In vreme ce liderii europeni incearca sa gaseasca solutii reale, tensiunile din zona euro cresc exponential. Principala problema ramane Grecia. La care se adauga Spania, Portugalia, Italia,semn clar ca externalitatile negative se intind dinspre Grecia catre din ce in ce mai multe tari din eurozeone si nu numai. Teoretic, cine intra in zona euro nu are si alternativa de a iesi. Nimeni nu stie inca ce rau ar putea fi mai mic. Ca Grecia sa ramana in continuare in zona euro, cu toate problemele ei, tragand dupa ea toata constructia europeana. Sau fara Grecia in zona euro, asta insemnand inainte de toate o schimbare semnificativa de viziune si constructie cu privire la fundamentarea insasi a uniunii monetare europene.
Or asta e un pas urias. Ce ar insemna pentru zona euro ca un stat sa aiba alternativa de a alege daca sa stea sau ramana, dupa ce a experimentat intrarea in uniunea monetara? Romania, de exemplu. Ar intra in 2015, dupa cum si-a propus, dupa care, imediat ce-si da seama ca are mai multe costuri decat beneficii (ma gandesc numai la rigorile pe care trebuie sa le respecti odata intrat, plus toate riscurile pe care le-am identificat cu o alta ocazie), evident isi va dori sa iasa cat mai repede si sa-si administreze singura propria saracie. Incertitudinea deci cu privire la ce s-ar putea intampla in orice clipa ar fi omniprezenta, exact de ce nu are nevoie zona euro.
Ceea ce este cu adevarat grav este ca intregul context din zona euro a determinat o deteriorare masiva a increderii in general si a increderii investitorilor in special. La care se adauga incertitudinile legate de continuarea planurilor de austeritate fiscala impuse in continuare in tarile europene. Acestea sunt cauzele de fond care au condus in primul rand la deprecierea monedei euro, dar si la deprecierea in masa a monedelor nationale ale tarilor din Europa Centra si de Est. Am asistat pe parcursul ultimelor saptamani la iesiri masive de capital din zona euro in conditiile in care intrarile au scazut in ultima perioada semnificativ. Avand in vedere incertitudinile legate de cauzele ce au determinat deteriorarea valutelor, nimeni nu poate spune sigur in acest moment cat timp va continua aceasta tendinta. Multi cred insa ca acesta este primul semn demn de luat in seama care ne spune ca zona euro se apropie de colaps. Si nu gresesc. Pana la un punct.
De ce. Credibilitatea in sine conteaza mult mai mult decat poate parea la o prima vedere. Solutiile de tip Tratat fiscal, sau Tratat fiscal + Pact de Crestere au o valoare aproape nula atat timp cat nu sunt credibile. Iar lagul cu care decidentii europeni au gasit solutii (mai mult sau mai putin temporare) pare sa nu ajute deloc zona euro. In cuvinte foarte simple, ce inseamna de fapt credibilitatea? Euro este moneda in care „pietele” isi tin banii (in banci, sau titluri de orice fel, sau investitii reale, sau multe alte forme de a exista in zona euro ca investitor). Care este prima reactie, fireasca si spontana de cele mai multe ori a acestora, atunci cand riscul creste iar credibilitatea scade proportional? Vinzi moneda a carei evolutie este incerta (euro) si cumperi moneda considerata mai stabila in raport cu prima. Riscul poate lua multe forme, incepand de la riscul de a pierde din simpla depreciere a monedei euro, sau diminuarea valoarii investitiilor reale detinute, sau prin detinerea de titluri ale statelor probleme din eurozone, etc., pana la aversiunea fata de riscul ce deriva din simpla perceptie vis a vis de deteriorarea situatiei in zona euro sau un eventual colaps.
Cred cu tarie ca ceea ce lipseste acum zonei euro este, alaturi de solutii concrete, mesajul pozitiv. Mesaj care ar pune o piatra pretioasa la temelia credibilitatii zonei. Desi credibilitatea este un concept greu cuantificabil, lipsa acesteia poate avea efecte colosale. As aminti aici o lectie importanta din trecut, pe care se pare ca o ignoram aproape complet acum. Sistemele monetare anterioare, considerate precursoare ale zonei euro de astazi, Sistemul Monetar International de la Bretton Woods si Sistemul Monetar European au esuat in momentul in care nu au mai fost credibile. Problema imposibilei trinitati, aparuta in urma liberalizarii contului de capital, problema N-1 sau problema asimetriei sistemice (inconsistente tehnice aparute in cadrul SMI), au fost toate probleme rezolvabile. Totul s-a dus de rapa insa in momentul in care pietele nu au mai crezut in sustenabilitatea sistemului insusi, moment in care atacurile speculative s-au dovedit necontrolabile. Speculatiile pe monedele slabe au scapat de sub control, astfel incat ceea ce se credea ca s-ar putea intampla a devenit realitate. Interventiile „nelimitate” ale Bundesbank ului de atunci s-au dovedit a fi extrem de limitate in lipsa credibilitatii sistemului in sine. Lectie: cand toata lumea crede ca se poate intampla ceva, actioneaza ca atare, astfel incat se ajunge sa se si intample in realitate ceea ce inainte era privit doar ca probabilitate.
In plus, se pare ca uitam cu totii un lucru esential. Decizia de formare a uniunii monetare europene a fost, evident, inspirata de obiectivul politic privind unificarea Europei. Ideea de a forma o uniune monetara in Europa nu a aparut peste noapte. Sunt zeci de ani de cand a fost creionat proiectul monedei euro. Ideea a iscat de altfel discutii ample in lumea academica, inca de la inceput. Principala obiectie a fost aceea ca Europa nu este o zona monetara optima.
Altfel spus, se stia inca de la inceput ca exista un „nucleu” de tari, pentru care stabilitatea macroeconomica (ceruta tuturor prin Tratatul de la Maastricht) venea ca o manusa, deoarece aceste tari au in spate un „background” economic foarte solid. Adica, pentru niste tari puternic tehnologizate, cu rate de productivitate de invidiat, si, pe fond, puternic competitive, stabilitatea macroeconomica este un proces de tip „fine tuning”.Acestea sunt de altfel tarile care au avut beneficii nete de pe urma intrarii in zona euro si cele peste care criza a trecut fara sa lase urme foarte adanci.
Citeste tot artcolul si comenteaza pe Contributors.ro
