Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Misterele (de nepatruns?) ale pietei. Azi, despre ROBOR

de Eugen Radulescu     Contributors.ro
Miercuri, 18 octombrie 2017, 13:13 Actualitate | Opinii

Eugen Radulescu, directorul Directiei de Stabilitate
Foto: Contributors.ro

Trăsătura principală care caracterizează economia de piață este aceea că ea realizează un echilibru între cerere și ofertă. Reziliența acestui mecanism de funcționare a economiei vreme de sute de ani arată că, în pofida tuturor slăbiciunilor sale, mecanismul de echilibrare prin ”mâna invizibilă” a pieței, la care poate lua parte și statul, este cel mai eficace posibil. Nu este un mecanism perfect și probabil este mai înțelept să nici nu căutăm unul. Ororile pe care le-a generat comunismul, oriunde s-a încercat acest tip de ”perfecțiune”, arată de ce este cu mult mai chibzuit să acceptăm forțele pieței și să adoptăm politici care țin seama de acestea.

Mi-a venit în minte acest îndemn observând de câte ori oamenii încearcă, după puterile lor, să ”păcălească” forțele pieței, uneori cu cele mai nobile gânduri, dar, vai!, de fiecare dată cu rezultate care arată că într-adevăr drumul spre iad este pavat cu bune intenții.

Primul exemplu pe care aș vrea să îl discut aici este cel al faimosului ROBOR. Să ne amintim că, în urmă cu  ani, s-a trezit cineva în spațiul public să vrea să aresteze RASDAQ-ul. Acum nu s-a ajuns atât de departe, dar problema este tratată într-o cheie aproape mistică, insinuându-se în spațiul public fie că Banca Națională manevrează acest indicator pentru a satisface interese oculte, fie că băncile ar urmări să momească clienții cu credite ieftine pentru ca apoi să mărească dobânda fără milă – de parcă interesul băncilor ar fi acela de a avea clienți cu probleme, nu clienți care să-și plătească datoriile la timp.

În realitate, lucrurile sunt mai simple și în același timp mai complicate. Sunt mai simple pentru că ROBOR este pur și simplu o medie rezultată din tranzacțiile efective dintre bănci. Și cum atât cel care acordă împrumuturi, cât și cel care le primește, doresc să obțină un preț care să îi satisfacă, ar fi straniu ca aceștia să plătească efectiv bani împotriva propriului interes. Mai trebuie spus aici că mediile care reprezintă ROBOR-ul fiecărei zile rezultă din numeroase tranzacții, astfel încât el dă o măsură corectă a evoluțiilor din piață.

Unde intervine Banca Națională? Evident, nu în tranzacțiile propriu-zise dintre bănci, ci în cantitatea de bani pe care o lasă în piață într-un moment sau altul. Dar trebuie spus că nici banca centrală nu decide discreționar această cantitate, iar asta pentru că echilibrul piețelor monetare presupune nu doar identificarea unei rate a dobânzilor, ci și a unui curs valutar care să îi satisfacă atât pe cei care vând, cât și pe cei care cumpără valută.

Lucrurile devin mai puțin simple în momentul în care economia națională este una deschisă și în care fluxurile de capital se mișcă neîngrădit. Aici există o balanță la care veghează banca centrală. Pe un taler este rata dobânzii, iar pe celălalt cursul valutar. Astfel, dacă lichiditatea din sistemul bancar (cantitatea de bani) este excesivă, scad prea mult dobânzile, iar semnalul aprope automat este deprecierea cursului, întrucât băncile și agenții economici vor schimba mai mulți lei în valută. Și reciproca este valabilă: dacă lichiditatea este insuficientă, cresc ratele dobânzilor, iar depozitele în moneda națională devin un magnet pentru capitalurile străine. Sunt așadar transferate sume în valută către țara noastră, iar schimbarea în lei a aceastora atrage aprecierea cursului de schimb.

Lucrurile devin complexe întrucât chiar aceste potențiale intrări sau ieșiri de valută sunt influențate seminficativ de ceea ce se întâmplă pe alte piețe. Până la criza financiară din 2008, economia mondială a înregistrat dobânzi ridicate, care la rândul lor reflectau o economie mondială în creștere, cu o cerere de bani amplificată de un nivel ridicat al investițiilor. Criza din toamna anului 2008 a ”înghețat” practic fluxurile bănești de-a lungul și de-a latul sistemelor financiare din întreaga lume. Soluția identificată atunci și aplicată fără încetare până în ziua de astăzi de băncile centrale a fost aceea a ”pompării” unor cantități imense de bani pentru a repune în funcțiune mecanismele ”gripate” ale fluxurilor bănești.

S-a ajuns în situația, nemaiîntâlnită până în prezent, a dobânzilor negative, întrucât cantitatea de lichiditate din sistemul financiar mondial a depășit cererea de bani. Obiectivul declarat a fost, de fapt, stimularea cererii de bunuri și servicii, pentru a relua fluxurile investiționale și a reporni economiile intrate în recesiune. Piețele însă nu au răspuns conform așteptărilor: în Germania, de exemplu, dobânzile negative la depozite au atras inițial nu o creștere a consumului, ci o reducere suplimentară, întrucât consumatorii au apreciat că aceasta situație fără precedent arată că economia are mari probleme, iar precauția este de dorit. Iar precauția te îndeamnă să economisești mai mult și să consumi mai puțin. Acest episod, de dată recentă, arată că lumea a evoluat, că piețele și consumatorii nu reacționează întocmai cum se așteaptă decidenții politici.

România este o parte a acestei lumi în evoluție rapidă, iar politicile pe care le urmăm nu pot face abstracție de aceasta lume. Liberul arbitru nu își are locul. Dacă încercăm politici „creative” suntem imediat și sever penalizați de piețe. Una dintre aceasta este a politicilor prociclice, care fac puțin bine pe termen scurt, dar mult rău pe termen mai lung. Să nu uităm în acest sens evoluțiile din primii ani de după aderarea României la Uniunea Europeană. Nu a fost suficient influxul masiv de capital, care a atras aprecierea leului și majorarea consumului din import; nu a fost suficientă creșterea salariilor generată mai ales de investițiile străine și expansiunea economică naturală ; creșterea –  puternică, dar temporară – a veniturilor statului, pe seama expansiunii economice mult peste potențial, a fost urmată de decizii de mărire de proporții a unor cheltuieli permanente, cum sunt cele cu pensiile – majorate substanțial la două luni după ce se declanșase criza financiară mondială. Se știe ce a urmat: economia a plonjat brutal, iar creșterea insuficient socotită a cheltuielilor publice a fost urmată de restricții severe, pentru restabilirea echilibrului, chiar în plină criză mondială. Sigur, unii – cu idei puține, dar vorbe multe – pot să găsească cine știe ce conspirații, sau interese oculte acolo unde nu este decât pur și simplu jocul pieței, în situația dată. Cert este doar un lucru: adoptarea unor politici care nesocotesc forțele pieței devine foarte, foarte costisitoare.

Să revenim însă la ROBOR-ul nostru. Timp de aproape 3 ani, mai exact din noiembrie 2014, el s-a cifrat la valori foarte scăzute, sub 1 la sută pe an, cu aproape un punct procentual sub rata de politică monetară a Băncii Naționale. Iar aici, semnalul transmis de banca centrală a fost că nivelul de echilibru al cursului valutar se păstrează la rate foarte scăzute ale dobânzilor pe piață, dar banca centrală vede în acest nivel doar o situație pasageră și ca atare nu se justifică reducerea concomitentă a ratei sale de politică monetară. Faptul că situația aceasta a durat destul de mult timp are două explicații; una este externă: Banca Centrală Europeană a continuat politica sa de stimulare a cererii, prin dobânzi ajunse chiar în palier negativ, ceea ce a limitat alternativele de plasament ale investitorilor. Cu alte cuvinte, dacă BNR ar fi redus lichiditatea din piață, conducând la creșterea dobânzilor la lei, urmarea ar fi fost aprecierea leului, cu efecte imediate in descurajarea exporturilor și stimularea importurilor. Nu ne putem permite așa ceva: suntem una dintre puținele țări din Uniunea Europeana cu deficit de cont curent, deficit aflat pe o pantă clar ascendentă.

A existat însă și o cauză internă, foarte importantă: deficitul bugetar a scăzut an de an până în 2015, România îndeplinind celebrul de acum MTO (obiectivul pe termen mediu, adică un deficit mai mic de 1% din PIB) cu un an mai devreme decât angajamentul asumat. Până spre sfârșitul anului 2016, de altfel, deficitul public a rămas scăzut.

Aici iar nu e nimic misterios, nu e nici o conspirație. Până la urmă, un deficit public mai mic reduce presiunea pe piața creditului intern, lasând loc pentru reducerea și menținerea scăzută a dobânzilor, fără ca aceasta să atragă nici inflamarea inflației, nici deprecierea cursului.

Din noiembrie 2014 până de curând, ROBOR la 3 luni, după care se ghidează multe dobânzi la credite, a rămas sub 1 la sută – aducând un avantaj nesperat celor care se împrumutaseră la rate cu mult mai ridicate și aducând șansa de a obține un credit ieftin celor care s-au împrumutat în noile condiții. Doar că Banca Națională a avertizat fără încetare că dobânzile nu vor rămâne joase la nesfârșit și, de altfel, a îndrumat băncile comerciale să efectueze așa-numitele teste de stress înainte de a acorda creditele, pentru a analiza în ce masură debitorii vor putea face față creșterii ratelor dobânzilor, reducerii veniturilor familiei sau deprecierii leului, pentru cei care se împrumutau în valută. Pentru unele categorii de credite, cele mai riscante, condițiile testelor de stress au fost stabilite direct de Banca Națională; pentru altele, mai puțin riscante, băncile au decis prin norme proprii cum să testeze la stress viitorii debitori. Este însă un fapt că reducerea ratelor dobânzilor i-a încurajat pe mulți să se împrumute la bănci, chiar dacă frenezia creditelor nu a fost nici pe departe la fel de mare ca în 2007-2008. Atât creditorii, cât și potențialii debitori au învățat lecția…

Doar atât că ambele cauze ale dobânzilor foarte scăzute în condiții de echilibru extern și de prețuri stabile interne par să își cam fi epuizat potențialul. Astfel, pe plan extern, Statele Unite au dat tonul reluării creșterii dobânzilor, iar Europa a atins o rată de creștere economică de natură a întrerupe cursul dobânzilor negative; prețurile dau semne de revenire în palierul pozitiv, astfel că nici dezinflația importată nu mai are loc. Pe plan intern, deficitul public a revenit în vecinătatea lui 3% din PIB încă din ultima parte a anului 2016, iar o dată cu aceasta și competiția puternică a sectorului guvernamental pe piața creditului intern. Iar de aici începe dificila alegere a unui nou tip de echilibru macroeconomic, în noua situație internă și externă.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


























​VIDEO MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii HotNews.ro

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care a avut loc luni dimineata.
  • Intalnirea s-a incheiat. Urmareste VIDEO in articol

1938 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi