s-a accentuat brusc și nesustenabil.

Instabilitatea fiscală și mișcările bruște ale guvernului pe subiecte sensibile (toate circumstanțiate zonelor de stabilitate la nivel național) a încetinit și rata intrărilor de capital, care ar fi putut finanța deficitul de cont curent.

Apoi tot guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, a început să aspire banii din piață – la propriu – ceea ce a scumpit și creditele, pe fondul lipsei de lichidități. Uitând de criteriile de convergență, tot guvernul, dar și liderii coaliției de guvernare, au cerut BNR să intervină în piață (celebra sprijinire a ROBOR).

Dincolo de stăpânirea defectuoasă a finanțelor țării, liderii coaliției de guvernare sunt din ce în ce mai mult tentați să se eschiveze atunci când vine vorba de asumarea consecințelor deciziilor pe care le iau. Recent, după ce coaliția ce susține guvernul a anunțat amânarea dezbaterilor pe Legea pensiilor pentru anul 2018, Liviu Dragnea a declarat senin[11]: “Nu, nu este vorba despre nerealism, este vorba de, dimpotrivă, de o abordare pragmatică. La vremea la care noi am discutat despre acest lucru, o spunem cu sinceritate, niciunul dintre noi nu știa, nu avea dimensiunea grozăviei din interiorul sistemului de pensii din România, absolut nimeni. Ne-a trebuit mult timp pentru a putea avea acces la toate informațiile. Din păcate, în România încă mai sunt zone în instituțiile publice unde informațiile trebuie să le scoți într-un mod destul de ciudat”. Cred că era suficient ca ministrul muncii, Olguța Vasilescu, să fie atentă la declarațiile Consiliului Fiscal și ar fi avut toate informațiile necesare.

În schimb, puterea politică nu a amânat programul prin care și-a propus să preia sub control politic instituții de reglementare (ANRE, ANRM), instituții de control (Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței), companiile de stat profitabile etc.

Confundarea partidelor de la putere cu statul nu doar că este imorală, dar este și neconstituțională – că nelegală aproape că nu mai putem spune că este, pentru că puterea modifică pe bandă legile, astfel încât să își ofere toate pârghiile de control economic și social pe care și le dorește.

Prin acțiunile sale, guvernul Tudose seamănă tot mai mult cu guvernele Viktor Orban și cel condus de Beata Szydlo în Polonia; deci să nu ne mai mirăm de faptul că Teodor Meleșcanu tatonează propunerile pe care le face Peter Szijjarto României, în numele grupului V4. Mă întreb dacă asta este ce au votat românii în toamna anului 2016, sau au fost pur și simplu păcăliți de o retorică vicioasă.

ATENȚIE POLITICIENI, NU SACRIFICAȚI ANUL 2019 PE ALTARELE INTERESELOR ȘI ORGOLIILOR

Probabil că cele mai autorizate voci, atunci când vine vorba despre rolul pe care ar trebui să-l joace România pe perioada mandatului la președinția Consiliului UE, trebuie să vină de la Bruxelles. Dintre aceste voci am ales două, pentru mine cât se poate de autorizate, și anume ambasadorul Luminița Odobescu, reprezentantul permanent al României la UE, respectiv europarlamentarul Siegfried Mureșan, desemnat negociator-șef/ raportor din partea Parlamentului European pentru bugetul Uniunii Europene din 2018.

În tabele 3 și 4 sunt prezentate pe scurt opiniile celor două personalități, cu privire la prioritățile anticipate pentru președinția Consiliului, dar și legat de atitudinea și rolul pe care reprezentanții țării noastre ar trebui să și le apropie, pentru a transforma mandatul într-un succes.

Tabelul 3: prioritățile menționate de ambasador Luminița Odobescu[12]

Asumarea președinției Consiliului UE de către România este fără îndoială un moment important pentru întreaga administrație românească, un adevărat test de credibilitate.

Nu va fi o perioadă simplă, ci una marcată de multe provocări. Buna pregătire şi planificare sunt esențiale. Mă refer la pregătirea pe plan logistic având în vedere sutele de reuniuni care vor avea loc pe durata Președinției și a altor evenimente, inclusiv culturale, care pot ajunge de asemenea de ordinul sutelor, la formarea personalului implicat în prezidarea grupurilor de lucru și a reuniunilor dar și în gestionarea cotidiană a Președinției, precum și la consolidarea dialogului cu celelalte state membre și instituțiile europene.

România se va afla în centrul mecanismului decizional european, rolul său fiind acela de a coagula poziția comună a statelor membre în cadrul Consiliului (pe care îl va prezida) și de a promova interesele și pozițiile Consiliului în relația cu celelalte instituții – Comisia și Parlamentul European.

Nici unul dintre aceste obiective nu este facil și necesită demersuri susținute de pregătire tehnică a dosarelor, de dialog cu diverși interlocutori pentru cunoașterea pozițiilor lor și găsirea unor punți de legătură între punctele de vedere, nu de puține ori divergente ale acestora. Un termen foarte folosit în vocabularul de la Bruxelles este cel de compromis. Acest termen, care are o conotație pozitivă, iar eu aș accentua ideea de compromis constructiv, care reflectă tocmai rezultatul a numeroase negocieri pe diverse dosare în urma cărora sunt atinse aceste punți de legătură, elementele comune, care permit avansarea dosarelor. Acesta este obiectivul nostru, al României, dar și al altor state membre și instituții, ca Uniunea să avanseze, ca legislația adoptată la Bruxelles să aducă beneficii concrete cetățenilor din întreg teritoriul Uniunii.
Statele membre se așteaptă ca Președinția să fie un bun moderator al negocierilor și să fie un apărător al intereselor europene, al tuturor statelor membre. Președinția nu trebuie privită ca un eveniment ținând de politica externă. De altfel, în materie de politică externă a UE rolul președinției diferă doar marginal de cel al oricărui alt membru al UE. Rolul Președinției este mai proeminent pe dosarele din domeniile aşa numite <sectoriale> pentru care există diferitele formate ale Consiliului: ECOFIN, JAI, EPSCO, Cultură etc.

Dosarul cadrului financiar multianual post-2020 va figura de asemenea printre dosarele prioritare. Un dosar extrem de sensibil pentru noi, dar asupra căruia România va fi chemată să acționeze ca un „honest broker.

Toate acestea pe fundalul organizării alegerilor europarlamentare în luna mai 2019, ceea ce va conduce la divizarea în două perioade distincte a mandatului României: primele trei luni (în principiu până în luna martie) vor fi dedicate închiderii dosarelor legislative aflate în negocieri cu PE; următoarele trei luni (aprilie-iunie): marcate de campania electorală europeană şi alegerile propriu-zise, în care eforturile noastre vor fi dedicate în special ajungerii la acorduri la nivelul Consiliului (între statele membre). Desigur, România își propune, după cum aminteam, să promoveze abordări consensuale, care să ducă proiectul european înainte, spre beneficiul tuturor statelor membre și cetățenilor săi. Vom promova acele politici menite să genereze solidaritate și coeziune în cadrul UE și în acțiunea sa externă, coeziunea, politica agricolă comună sau extinderea fiind, în opinia noastră, emblematice pentru evoluția construcției europene.

Tabelul 4: prioritățile menționate de europarlamentarul Siegfried Mureșan[13]

România va deține președinția UE într-un moment cheie, când va trebui să gestioneze o serie de teme de maximă importanță europeană. Brexitul este programat a se întâmpla în timpul președinției române. România va deține președinția Uniunii Europene în prima parte a anului 2019, când va trebui să gestionăm o serie de teme de maximă importanță europeană. Brexitul este programat a se întâmpla în timpul președinției române. A ieșit Marea Britanie? Vom prelungi negocierile? În ce condiții va ieși? Vor exista acorduri tranzitorii? Acestea sunt întrebările la care președinția română va trebui să ofere un răspuns. Tot dosarul legat de viitorul Uniunii Europene, viitorii pași de integrare care sunt programați a fi discutați la summitul de la Sibiu și care vor fi, astfel, legati de numele municipiului Sibiu pentru totdeauna – iarăși este o temă importantă. Viitorul buget al Uniunii Europene după anul 2020, după Brexit, este iarăși o temă unde trebuie să jucăm un rol esențial.
Guvernul are o abordare ultranaționalistă a președintiei UE pe care România o deține în 2019, speră să-și rezolve o serie de probleme cu această ocazie, printre care ridicarea MCV. Văd, din păcate, până acum, o abordare ultranaționalistă a președinției UE, Guvernul speră să-și rezolve o serie de probleme cu ocazia acestei președinții, printre altele ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare în Justiție pentru că, vezi Doamne, nu am putea deține președinția cu acest mecanism. Răspunsul meu este foarte clar. Acest mecanism trebuie ridicat la momentul în care ne-am indeplinit toate angajamentele, acest lucru neîntâmplându-se încă. Vedem că majoritatea parlamentară este adesea un risc pentru funcționarea justitiei, vedem parlamentari care nu votează ridicarea imunității și vedem un ministru al justiției care încearcă de dimineața până seara în relația cu toate instituțiile statului să slăbească justiția. Deci, dacă veți încerca să vă rezolvați propriile probleme în contextul președinției, vă spun următorul lucru: 1. veți eșua. 2. veți pierde încrederea partenerilor europeni foarte rapid.
Executivul nu trebuie să vadă președinția UE ca pe o povară de care să scape rapid și ieftin, ci ca pe o oportunitate de a promova întreaga țară. Ceea ce România trebuie să facă este să fie pregatită să joace un rol de moderator pe marile teme europene, să pună și teme proprii pe agenda europeană, cum ar fi Republica Moldova, vecinătatea estică, situația din Balcani. (…) Și ce propun eu să facem: propun ca toate reuniunile ministeriale pe care România trebuie să le organizeze în timpul președinției române a Consiliului să fie organizate în orașe din provincie. Guvenul a decis sa organizeze toate aceste reuniuni în Palatul Parlamentului. Eu cred că România este mai mult decât Palatul Parlamentului și eu cred ca are mult mai mult sens să organizeze o reuniune a miniștrilor la Iași la doi pasi de Republica Moldova, să discuți despre parcursul european al Republicii Moldova, despre amenințarea dinspre Federația Rusă, dinspre vecinătatea estică. Cred că reuniunea miniștrilor apărării trebuie să aibă loc la Constanța, la doi pași de baza militară Kogălniceanu. (…) Ministrii energiei, de asemenea la Constanța, unde vrem să construim un terminal de gaz lichefiat, unde vin gazoductele dinspre Asia centrală. Miniștrii educației într-un centru universitar din provincie, miniștrii telecomunicațiilor și tehnologiei informației evident la Cluj, unde există un sector IT dinamic. Miniștrii agriculturii, evident nu între betoanele din Bucuresti, ci în provincie. Rezultatul fiind că aduci Europa mai aproape de oameni, în comunitățile oamenilor, și pui toată România pe harta Uniunii Europene, nu doar Palatul Parlamentului. Guvernul trebuie să vadă aceasta președinție nu ca pe o povară de care să încerce să scape rapid și ieftin, ci ca pe o oportunitate de a promova întreaga țară, și trebuie să investească în această președinție.

Dacă analizăm pozițiile, în general tehnice și la obiect, sintetizate anterior, putem trage câteva concluzii evidente, și anume:

(i) autoritățile române, Președinția, Guvernul, Parlamentul trebuie să acționeze sinergic, cu atât mai mult cu cât – avertiza ambasadorul Luminița Odobescu – președinția României la Consiliul UE nu este o acțiune oarecare de politică externă, ci un act administrativ și politic intern al Uniunii, pentru Uniune, dar și pentru fiecare din membrii săi în parte;

(ii) nu poate fi loc de dispută între Președinție și Guvern, deși România are o astfel de experiență; după cum cred că mulți își aduc aminte, Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu s-au străduit, datorită orgoliilor și rivalităților politice, să compromită momentul festiv al aderării României la UE, în 2007;

(iii) președinția Consiliului UE nu poate deveni locul de propulsare a unor mize mici, cum sunt cele ale salvării politicienilor români care au probleme cu justiția, ori de încălcare a independenței unor instituții publice, în beneficiul coaliției de guvernare PSD-ALDE, forțând un acord din partea Bruxelles-ului – așa cum avertizează și Siegfried Mureșan;

(iv) România trebuie să-și propună și să respecte conduita firească a unui ”honest broker”, prioritizând dosarele importante pentru Uniune, propunând dosare noi vitale, conform experienței proprii, ce țin de vecinătatea estică (Ucraina și Moldova) și de Balcanii de Vest, fără a deveni un avocat al grupului V4, care, în multe privințe, are cerințe față de Uniunea care nu sunt și în interesul României;


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


























​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

1119 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...


Ultimele articole din Actualitate | Opinii

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version