Una dintre sarcinile principale ale sociologiei religiilor, în ţările cu tradiţie şi experienţă în domeniu, este aceea de a înregistra şi înterpreta în mod corect (sublinierea mea), evoluţiile şi schimbările ce au loc în faptul religios contemporan, adică tocmai acele aspecte măsurabile ale religiei. Accentul este pus, după cum era şi de aşteptat, pe procesul global de secularizare.

Mirel BanicaFoto: Hotnews

La noi, ambiţia Companiei de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB) a fost, nici mai mult, nici mai puţin, să măsoare “încrederea în Biserică”, adică unul dintre cei mai delicaţi indicatori din domeniu. Sociologii ştiu cât de greu se surprinde într-un sondaj cantitativ atitudinea populaţiei faţă de valorile religioase – a se vedea în acest sens cartea Dnei Mălina Voicu, România Religioasă, Institutul European, 2007. Discuţiile despre validitatea reală a rezultatelor unui astfel de sondaj pot fi nesfârşite. Ceea ce doresc eu să surprind în rândurile următoare, de o manieră cât mai sistematică cu putinţă, este utilitatea şi limitele unor astfel de acţiuni, precum şi “lupta” simbolică din spaţiul public, bazată pe comunicarea mesajelor religioase.

1. După 1990, s-a cristalizat un mod de coabitate imperfect, dar funcţional dintre Biserica Ortodoxă (BOR, în continuare), Stat şi Societatea Civilă (SC). Dacă relaţia dintre BOR şi Stat a moştenit, pe alocuri amplificat, unele din trăsăturile de bază ale mai vechii “simfonii bizantine”, de servicii reciproce mutual acceptate, relaţia dintre BOR şi SC continuă să cunoască evoluţii noi, nu neapărat surprinzătoare. Până acum asistam mai degrabă la o “hărţuire reciprocă” (vezi cazul icoanelor în şcoli),  dar situaţia se complică atunci când apar elemente noi în discuţie (activitatea socială din ce în ce mai consistentă şi reală a BOR, pe care SC nu vrea să o recunoască – doar unul dintre aspecte).  Cea mai mare provocare este acum pentru BOR menţinerea neştirbită a adevărurilor fundamentale de credinţă şi comunicarea lor în spaţiul public, dominat de împotrivirile hedonist-estetice al lumii contemporane. Trec peste faptul că această bătălie pentru Adevăr este îngreunată de mai vechi obsesii istorice gen “Ortodoxia = neamul românesc”, din ce în ce mai greu acceptate de o anumite straturi ale societăţii. Concret, BOR a plătit un greu tribut memorie lungi a comunismului, recte unuia dintre apostolii cinematografic ai mitologiei ceauşiste, Sergiu Nicolaescu şi dorinţei sale de incinerare. Sau sinuciderii unui pur produs al lumii tabloide, aşa cum a fost cântăreaţa Mădălina Manole. Bătrânica “sondată” telefonic de CCSB poate la fel de bine să stea ore în şir la pelerinajul de Sfântul Dumitru, pe Dealul Patriarhiei, spunând la microfon reporterilor ce “binefaceri” primeşte ea în pelerinaj şi cât de frumoasă-i Ortodoxia; adorabilă bunicuţă, care s-a bronzat în tinereţe cu gândul la filmele lui Sergiu ce o aşteptau în cinematograful de vară de la Mamaia, îşi va vărsa oful la telefon pentru că “Biserica” (cu ghilimele) nu a cedat la melodrama mediatică asociată morţii sale.
2. La un alt nivel, SC şi intelectualii activi aici sunt mai degrabă anticlericali, o atitudine ce nu datează de azi de ieri în cazul României. Reacţie la calitatea în general îndoielnică a clerului, mai nou la opulenţa ostentativ afişată a unor înalţi ierarhi, nu toţi,  intelectualitatea românescă a cunoscut deci mereu o anumită răceală faţă de cler şi NU de ansamblul BOR. Au existat şi excepţii, dintre care cele mai cunoscute este Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, dar nu detaliem aici. Chiar dacă nu o recunosc deschis, intelectualii “publici” sunt în continuare impreganţi difuz de arhetipuri, paradigme şi atitudini religioase creştin-ortodoxe, pe care însă se sfiesc să le mărturisească deschis. Consecinţa: spaţiul public al dezbaterilor reale este diluat până la anihilare, spectacolul fiind mai pregnat decât argumentul.
3. Nu este de mirare că BOR îşi face auzită mai tare vocea decât de obicei în acest ultim episod. Pe undeva, ea este victima propriului model de legitimare publică pe care l-a promovat mult timp după 1990, pe tiparul “Armata-Poliţia-Biserica”, utilizat cu succes în strategia sa de recucerire a spaţiului public în perioada post-comunistă. Un surplus de legitimare seculară, “lumească” aş zice,  realizat cu mijloace seculare; BOR plăteşte preţul simbolic al acestei stări de fapt. Poate nu întâmplător, realizatorii sondajului spuneau, cu un ton pe care eu l-am sesizat ca vag ironic, că instituţiile statului citate mai sus ( mai nou pompierii, eroii moderni ai tragicului 11 septembrie 2001), au realizat “un scor mai bun la încredere”.
4. Necesitatea afirmării Adevărului de credinţă de către BOR intră acum în conflict cu evoluţia rapidă a societăţii pe aspecte legate de autonomia individului, a principiului liberei alegeri. Sistemul de interdicţii teologice, morale şi rituale ale BOR va produce în viitor din ce în ce mai puţine efecte reale în societate. Un exemplu, printre altele posibile: avântul teribil pe care l-au luat în ultimi patru-cinci ani de zile cabinetele de psihoterapie şi psihanaliză. Oare ce de? Pentru că avem o creştere în putere şi număr a indivizilor ce îndoiesc de ordinea stabilită, de morala religioasă, în general, de eficacitatea practicilor religioase curente, cum ar fi spovedania de pildă.
5. Problema esenţială a acestui moment precis marcat de sondajul CCSB nu este aceea de a şti dacă BOR va câştiga sau nu “bătălia mediatică” a comunicării pe teme de fapt religios. Biserica ştie – de cel mai simplu preot de ţară la înaltele ierarhii – că bătălia este dificilă, dacă nu chiar pierdută fără aportul Societăţii Civile, repet, impregnată difuz de valori religioase, dar incapabilă de a le mărturisi public. Miezul problemei este următorul: dacă BOR va fi capabilă să producă în următorii ani un discurs capabil de a fi ascultat şi înţeles de fiecare individ sau grupe de indivizi preocupaţi de temele sensibile ale modernităţii: sinuciderea, adopţia, clonarea, religia în spaţiu public, tolerantă religioasă, orientările sexuale etc. Din acest punct de vedere, sondajul CCSB opate deveni o paradigmă a înţelegerii modului în care BOR ştie să răspundă tentativelor de contestare a poziţiei dominante pe care o deţine în societate.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro