Problema înființării unei facultăți cu predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) de la Târgu Mureș a stârnit numeroase și diverse reacții în spațiul românesc, unele interesante, altele de-a dreptul bizare și greu de înțeles. Întrebările despre statutul minoritații maghiare din România reapar în fiecare an în diferite ipostaze. Calitatea discuțiilor pe marginea acestor chestiuni este strâns legată de context. Comportamentul ferm al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) prin care s-a cerut rezolvarea problemelor apărute la universitatea ardeleană se încadrează într-un context de precampanie, situație potrivnică oricărei încercări de dezbatere calmă și rațională.
Presa româneasca s-a ocupat extensiv de aceasta temă, dar, din nefericire, reportajele și analizele nu au contribuit la o înțelegere mai bună a stării de fapt. Cum s-ar putea prezuma, atitudinile naționaliste au jucat un rol important în sporirea confuziei ce înconjura deja incidentul. Un aspect mai grav este, însă, că lipsa acurateții și ignorața totală față de fapte au deteriorat periculos calitatea discursului public despre facultatea cu predare în limba maghiară de la UMF Târgu Mureș. Presa centrală nu a fost niciodată foarte bine informată despre starea reală a cetățeniilor de etnie maghiară ai României, lucru demonstrat și de absența aproape totală a unor jurnaliști specializați în chestiuni minoritare. Astfel stând lucrurile, nu este greu de înțeles cum mituri – suprarealiste – despre pretinsa imposibilitate de a cumpăra o pâine în limba română în regiunile populate majoritar de maghiari nu doar că au supraviețuit, ci chiar au sporit în complexitate și imaginație.
Clarificarea câtorva fapte fundamentale este, deci, esențială și aceasta voi încerca să fac în cele ce urmează. Paradigma prin care s-a analizat problema de la Târgu Mureș a ignorat complet nucleul problematicii, întrebarea cea mai vehiculată prin studiourile televiziunilor fiind legată de avantajele și dezavantajele predării medicinei în limba minorității. Diverși analiști si politicieni au încercat să răspundă la această pseudo-interogație caracteristică anilor ’90 așa cum au crezut de cuviință, urmându-și, nu mă îndoiesc, convingerile și interesele. Spun pseudo-întrebare, deoarece miza scandalului politic generat de către UDMR nu a fost deloc aceasta. Bine sau nu, în instituția despre care vorbim se predă medicina inclusiv în maghiară încă din vremurile comuniste. Generații de tineri minoritari, absolvenți ai acestei instituții de învățământ superior, au învățat secretele acestei meserii în limba lor maternă și au devenit chirurgi, dentiști sau farmaciști. Competențele lor profesionale, așa cum sunt ele, au fost influențate mult mai puțin de limba de predare, decât de starea generală a sistemului de învațământ din România.
În aceste condiții, a ne concentra atenția exclusiv asupra limbii de predare este inutil, dacă nu chiar înșelător. Învațământul în limba maternă a devenit treptat un drept acceptat în România postcomunistă. Mai mult decât atât, fiind o chestiune de opțiune personală, a ieșit din sfera imediată a politicului. Înființarea unei facultăți separate de limba maghiară are, însă, alte mize relevante. Principiul multiculturalismului consacrat de noua lege a educației naționale merge mai departe de simpla recunoaștere a dreptului la un învățământ în limba maternă, prin introducerea unor garanții instituționale de respectare a acestui drept. Tradus în termeni simpli, acest act normativ prescrie crearea unor facultăți minoritare separate în cadrul a trei universități transilvănene clasificate drept multiculturale. Rolul acestei prevederi este asigurarea unui nivel de autonomie adecvat pentru aceste secții minoritare. Această autonomie ar reprezenta, așadar, o garanție a respectării dreptului la învătământ în limba maternă de către conducerea acestor universități, o conducere dominată de către etnici romani...
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
