Fostul vicepresedinte al SUA Dick Cheney a declarat ca anchetatorii americani au aplicat doar in doua-trei cazuri "tehnica simularii inecului", prin care victima este imobilizata, cu capul in jos, dupa care i se toarna apa pe cap, transmite NBC. Cheney, care se afla in prezent intr-un turneu de promovare a memoriilor sale "In My Time", a continuat sa sustina deciziile luate de Administratia Bush in aceasta chestiune extrem de controversata.

Dick CheneyFoto: Agerpres

Potrivit unui raport al Senatului american, CIA a cerut in mai 2002 dreptul de a utiliza metode dure de interogatoriu, considerate drept tortura, iar Condoleezza Rice, consilier pentru securitate nationala al lui George W. Bush la acel moment, a aprobat aceasta solicitare.

Este vorba despre "tehnica simularii inecului", prin care victima este imobilizata, cu capul in jos, dupa care i se toarna apa pe cap. Victima are senzatia de sufocare si de inec. Este considerata o forma de tortura si a fost utilizata inclusiv de Inchizitia spaniola, potrivit wikipedia.com.

La randul sau, Cheney a sustinut masura, atunci cand a fost intrebat ce s-ar intampla daca iranienii ar folosi tehnica impotriva unui presupus spion american."Ar fi OK ca guvernul iranian sa foloseasca tehnica simularii inecului impotriva acelui american?", a vrut sa stie ziaristul, la care fostul vicepresedinte al SUA a spus: "Ei bine, probabil ca vom critica acest lucru.... Pe motivul ca avem obligatii fata de cetatenii nostri si facem totul sa ii protejam".

Legat de cazurile de tortura petrecute sub Administratia Bush, fostul vicepresedinte Dick Cheney a mai spus: "In primul rand, acestia (n.red. victimele simularii inecului) nu erau cetateni americani. In al doilea rand, au fost oameni precum Khalid Shaikh Mohammed, o mana de oameni, 2 sau 3, care au fost torturati cu adevarat prin aceasta meoda. In al treilea rand, aveam motive serioase sa credem ca suspectii aveau infromatii pe care le puteam obtinem doar de la ei si stiau mai multe decat oricine altcineva".

Cheney a adaugat ca "nu trebuie sa ne pierdem in notiuni precum aceea ca nu putem avea doar metode obisnuite de interogare atunci cand vrei sa ai un program contra-terorist eficient".

Fostul numar doi de la Casa Alba a spus ca "programul a functionat. Am descoperit informatii valoroase, importante in acel proces si am facut ca tara sa fie in siguranta pentru mai bine de sapte ani".

Intrebat de eliminarea lui Osama bin Laden in timpul presedintiei lui Barack Obama, Cheney l-a laudat pe actualul luider american, insa a adaugat ca "totul a inceput sub Bush".

CIA a primit acordul de a folosi aceasta tehnica in 26 iulie 2002, cand ministrul Justitiei, John Ashcroft, a decis ca "utilizarea simularii inecului este legala", potrivit raportului comisiei pentru Servicii secrete a Senatului, facut public in aprilie 2009.

In "Decision Points", cartea sa de memorii, George W. Bush a aparat decizia de a folosi "tehnica simularii inecului" in cazul unor suspecti de terorism.

Visit msnbc.com for breaking news, world news, and news about the economy