Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Pupatura Senatului

de Gabriel Liiceanu     Contributors.ro
Miercuri, 1 martie 2017, 23:17 Actualitate | Opinii

Gabriel Liiceanu
Foto: Arhiva personala

Domnule Emil Constantinescu,

Vă adresez aceste rânduri sub impresia celor întâmplate astăzi la Comisia de Învățământ a Senatului, unde a fost discutat și votat proiectul „Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului”, a cărui inițiativă înțeleg că ați avut-o în urmă cu câteva luni. Și vă adresez aceste rânduri în mod public, de vreme ce povestea asta ne privește pe toți, fiind vorba 1. de bani publici, 2. de felul în care se raportează un asemenea proiect la prioritățile țării noastre și 3. de felul în care este el conceput, rămânând să judecăm dacă parfumata poveste a Levantului dumneavoastră, care urmează să redreseze imaginea României în lume, este și altceva decât un nume pompos, o cocardă, o cochilie vidă, o decorație, un cadou, încă „o formă fără fond” sau – de ce nu? – un cadou făcut din banii noștri, o sinecură, din multele forme fără fond și sinecuri din care se alcătuiește istoria civilizației noastre moderne.

Am înțeles că intervenția senatorului Vlad Alexandrescu (USR), care a sugerat în concluzia cuvântului său că proiectul lansat de dumneavoastră, neîntrunind argumente de existență, riscă să aibă aerul unei sinecuri, v-a jignit.  „Nu am să uit această jignire. E prima jignire pe care o primesc în toată viața”, ați spus, amenințător, dar și pândit de ridicol: căci ce se întâmplă în fond dacă nu uitați? Sincer vă spun că reacția dumneavoastră cu „jignirea”, din discuția care a avut astăzi loc în „Sala Albă” a Senatului, nu mi s-a părut potrivită. Cred că a te socoti jignit de concluzia unui lanț de argumente nu e un argument, ci un mod de a fugi de purtarea discuției pe fond. Așa se face că, de fapt, nu i-ați răspuns domnului Vlad Alexandrescu la nici un argument, ci v-ați rezumat la retorica de tipul „cum îndrăznești să nu fii de-acord cu mine?” (Până și Iahve își pleca urechea lui divină la argumentele bietului Moise și își mai schimba părerea în funcție de ce auzea.) Oricum, sper că nu suferiți de „sindromul Dumnezeu”, așa cum sper că nici dumneavoastră, nici domnul Tăriceanu nu ați participat la discuția din Comisie ca să-i intimidați pe mai tinerii senatori cu morga funcțiilor trecute și prezente, ci doar ca să dezbateți, fără patimă și fără aroganță, oportunitatea unui proiect. Căci merita văzut – nu e așa? – dacă proiectul cu pricina, fiind vorba de banii țării și negăsindu-și nici o justificare anume, era sau nu o sinecură. Excludeți total această posibilitate? De vreme ce, în lipsa unei justificări solide a proiectului, această posibilitate apare, o discuție cât mai destinsă merită să se facă în jurul ei.

Domnule Constantinescu, vă întreb din toată inima: chiar credeți că în clipa de față României îi arde de „Institute ale Levantului”? Ba, în plus, și gata „avansate”, după cum, pompos, sugerează titlul institutului pe care-l visați? Am rezolvat noi oare toate problemele urgente și dureroase, care fac ca România să cadă la coada tuturor clasamentelor Europei sau, dacă vreți, în fruntea tuturor dezastrelor ei, ca să ne permitem luxul unui institut despre care un specialist ca Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei și medievist de top, spune fără drept de apel că, dacă-i luăm în serios numele și profilul, nu poate lua naștere în mod obiectiv? Că, dacă-l facem, îl facem mințindu-ne sau îl facem ca unii dintre noi să se fudulească cu o decorație de tinichea în piept, clamând în gura mare că, uite, e din aur pur și că, uite, așază România pe orbite planetare? Căci iată ce spune cel care are autoritate în materie, și nu unul care, ca eminent profesor de geologie, ar trebui să se gândească la un institut de cercetare a degradării solului în România în urma defrișărilor dezmățate, și nu la Levant, care – sper să acceptați fără rezerve acest lucru – nu e chiar punctul dumneavoastră forte:

„Oportunitatea unui astfel de institut  la nivelul actual al potențialului științific național nu ni se pare justificată, întrucât centrele de cercetări academice, universitare și muzeale din România nu dispun în momentul de față decât de un număr foarte redus de autentici specialiști capabili să abordeze cu competență problemele complexe legate de civilizația Levantului, iar aceștia sunt aproape în totalitate ajunși la o vârstă înaintată.

Precizăm să pentru o tratare doctă a chestiunilor respective este nevoie de arabiști, turcologi, bizantiniști, semitologi, politologi etc. cu preocupări statornice în domeniu, specializați în centre științifice autorizate din Orient și Occident, cu atât mai mult cu cât tematica avută în vedere de inițiatorii ISACCL nu se regăsește decât cu totul tangențial în programele studiilor universitare din România.”

(Raport de oportunitate privind  ISACCL, Acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei, 26 aprilie 2016)

Odată cu acest Raport, discuția ar fi trebuit încheiată. Așa stând lucrurile, dragă domnule Constantinescu, vă rog să vă gândiți dacă nu cumva dumneavoastră și domnul Tăriceanu sunteți cei ce vă aflați în situația obiectivă de a jigni:
- de a-l jigni, desconsiderându-i punctul de vedere, pe cel chemat să aprecieze cu competență maximă oportunitatea acestui proiect.
- de a jigni acea jumătate a poporului român compusă fie din analfabeți, fie din oameni care pot să citească, dar care nu pot să spună ce au citit. Nu credeți că, prin chiar numele ei, tocmai Comisia de Învățământ a Senatului e chemată să gândească proiecte de remediere a acestei grozăvii, și nu să dea 2,6 milioane din fondul de rezervă al guvernului pentru o fandoseală culturală cu 36 de angajați puși apriori în situația de a face figurație? Nu vi se rupe inima de câtă suferință este în țara asta și cât de utili ar fi fost acești bani mergând acolo unde pot salva vieți și destine, și nu acolo unde satisfac, necuveniți, orgolii vide? De ce avem noi nevoie de coregrafia unui institut-fantomă, gândit în absența unor specialiști de nădejde? De ce vă miră că, în aceste condiții, ajungem să vorbim de o sinecură? De ce altceva am putea vorbi, de vreme ce dumneavoastră țineți morțiș să dați substanță unei ficțiuni?
- de a jigni o țară întreagă care se află pe ultimul loc la capitolul „carte” în Europa.
Să ne oprim puțin mai pe îndelete asupra acestui punct capital care, ignorat vreme de decenii, riscă să ne pună în discuție viitorul. România e țara cu cei mai puțini cititori de pe continent (1-1,2  milioane la o populație de 20 milioane de locuitori) și cu cea mai mică piață a cărții (60 milioane euro), la fel ca Bulgaria, „veșnicul nostru pansament”, cum a numit-o pe vecina noastră un istoric abhorat de colegii lui. Să nu uităm însă că Bulgaria are doar 7,3 milioane de locuitori, și nu douăzeci. Și nu vă îngrijorează oare faptul că, dacă tot am intrat pe terenul comparațiilor, Ungaria, care, potrivit faimosului Apel al Academiei Române, tot stă să ne dezmembreze țara, la exact jumătate din populația României are o piață de carte de patru ori mai mare  (230 milioane de euro la 10 milioane de locuitori)? Ce să mai zic de Cehia, care, ca valoare a pieței de carte, urcă la 432 milioane euro la o populație de 10, 5 milioane de locuitori? Dar de micuța Lituanie care, cu o populație de 3,2 milioane locuitori, are, pe lângă alte edituri, un grup editorial uriaș în raport cu noi,  „Alma”, cu cifră de afaceri de 34 milioane euro (jumătate din valoarea pieței de carte din România!) și cu un lanț de 30 de librării? Dar de țara fermierilor, Danemarca, cu 264 de milioane de euro piață de carte la o populație de 5,5 milioane de locuitori, și de sora ei, Norvegia, țară de pescari, cu o populație de 5,3 milioane de locuitori și cu piața de carte de 304 milioane de euro? Dar de brava Finlandă, ai cărei guvernanți, în loc să-și jefuiască țara, au investit totul în învățământ și iată, după 20 de ani, au ajuns la o piață a cărții de 275 milioane euro la o populație de numai 5,5 milioane locuitori? Germania, care se află în fruntea clasamentului european, nu o pomenesc decât așa, de inimă rea, ca să vă spun că, la o populație de 4 ori mai mare ca a noastră (81 milioane locuitori), are o piață de carte de 16 ori mai mare (9,6 miliarde euro).
Vă mai dau o situație care, ca român patriot, te face să-ți piară cheful să mai fredonezi, defilând sub steagurile PSD-ului pe străzile Târgoviștei, Mândri că suntem români. Vreți să aflați câți compatrioți, dintre cei având vârsta între 25 și 64 de ani, au citit minim zece cărți în 2011? Iată: 2,8%. Și acum comparați: Bulgaria 9,2%. Slovacia 12%. Ungaria 14,1%. Serbia 16,1%. Polonia 17,6%. Cehia 19,2%. Slovenia 19,2%. Luxemburg 24,4%. Finlanda 24,4%.
Acum, câți români, din aceeași grupă de vârstă, au citit cel puțin o carte în 2011? Iată: 29,6%. Și acum să comparăm: Bulgaria 48,2%. Ungaria 61,4%. Cehia 67,7%. Germania 75,3%. Norvegia 90%. (Sursa: EUROSTAT) Când vezi cifra norvegienilor, îți vine să spui ca liderul de opinie Mitică Dragomir: „Azi citești, mâine citești, poimâine citești… Te-apucă pandaliile, băi fratele meu!”

În aceste condiții, dragă domnule Constantinescu, îmi e imposibil să nu reiau întrebarea care-mi vine mereu pe buze: de Institute ale Levantului ne arde acum? „Din perspectivă politică – zicea astăzi domnul Tăriceanu, sprijinind proiectul dumneavoastră levantin –, România nu se distinge cu nimic la nivel european.” Ba iată că se distinge. Iar acum, prin inițiativa dumneavoastră, avem ocazia „să ne distingem”, făcând figurație, și cu această butaforie culturală despre care inițial, în septembrie 2016, când ați venit s-o susțineți în Senat, am crezut că e o glumă. Nu a lipsit atunci nici Caragiale. Când reprezentantul guvernului Cioloș a apucat să spună că acest proiect, gândit „cu bani integral de la buget”, și anume din „fondul de rezervă al guvernului”, nu va fi susținut de guvern, o doamnă senatoare v-a liniștit rostind celebra sintagmă „Unde a scuipat Guvernul, pupă Senatul României.” Și iată cum, pupat de doamna senator Cristina Anghel în urmă cu o jumătate de an, ați revenit astăzi în Comisia de Învățământ a Senatului, umăr la umăr cu președintele Senatului, gata să ajutați România să se distingă politic și social. M-a amuzat teribil să-mi amintesc și cât de inspirat s-a dovedit atunci domnul Tăriceanu, când în contextul în care se vorbea de Institutul Levantului, s-a gândit să vă sprijine citându-l pe Poincaré cu faimoasa lui vorbă: „Suntem la porțile Orientului, unde nimic nu-i luat în serios”.
Dacă vă iubiți țara mai mult decât propria persoană, îndrăznesc să vă sugerez, domnule președinte, să vă angajați în remedierea atâtor lucruri prin care, din păcate, ne distingem cu adevărat: prin cele mai mizerabile spitale, prin cel mai jalnic învățământ, prin cele mai multe guri știrbe (cum ziceam, cu infinită compasiune, cândva), prin cele mai mici investiții în infrastructura țării, prin cele mai multe academii de poliție, prin cei mai incompetenți guvernanți, prin cei mai mulți penali în Parlament, prin cea mai mare corupție, prin cele mai multe păduri devastate, prin… Credeți că, studiind (cu cine n-avem!) civilizațiile Levantului, reușim să astupăm găurile oropsitei noastre civilizații actuale? De ce să vă supărați dacă, în lipsa altor justificări credibile, cineva îndrăznește să avanseze ipoteza sinecurei? Nu pot să cred că, dat fiind realismul dumneavoastră politic îndelung exersat, n-ați luat în calcul că această interpretare va apărea cu un desăvârșit firesc în mintea atâtora dintre concetățenii dumneavoastră.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro























5787 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi