Fiica patronului Korean Air a intors un avion din drum din cauza modului de servire a aperitivului

de A.C.     HotNews.ro
Luni, 8 decembrie 2014, 13:04 Magazin

Korean Air
Foto: MorgueFile.com
Fiica patronului Korean Air, nemultumita de modul de servire a aperitivului inainte de decolarea unui zbor New York-Seul, a ordonat debarcarea sefului de cabina si intoarcerea avionului la terminal, au anuntat luni surse oficiale, citate de Mediafax.

Cho Hyun-ah, vicepresedinta executiva a companiei sud-coreene conduse de catre familia sa, a cerut inlocuirea sefului personalului de la bord cu cateva minute inainte de decolarea de la New York, in timp ce avionul rula deja pe pista, a anuntat Korean Air.

Ea s-a suparat deoarece a fost servita cu nuci Macadamia pe care nu le-a cerut si care, pe deasupra, nu i-au fost aduse intr-un bol, ci in ambalaj.

Ea a considerat ca este vorba despre o nerespectare de catre seful de cabina a recomandarilor referitoare la serviciul general la bord si, ca atare, despre o potentiala amenintare la adresa securitatii celor 250 de pasageri.

Avionul a revenit la terminal pentru a-l debarca pe seful de cabina, dupa care si-a reluat decolarea si a ajuns la destinatie cu 11 minute intarziere, potrivit Korean Air.

Ministerul sud-coreean al Transporturilor a anuntat ca a deschis o ancheta. Un oficial de la minister a declarat pentru AFP, sub protectia anonimatului, ca modul in care s-a comportat Cho Hyun-ah a fost "total nepotrivit".





















19579 vizualizari

  • +2 (34 voturi)    
    ... (Luni, 8 decembrie 2014, 13:38)

    rocknum [utilizator]

    Ce taranca tampita cu ifose de copil de bani gata

    Crezi ca alora le pasa de alunele alea? Bine ca nu a amanat zboru cu totu, ca deh... ce conteaza ca pasagerii nu mai ajung la timp.
    • +4 (42 voturi)    
      mda (Luni, 8 decembrie 2014, 13:55)

      Xorciser [utilizator] i-a raspuns lui rocknum

      Cand incerci sa impui niste standarde foarte ridicate, iti atragi titulatura de "taranca tampita"?

      Nice.
      • +7 (23 voturi)    
        totusi, vicepresedinte executiv (Luni, 8 decembrie 2014, 14:01)

        Gheorghescu [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

        deci se pare ca stie cate ceva.
        A dat un exemplu si vorba lui mda, a impus niste standarde foarte ridicate. Banuiesc ca seful personalului de bord nu era platit cu salariul minim pe economie din Romania, asa ca trebuia sa-si faca treaba pentru care era platit.
        Afland stirea asta, stiu ca la Korean Air sunt standarde ridicate si am incredere sa calatoresc cu ei. Si mai sunt sigur ca voi avea parte de o servire exemplara la bord :D
      • +4 (22 voturi)    
        treci la scoala (Luni, 8 decembrie 2014, 14:06)

        Adrian_. [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

        e o taranca tampita. nu pentru standardele ridicate dorite, ci pentru modul in care considera corect a le "impune" (verbul folosit de tine).
        • +5 (13 voturi)    
          nu chiar (Luni, 8 decembrie 2014, 16:01)

          artifice [utilizator] i-a raspuns lui Adrian_.

          taranca are dreptate.
          nerezonabil este, de fapt,modul in care a inteles sa-l pedepseasca pe tembel ( 11 minute de intarziere totusi nu este ceva extrem de grav).
          in cultura lor, chestiile cu aplecatul si respectul sunt treburi complicate pentru noi, east-europeans, este?

          si inca ceva care probabil iti scapa:
          sa fii fata patronului si sa nu te stie stewardul sef duce la ideea ca familia patronului este o familie normala care duce o viata normala ( citeste discreta).

          ( daca tembelul ar fi stiut cine este, de ce sa faca asa ceva?..:))) )
          • +5 (9 voturi)    
            Are dreptate? (Luni, 8 decembrie 2014, 18:34)

            Close [utilizator] i-a raspuns lui artifice

            Are dreptate sa ia masuri interne, in companie. Pana una alta ea, ca pasager, a provocat o intarziere. Aviatia are reguli mai stricte decat media deci te-ai astepta ca pasagerul care declanseaza un scandal si provoaca intarzieri sa fie pedepsit. Cand colo, pentru ca e fiica de "patron", isi permite sa intoarca un avion pentru niste ifose. Asa ca se duce naibii mitul cu "cultura asiatica". A ramas doar o fatada. In rest, ifose si figuri proportionale cu averea si orgoliul.

            Daca odata aterizat avionul decidea sa il concedieze era complet indreptatita. Dar eu nu vreau sa intarzii pentru ca o tanti nu e multumita de modul in care i s-au servit nucile.
      • +9 (21 voturi)    
        ... (Luni, 8 decembrie 2014, 14:11)

        rocknum [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

        hai sa te vad pe tine cand ai stat nspe mii de ore pentru o escala, mai ai nspe mii de ore de zburat, esti obosit si te grabesti la destinatie si se gaseste o desteapta dintr-asta sa faca rahatu praf
        • -3 (3 voturi)    
          :) (Marţi, 9 decembrie 2014, 14:01)

          Xorciser [utilizator] i-a raspuns lui rocknum

          Avionul a intarziat fix 11 minute la aterizare si vreo 5-10 minute la decolare.
      • +7 (21 voturi)    
        auzi tovarase, (Luni, 8 decembrie 2014, 14:24)

        Ponta [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

        Una este standard inalt de servire al clientului si alta est "moftul de pitipoanca".
        Daca citesti atent este vorba de cum i s=a parut ca a fost tratata dumneaei, pitipoanca vice presedinta.
        Daca erai tu in locul ei nici nu se sinchisea putoarea.
        In concluzie taci ca spui tampenii.
        • -2 (12 voturi)    
          aiurea (Luni, 8 decembrie 2014, 14:49)

          ampersand [utilizator] i-a raspuns lui Ponta

          E o companie privata, treaba patronilor ce standarde si cum le impun.
          • 0 (4 voturi)    
            tu chiar nu ai priceput!! (Marţi, 9 decembrie 2014, 12:19)

            Ponta [utilizator] i-a raspuns lui ampersand

            Articolul se refera la modul in care a fost tratata talamba si nicidecum alti pasageri ai aceluiasi zbor.
            Daca nu pricepeti ce cititi nu va apucati de scris. Va autocatalogati.
            Dupa cum gandesti ai cam aceeasi mentalitate ca si pitipoanca. Sa te fereasca dumnezeu de parvenire pentru a nu chinui oamenii din jurul tau.
      • +4 (6 voturi)    
        Da, o taranca (Luni, 8 decembrie 2014, 18:31)

        Close [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

        Nucile ei de macadamia nu sunt un motiv sa intorci un avion. E un motiv intern sa il sanctionezi pe angajat dupa ce se analizeaza cazul.

        Regulile in aviatie exista pentru un motiv si femeia aia ar trebui amendata sa o usture chiar si la banii ei. Nu intorci un avion pentru ifosele tale. Ea este cea care a pus in pericol siguranta celorlalti pentru o mana de nuci.

        Sau poate ti-ar conveni ca si tie sa ti se impuna aceleasi standarde la munca.
    • +8 (14 voturi)    
      atenţie!! (Luni, 8 decembrie 2014, 14:25)

      barbu007 [utilizator] i-a raspuns lui rocknum

      korean airlines a avut, în perioada 1980 - 2000 câteva prăbuşiri - toate datorită faptului că pilotul comandant nu respecta regulamentele de zbor.

      de când le-au pus piciorul în prag, compania n-a mai avut nici o prăbuşire. deci RESPECTAREA STRICTĂ A REGULAMENTELOR, până la cele mai mici amănunte (inclusiv alunele despachetate) reprezintă o obligaţie.
      cine vrea să conducă avioanele după ureche... n-are decât să-şi ia parapantă personală.
      • +3 (3 voturi)    
        prabusirile korean airlines sunt un caz-scoala (Marţi, 9 decembrie 2014, 9:53)

        derblauereiter [utilizator] i-a raspuns lui barbu007

        despre care ma surprinde ca n-ai auzit:

        anchetele si studiile au aratat ca datorita unei conditionari culturale de subordonare excesiva, pilotul secund nu-si facea treaba si nu semnala pericolul atunci cand comandantul aeronavei se intampla sa greseasca; cand totusi semnala pericolul comunicarea era ambigua din cauza ideii lor de "curtuoazie";

        a fost nevoie sa aduca trainneri britanici ca sa le scoata subordonarea excesiva din cap;

        ce s-a intamplat acum dovedeste ca inca nu au rezolvat cu totul problema: comandantul unei curse comerciale nu ar fi trebuit sa accepte sa intoarca avionul nici daca i-o cereau toti zeii din panteonul budist;

        un comandant de nava care ia ordine de la un pasager - oricare - e noaptea mintii in materie de procedura aviatica iar comentariile cu "standardele inalte" si plusurile la acest articol arata ca nici mentalitatea romaneasca nu e prea departe.
    • +3 (7 voturi)    
      stire a la Libertatea (Luni, 8 decembrie 2014, 17:06)

      Inuka [utilizator] i-a raspuns lui rocknum

      "Fata patronului" e de fapt una din vice-presedintii companiei, printre altele fiica directorului general (CEO) al companiei, care e si el un angajat la randul lui.
      Cum naiba ajung preluate astfel de stiri fara o verificare de la sursa.
      Iar "supararea" nu a fost determinata de faptul ca a primit nuci fara sa le ceara ci ca nu a fost intrebata daca le vrea inainte de decolare. La noi a ajuns traducerea ca la radio Erevan.
      Pe bloomberg e explicat destul de clar evenimentul.
  • +1 (11 voturi)    
    frumos (Luni, 8 decembrie 2014, 13:43)

    ContHotnews [utilizator]

    Sindromul NF a atinge noi inaltimi. ce titlu bun ar fi fost...
  • +8 (10 voturi)    
    concediaza-l (Luni, 8 decembrie 2014, 16:05)

    dan.d [utilizator]

    pe respectivul daca nu "respecta standardele" sau mai shtiu eu ce. dar sa intorci un avion cu 250 de pasageri, pe un aeroport super aglomerat pentru ca nu-tzi plac nucile ...asta e altceva
  • -1 (7 voturi)    
    Ăștia ne vor fi stăpânii (Luni, 8 decembrie 2014, 18:53)

    Nyk1 [utilizator]

    Dacă noi, europenii și americanii, nu ne vom mobiliza să ne rezolvăm probleme demografice și economice și nu vom renunța la războaie inutile și la imixtiuni mult prea costisitoare întru răspândirea democrației, în viitor vom fi dominați de rasa galbenă în plin avânt economic și vom fi tratați mai rău ca sclavii. Mii de ani de cultură, civilizație, inovație vor fi înlocuite de caracterul anost și rigid al culturilor asiatice, unde nimeni nu mișcă-n front și respectul va fi cerut până la paroxism. Până și Putin o să pară un mic copil la momentul respectiv.

    Sper ca americanilor și europenilor să le vină mintea la cap, iar dacă nu - este clar că doar Rusia are forța de a-i ține la respect pe omuleții din est.
  • 0 (6 voturi)    
    O aparob din doua motive. (Marţi, 9 decembrie 2014, 16:45)

    rov [utilizator]

    1. Cand vrei sa-ti impui standardele trebuie sa dai si exemple din astea sa priceapa lumea ca nu te joci cu regulile.
    2. Daca s-a gandit totusi si la extraordinara reclama gratuita ar fi inspre lauda ei...

    PS Nu degeaba a ajuns o tara minuscula si saraca in resurse in varful lumii dezvoltate. Se vede ca au standarde umane ridicate, iar celebrul "merge si asa" din patria noastra frumoasa si bogata ne-a transformat in cersetorii Europei...


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă