Am citit stupefiat adeziunea patetică a domnului Nicu Alifantis. M-am obișnuit deja, și nu numai în ultimele zile, ca foste “glorii” ale nomenklaturii artistice, actori și actrițe, artiști în general, răsfățați ai publicului proletarizat de dinainte de 1989, campionii “Albumului duminical” și ai submediocrei – chiar și cînd poveștile nu erau despre partid și clasa muncitoare – cinematografii anterevoluționare, să se alăture demersului delirant al postului de televiziune Antena 3, al grupului Intact în ansamblul lui, scrie Bogdan Budes pe Blogul sau.

I-am văzut și ascultat pe toți. Aceste “mari nume” s-au lăsat tîrîte în mascarada restaurației comuniste (nostalgia gloriei apuse le-a întunecat mințile) și au prestat cu voluptate în arena noii “Cîntări a României”, punîndu-și cu generozitate și totală lipsă de decență talentul și notorietatea pe tava unui securist, turnător și, mai nou, infractor condamnat la zece ani de închisoare de un complet legal constituit, după mai bine de șase ani de golăneli, șmecherii avocățești și ipocrizie crasă la adresa sistemului de justiție.

Ce aflăm de la domnul Alifantis, care s-a lăsat purtat de valul creației protestatar-poetice? Că “s-a săturat” și “a obosit” de “tot ce se întîmplă în țară”. S-a “săturat” că “se împart ani buni de închisoare cu o mărinimie extremă, fără nici o noimă. Că “se confiscă averi, vieți, trăiri, idei, sentimente.” Ce averi confiscate tulbură oare liniștea domnului Alifantis? Averea unui infractor care a spălat bani? Care vieți confiscate îl îndurerează pe domnul Alifantis? Ale unor infractori condamnați de o instanță de judecată legal constituită? Ale cui trăiri, ale cui idei și sentimente? Ale unui turnător la Securitate, turnător al propriilor rude? Se împart, mai zice domnul Alifantis, “ani buni de închisoare, fără nici o noimă.” Dar de cînd se pricepe domnul Alifantis la legea penală și la spălarea de bani? De cînd poți trece de la subtilitățile gamelor, măsurii și semitonurilor la subtilitățile codului de procedură penală și ale jurisprudenței în general? Care e “noima” după care își “acordează” domnul Nicu Alifantis indignarea? Sau a fost mușcat de virusul băgării în seamă fiindcă, nu-i așa, tot românul are un of, o jale, o butelie de solicitat?

Trec peste delirul apocaliptico-religios al domnului Alifantis, pot considera că omul e “nescris”, la fel cum unii sunt “nevorbiți”. S-a trezit cu o tastatură sub degete și a crezut că e pian. Mi-a atras însă atenția următorul pasaj: “Poeții curții se întrec care pe care să ridice osanale marelui imperator al răului. Urâte vremuri mi-e dat să trăiesc înconjurat de acești scârbavnici.” Nu-mi dau seama în ce epocă l-a purtat delirul pe domnul Alifantis. Omul mai e cu noi? Mai are măsura realității? Care poeți? Cine e “imperatorul răului”? Cine sunt “scîrbavnicii”? Sau oare domnul Alifantis s-a lăsat purtat, în chip infantil, de niște acorduri mai dramatice și i-au pleznit în cap corzile pianului imaginar? “Pentru toate acestea”, declară într-un acord greu, de final, domnul Alifantis, “mă declar solidar cu Antena3 și oamenii ei frumoși, puternici și curajoși!”

Maestre, cred că sunteți foarte încîntat de mica odă – cobori pe unii ca să-i înalți pe alții – închinată, cu voie sau fără de voie – vîrsta vine și cu derapaje ale lucidității – unui turnător la Securitate, unui lucrător la Securitate, unui infractor închis “fără nici o noimă” și cu “mărinimie extremă”! Domnule Alifantis, nu vă e rușine? Mi-e groază să cred că înaintarea în vîrstă aduce și pierderea discernămîntului.

M-am săturat de “nume mari”. M-am săturat de “nume de aur”. M-am săturat de “artiști ai poporului”. M-am săturat de senili și profitori de tot felul. M-am săturat de fantome ale trecutului care pozează în repere naționale, în virtutea unei notorietăți găunoase. M-am săturat de “Euglene”. Cîți mai sunteți? Vreau caractere.