Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cum se lasă Europa copleşită de anxietăţi, probleme şi adversari

de Serban F. Cioculescu     Contributors.ro
Luni, 7 martie 2016, 10:15 Actualitate | Opinii

Serban Filip Cioculescu
Foto: Arhiva personala

Pe 4 martie, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande s-au întâlnit la palatal Elysee din Paris ca să îşi armonizeze poziţiile în vederea summit-ului deicisiv UE-Turcia din 7 martie privind imigraţia. Intr-o atmosferă glacială, doamna de fier a afirmat că nu trebuie aplicate soluţii unilaterale de închidere a graniţelor (aluzie clară la Austria, Ungaria, Croaţia, Slovenia) iar Grecia şi Turcia ar trebui ajutate la nivel european să gestioneze situaţia valului de refugiaţi ce nu dă semne de terminare. “Protejarea mai bună a graniţelor externe, împiedicarea imigraţiei ilegale dinspre Turcia şi expulzarea migranţilor în Turcia şi Grecia, sunt acţiuni care vor ajuta la adăpostirea refugiaţilor” a afirmat ea. Iar Hollande a repetat cu obstinaţie mesajul de liniştire a opiniei publice franceze puternic atinsă de sindromul Eurabiei, de obsesia invaziei tacite a musulmanilor, atât de bine redată de romancierul Michel Houellebecq în best-seller-ul “Supunerea” (in care un islamic ajunge preşedintele Franţei). Parisul va primi deci maximum 30.000 de refugiaţi, cifră ridicol de mică faţă de ceea ce a primit deja Germania. Totuşi să nu uităm că islamiştii au comis în 2015 atacuri teroriste in Paris, soldate cu peste 100 de morţi pe când in Germania au fost cel mult tentative, rare şi puţine. Explicaţia esenţială constă în rolul activ al Franţei in campania contra ISIS din Siria şi a altor grupări teroriste precum e cazul in Mali, dar şi în marginalizarea socio-economică a musulmanilor de la periferia marilor oraşe franceze.

În 2014-2015, existenţa simultană a unor războaie civile majore în Siria, Libia şi Yemen, precum şi a unora de talie mai redusă în Africa subsahariană – Sudanul de Sud şi Republica Centrafricană, plus conflictul de joasă intensitate din Mali – a generat fluxuri extrem de numeroase de imigranţi, care au copleşit unele ţări member ale UE precum Grecia, Ungaria şi Germania. S-a ajuns la pragul psihologic de un milion de imigranţi pe an, cu potenţialul de a continua astfel timp de peste un deceniu. Din motive umanitare şi logistice, Grecia nu poate bloca complet accesul imigranţilor ce vin cu bărci şi plute dinspre Turcia, iar cooperarea navală greco-turcă nu este una dezvoltată, în ciuda apartenenţei celor două state la NATO. De asemenea, Libia ca stat eşuat serveşte ca placă turnantă a imigranţilor dinspre Africa subsahariană.

Venirea a aproape un million de imigranţi in UE (mult mai mulţi ca in anii anteriori), în anul 2015 şi a peste 120.000 în primele două luni ale acestui an, a generat resentimente din partea multor europeni, extremism, intoleranţă şi s-a constatat şi intensificarea fenomenului terorismului islamist, exemplul tipic fiind atentatale de la Paris din ianuarie şi noiembrie 2015 comise de Al Qaeda şi ulterior de ISIS (Da’esh). Criza imigranţilor a scos la iveală şi tendinţa liderilor europeni de a reacţiona emoţional şi a gestiona problema mai ales în funcţie de preferinţele electoratului naţional, nu de interesul strategic paneuropean. Dar în ce priveşte refugiaţii, Germania a dat iniţial tonul cerând primirea lor fără discriminare, vorbind de cote obligatorii şi de solidaritate obligatory între ţările membre. Iniţial Franţa a susţinut aceste idei, de pildă cotele obligatorii, în dauna Grupului de la Vişegrad care s-a opus sistemului de cote şi a propus primirea unui număr mic, de preferinţă creştini din Ucraina sau din ţările arabe. Ulterior Franţa a început să critice sistemul cotelor obligatorii, afirmând că va primi câteva zeci de mii de refugiaţi şi atât.  Acest lucru arată că modelul federalist de integrare europeană, preferat de germani dar şi de liderii Comisiei Europene (Barroso apoi Junker), nu are perspective prea bune de avansare, fiind puternic contestat nu doar de Marea Britanie ci şi de Ungaria, Polonia, Cehia etc.

Confruntate cu situaţia de criză, ţările europene au suspendat iniţial aplicarea regulamentelor de la Dublin III, ulterior s-au divizat în ce priveşte cotele de refugiaţi, iar naţionalismul şi populismul au înflorit în state precum Polonia, Ungaria dar şi Austria, Olanda etc. Apelul preşedintelui Comisiei Europene, J.C. Junker, din 9 septembrie 2015, ca Europa să primească fără stavile imigranţii, din motive etice şi umanitare, şi să îi impartă prin sistemul de cote, s-a lovit imediat de reacţii preponderant negative. Doar Germania a sprijinit clar aceste idei. Nici măcar Spaţiul Schengen nu s-a dovedit o pavăză eficace în faţa acestei provocări imigraţioniste: Grecia, stat membru, nu a fost capabilă să îşi securizeze corect graniţele maritime şi terestre, în timp ce România şi Bulgaria, deşi nu sunt state Schengen (şi nici nu au fost luate cu asalt de imigranţi), şi-au controlat acceptabil graniţele terestre şi maritime, dovedindu-se oarecum mai competente decât Grecia.

A devenit evident că UE nu are o soluţie strategică pe termen lung spre a gestiona problema refugiaţilor iar statele, membre nu pot depăţi sensibilităţile naţionale şi interesele de grup regionale. Gardurile ridicate de Budapesta la graniţele cu vecini precum Serbia, dar şi ameninţarea de a face la fel cu România, au intensificat imaginea Europei de cetate asediată, sugerând în exterior mai degrabă panică.

Dar cum s-ar putea opri fluxurile de imigranţi dinspre Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Africa fără o corectare in situ a factorilor declanşatori? Câtă vreme continuă luptele în Siria între armata fidelă Damascului (susţinută de Rusia, Iran şi Hezbollah) şi rebelii ajutataţi mai ales de SUA, de Turcia şi Arabia Saudită, cu implicarea ISIS in violenţe, fluxul migraţionist va continua neabătut iar Turcia nu va avea motivaţie economică şi politică suficientă spre a bloca aceste fluxuri sau a nu mai permite intrarea altor refugiaţi. Iar până ce Libia nu se va stabiliza şi cele două guverne rivale nu vor ajunge la un acord prin care să unifice conducerea centrală şi să elimine din Sirte prezenţa ISIS, nimic nu va împiedica imigranţii africani să plece de pe coasta Libiei către ţărmurile mediteraneene ale UE. Ca reacţie, Uniunea a lansat prima fază a operaţiunii EUNAVFOR MED – Sophia în iunie 2015, la care contribuie 22 de state membre, în scopul de a bloca şi descuraja traficul de fiinţe umane în Mediterana. În faza a doua, se va proceda la arestarea şi blocarea, confiscarea vaselor traficanţilor, iar in a treia la arestarea traficanţilor. Ca să atace şi să distrugă vasele acestora chiar lângă coasta Libiei sau la ţărm, e nevoie de acordul guvernului libian şi de înşiinţarea C.S. al ONU. De aceea, prioritatea UE este să elimine ISIS din Libia şi să ajute la coagularea unui guvern care să administreze unitar ţara, in locul celor două existente acum. În acest scop, UE beneficiază de ajutorul SUA care deja a efectuat bombardamente contra ISIS şi a altor grupuri islamiste în Libia.

La finele anului 2015 s-a anunţat că actuala structuă de protecţie a frontierelor externe europene FRONTEX va fi înlocuită cu o mare agenţie europeană de pază a frontierelor comune, terestre şi maritime – European Border and Coast Guard. Noua structură, propusă de Comisia Europeană, se va baza pe 1.500 de agenţi de frontieră, desfăşurabili în trei zile, cu posibilitatea trimiterii de operative şi agenţi de legătură şi în ţări terţe, care nu fac parte din Uniunea Europeană, precum Libia, Serbia şi Macedonia, şi având un buget de 322 de milioane de euro, până în 2020. Un viitor “European Return Office” se va ocupa de deportarea imigranţilor veniţi din ţări considerate “sigure”, unde viaţa nu le e in pericol iminent, înapoi în statele lor, pe baza recunoaşterii unui document “standard European travel document for return”. Agenţia, cu un staff permanent de 1000 de persoane, va putea să îşi transfere angajaţii între ţările membre ale UE, fără să aibă nevoie de acordul fiecărui stat.[i] Vor exista ofiţeri de legătură intre state şi noua agenţie şi se va evalua capacitatea fiecărui stat de a îşi păzi graniţele. Un centru de analiză şi monitorizare a riscului va fi creat spre a supraveghea şi estima fluxurile migratorii şi vulnerabilităţile securităţii europene. EBCG va coopera strâns cu Agenţia Europeană de Control a Pescuitului (EFCA) şi Agenţia Europeană a Siguranţei Maritime, prin acţiuni comune de supraveghere şi combatere a crimei organizate şi terorismului.

Spaţiul Schengen se găseşte sub asalt şi este tot mai contestat. „Trebuie să schimbăm codul Schengen pentru a-i verifica pe toţi cei care părăsesc Uniunea Europeană şi care se întorc în Uniunea Europeană, indiferent dacă au paşaport emis în Uniunea Europeană sau în afara ei. Trebuie să ştim cine iese şi cine vine, pentru că militanţii terorişti străini au, de cele mai multe ori, paşapoarte emise în UE” afirma Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene în decembrie 2015. Este clar că UE nu poate exista ca entitate ce asigură ordinea, prosperitatea şi pacea în interiorul graniţelor sale fără a avea un sistem eficient de gestionare a acestora.

Ideea unei „legiuni străine europene” propusă de expertul britanic Edward Lucas – formată din imigranţi provenind din afara UE – spre a asigura UE o forţă de şoc cu care să stabilizeze ţări eşuate din MENA şi să combată terorismul înainte să ajungă în Europa trebuie acceptată cu titlul de posibil scenariu de viitor, pentru a compensa lipsa de apetit pentru trebuir militare a majorităţii tinerilor europeni din ziua de azi.[ii] Însă o asemenea măsură nu poate soluţiona cauzele fundamentale care produc refugiaţii şi statele eşuate din Sud. Desigur, UE nu e vinovată direct de emergenţa Statului Islamic în Irak şi Siria (mai nou şi în Libia), de războaiele civile din MENA şi nici de principalele efecte negative ale Primăverii Arabe. Dictatorii din regiune au refuzat să înceapă reformele necesare, din teama de a nu ceda pârghiile puterii. Europa nu putea doborî dictatori arabi în scop preventiv, adică nu avea bază legală spre a se amesteca în treburile unor state vecine suverane. Iar principiul condiţionalităţii nu funcţionează pentru state care nu vor să adere la UE sau nu au sprijinul necesar în cadrul Uniunii. Dar dacă UE ar fi avut forţele militare necesare, doctrina strategică şi voinţa politică de a interveni în zonele de conflict încă din 2011-2012, ar fi putut poate preveni o parte din evenimentele ulterioare, cum ar fi catastrofa umanitară a refugiaţilor.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















VIDEO Pagubiti in noaptea nuntii. Cum au ramas fara bani doi tineri din Sibiu, chiar dupa petrecere

Nunta de vis s-a transformat in nunta de cosmar pentru doi tineri din judetul Sibiu. Hotii le-au furat din casa toti banii primiti in dar, in timp ce mirii si cativa invitati continuau petrecerea a doua zi dupa marele eveniment.
863 vizualizari

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă