Public aici, in premiera absoluta, scrisoarea pe care mi-au trimis-o din Paris, pe data de 5 iulie 1992, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Acest text era raspunsul celor doi distinsi intelectuali la volumul “Ghilotina de scrum”, o antologie de interviuri si eseuri ale mele, coordonata de Mircea Mihaies (prima editie la Editura de Vest, condusa pe atunci de Vasile Popovici).
“Draga prietene,
Virgil si cu mine ti-am citit cu o nedisimulata bucurie ‘Ghilotina de scrum’. Bucuria nu e doar de ordin intelectual si politic, nu provine din faptul ca ne aflam pe pozitii asemanatoare, nu tine doar de coincidenta de atitudini. Toate acestea le stiam mai dinainte, de la primele intalniri, din cele dintai articole publicate in exil si apoi, din cele cateva interviuri pe care ti le citisem in presa din tara.
E o foarte buna idee de a le fi strans intr-o carte in care se desvaluie si calitatea umana a autorului. Rareori, am intalnit un ton mai just, mai autentic de a vorbi despre propria sa evolutie ca la dumneata. Tot ce tine de autobiografie ne-a izbit ca inedit in volum (in special ultimul dialog cu Mihaies). Distantele pe care le iei fata de propria dumitale formatie sunt de o autenticitate, un tact, rarisime. Izbutesti o rupere radicala fiind in acelasi timp participativ, negand doar dupa ce ai inteles, care te despart si de rolul de judecator si de acela de avocat. As vrea sa adaog un lucru ce sper ca va fi bine inteles (nu tine de niciun fel de indiscretie), am impresia ca, daca ar fi trait, intr’un fel propriul dumitale parinte n’ar fi putut decat sa fie mandru si de dumneata si de felul in care stii sa-l evoci. Din acest punct de vedere, scrisorile finale catre Julien ni s’au parut exemplare prin luciditatea lor ranita. Si prin talent de altminteri (la un moment dat politologul va trebui sa acorde o pauza de care sa profite si memorialistul, scriitorul pur si simplu).
In rest, diagnostic impecabil, analiza eficace, o cunoastere nu doar a mecanismelor totalitarismului, dar si a principalilor actori, de neinlocuit. Dar toate acestea le stiam, nu sunt decat niste confirmari.
Te asteptam cu nerabdare la Paris, fie doar spre sfarsitul anului, spre a discuta despre toate acestea. Fii bun si anunta-ne din timp de venirea dumitale, sa ne oferim impreuna o lunga seara de regasiri si altele decat prin corespondenta (mai ales ca scriu din ce in ce mai putine scrisori).
In ce ne priveste, ar trebui sa fim mai liberi dupa ce Americanii de la Europa Libera, intr’un mare gest de intelepciune au inchis birourile lor de corespondenta in Europa occidentala, preferand sa emita in circuit quasi-inchis (de la Bucuresti spre Bucuresti, de la Vilnius spre Vilnius, de la Moscova spre Moscova (etc…) trecand incidental prin Munchen. Biroul din Paris s-a inchis deci la 30 Iunie si emisiunile noastre au fost suprimate. Nu suntem insa mai liberi deoarece ne-am angajat sa dam, fiecare dintre noi, doua-trei volume la Humanitas, si iti inchipui lesne ce munca migaloasa, ingrata si lunga e sa extragi din vreo 20 de emisiuni, doar vreo 600 de pagini.
Altfel, in Romania stii probabil si mai bine ca noi (ai fost mai deseori la fata locului) cat de prost stau lucrurile. Cel mai interesant ar fi de vazut cat si ce tine de post-comunism in general (vezi surprizele actuale in evolutia din Cehoslovacia sau Polonia, cele cu societati civile si disidenti de multi ani) si cat-ce de ceausismul si caragialismul autohton. Esti printre cei mai bine plasati pentru un astfel de dosaj care ar avea si un efect terapeutic.
