Am scris aici zilele trecute despre dughino-putinism, aceasta ideologie baroca in care se logodesc mesianismul slavofil, nostalgiile bolsevice, cultul liderului carismatic, militarismul expansionist, mitologia milenarista si autoritarismul de sorginte tarista. Este vorba de o viziune sincretica in care se intalnesc halucinant Aleksandr Nevski cu Iuri Gagarin, Andrei Rubliov cu maresalul Jukov. Marea problema a Rusiei de azi nu esta atat putinismul, cat anemia spirituala a opozitiei, debilitatea ei organizatorica, incapacitatea de a se coagula in partide credibile cu programe coerente menite sa intemeieze cu adevarat statul de drept. Deruta axiologica a acestor vremuri se traduce in coruptie, xenofobie si colectivism, in convingerea ca exista conspiratii eterne impotriva poporului theophor, spre a relua conceptul lui Dostoievski.
In “Times Literary Supplement” din 2 martie 2012, Stephen Kotkin, autorul magistralei lucrari “Magnetic Mountain” si al volumului “Uncivil Society” despre implozia regimurilor comuniste in 1989, tradus in romaneste anul trecut la editura Curtea Veche in colectia “Constelatii”, analizeaza o serie de volume recente despre Putin, inclusiv cartea Mashei Gessen despre care a scris Dan Tapalaga pe “Contributors”. Concluzia distinsului istoric, profesor la Princeton, merita citata: “Putin has exposed himself as ever more cocky and vindictive, and bereft of the political agility of his first term, refusing all concessions and unable to revive a sense of a future. Russia deserves better, but is in line for more of the same”.
Janna Bicevskaia a pornit ca una din marile voci ale culturii alternative din URSS, alaturi de Bulat Okudjava, Aleksandr Galici si Vladimir Visotki. Face parte din grupul celor pe care istoricul Vladislav Zubok ii numeste, “copiii lui Jivago”. Unii au mers in direcia liberalismului, altii inspre nationalismul pravoslavnic. Cantecele ei, la ora actuala, sunt expresia a ceea ce Helene Carrere d’Encause a numit le malheur russe, o psihologie deopotriva orgolioasa si auto-compatimitoare. Mi-l pot imagina pe Vladimir Vladimirovici ascultand cu lacrimi in ochi (ah, lacrima lui Putin!) acest cantec:
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
