Majoritatea celor care suntem parte a sistemului universitar din România știm că acesta este profund corupt. Problema este că ceea ce știm contează mult mai puțin decât ceea ce putem demonstra, iar corupția este, prin definiție, un fenomen greu de dovedit cu mijloace credibile, fiind evaluat, cel mai adesea, prin măsurători ale percepției sociale a faptelor de corupție. Totuși, în cele ce urmează, vreau să arăt că, cel puțin o parte a practicilor corupte din sistemul universitar românesc, în speţă cele salariale, pot fi dovedite matematic printr-o analiză care cuplează declarațiile de avere solicitate anual personalului didactic și administrativ din universitățile românești cu reducerea salarială de 25% impusă de guvernul Boc şi alte categorii de informaţii.
ANI a strâns de-a lungul anilor de funcționare un număr imens de declarații de avere care ne oferă informații despre salariul anual al unei persoane, funcția sa de conducere etc. Ce au de-a face însă aceste date cu corupția? În sine, nu par foarte utile. Faptul că un profesor universitar câştigă foarte mult în comparaţie cu media poate fi imoral într-o ţară aşa de săracă precum a noastră, dar nu intră automat la categoria faptelor de corupţie. Dimpotrivă, despre corupţie putem vorbi doar atunci când cineva cu o funcţie de conducere abuzează de puterea sa în interes personal. În acest sens, dacă luăm în calcul reducerea salarială de 25% impusă de guvern din a doua jumătate a lui 2010 şi comparăm acest an cu cel precedent, lucrurile devin mult mai interesante, deoarece caracterul excepţional al anului 2010 face posibilă testarea practicilor salariale corupte la nivel de sistem.
Să mă explic. Această reducere a afectat semnificativ cheltuielile de personal ale universităților românești de stat. Pe baza datelor trimise de universităţi la UEFISCDI am calculat că, la nivel naţional, acest capitol bugetar a fost cu 9,3% mai mic în 2010 comparativ cu anul precedent. În acelaști timp, numărul de angajați ai universităţilor de stat a scăzut cu doar 1,91%. Cu alte cuvinte, în 2010 universitățile românești de stat au avut fonduri salariale mult mai mici decât în anul precedent, în condițiile în care volumul personalului a rămas aproximativ același. Întrebarea cheie este cum a fost distribuită această reducere? Dacă sistemul universitar este curat şi cei cu funcţii de conducere îşi fac treaba ca la carte, atunci pierderea trebuie să fie distribuită uniform, cum ar fi şi normal. În schimb, dacă sistemul este corupt şi cei aflați în poziții de putere au abuzat de mecanismele salariale pe care le controlează (e.g., nivelul salariului de încadrare, plata cu ora, diferitele bonusuri salariale, proiectele implementate în universitate ş.a.m.d.) pentru a-şi proteja propriile venituri, mărimea pierderii va fi invers proporțională cu importanța funcției deținute.
Pentru a verifica cum stau lucrurile, am analizat un număr de 866 de declarații de avere (433 au fost pentru anul 2009 iar celelalte 433 pentru 2010) colectate de pe site-urile a opt universități de stat (UBB, ASE, Politehnică Timișoara, SNSPA, UMF Târgu Mureș, Lucian Blaga, 1 Decembrie și Ștefan cel Mare) care au luat cât de cât în serios prevederile legale în vigoare (multe universități nu publică aceste declarații sau nu țin o arhivă care să facă posibile analize longitudinale). Eşantionul nu este probabilistic doarece se bazează pe actori care au respectat legea şi îi exclude pe cei care nu au respectat-o. Oricum, în acest caz riscul nu este să demaşti ceva ce nu există ci să nu demaşti ceva ce există. Din alte puncte de vedere, structura eşantionului este acceptabilă. La nivel naţional, universităţile de top angajează 47% din totalul personalului academic, universităţile de categorie B angajează 40% iar cele din ultima categorie valoarică doar 13%. În cazul eşantionului nostru cifrele corespunzătoare sunt 51%/33%/16%, deci nu se poate spune că am exagerat introducând prea multe cazuri dintr-o anumită categorie valorică. Ca volum, cei 433 de indivizi incluşi în analize nu trebuei raportaţi la totalul de 44.000 de angaţi ai universităţilor de stat ci la totalul celor cu funcţii de conducere, care este de 10 ori mai redus. Deci şi din acest punct de vedere eşantionul este decent.
Ce fel de informaţii am inclus în analize? În primul rând, venitul universitar anual net. Din păcate, doar 1.8% dintre oficialii incluşi în analize au declarat detaliat cât au câştigat de la universitatea lor, cum prevede legea. Restul au trecut doar suma anuală netă. Aceasta este suficientă pentru a testa ipoteza corupţiei, singurul neajuns fiind că nu putem determina care au fost mecanimsele la care au apelat persoanele cu funcţii de conducere (e.g., salariu de încadrare, plata cu ora, gradaţii de merit şi alte sporuri, participări la granturi etc.). În al doilea rând, au fost funcțiile de conducere, pe care le-am împărțit în trei categorii, atât pentru personalul academic cât și pentru cel administrativ: superioare (e.g., rector, pro-rector/ director administrativ, secretară șefă), medii (e.g., decan, pro-decan/ secretar de facultate) și inferioare (e.g., secretar științific/ bibliotecar, diverse poziții tehnice). Am mai luat în calcul gradul didactic, clasificarea universității, clasificarea domeniului în care activează persoana care a depus declarația, sexul acesteia și dacă are soțul/soția angat(ă) la aceeași universitate. În fine, am inclus în calcul și date din Cartea Albă a Cercetării Românești, mai exact dacă persona care a depus declarația de avere are sau nu are publicate studii în reviste internaționale de prestigiu. Asta deoarece în cele mai puternice universități din lume salariul este determinat în mare parte de performanța științifică: cu cât munca ta are un impact mai mare în domeniul în care publici cu atât ești plătit mai bine. E interesant de verificat dacă aceată regulă salarială fundamentală se aplică și la noi, și în ce măsură.
Analizele au confirmat ipoteza corupției: importanţa funcţiei de conducere a fost singurul predictor longitudinal semnificativ al modificării venitului anual pe perioada 2009-2010 (în limbaj statistic, F(5,427) = 5.29, p < .001, η2 = .06). După cum se poate observa și în figura de mai jos, cu cât funcția de conducere a unui individ a fost mai mare cu atât mai puțin probabil a fost ca reducerea obligatorie a salariului să-i afecteze, în realitate, veniturile anuale obţinute la universitate. De fapt, persoanele din top au înregistrat creșteri substanţiale, în condiţiile în care aceştia câștigau oricum mult mai mult decât celelalte categorii. În timp ce veniturile anuale de top incluse în analize au depășit 200.000$ PPP, cele de la coada clasamentului au fost de până la 40 de ori mai mici. Ce înseamnă acest lucru? Haiducie pe invers: câtă vreme bugetele de personal au scăzut în 2010 comaprativ cu 2009, calmarea angoasele salariale ale celor puţini, puternici şi cu venituri grase nu se putea face decât pe seama celor mulţi, slabi şi amărâţi.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
