Un seism cu magnitudinea de 5.4 grade pe scara Richter s-a produs joi in centrul Japoniei, cel putin sapte persoane fiind ranite, transmite FoxNews. Nici una dintre victime nu este in stare critica, au anuntat autoritatile, care au precizat ca pana in prezent nu exista informatii despre pagube majore. La 11 martie, Japonia a fost lovita de un cutremur cu magnitudinea de 9 grade, care a fost urmat de un val tsunami devastator.

Seism in NaganoFoto: Captura YouTube

Agentia Meteorologica nipona a precizat ca seismul s-a produs la ora locala 08:16 in prefectura Nagano, la circa 120 de km nord-vest de Tokio.

Agentia a anuntat ca nu a fost emisa alerta de tsunami.

Un oficial al Departamentului de pompieri din Nagano, Sadahiko Furusawa, a declarat ca sapte oameni au fost raniti de obiecte cazute de la inaltime, insa niciunul nu este in stare grava.

Reuters a precizat ca Japonia este afectata de cel putin 20% din cutremurele cu magnitudinea de 6 grade sau mai mare, care au loc la nivel mondial.

La 11 martie, nord-estul Japoniei a fost lovit de un cutremur cu magnitudinea de 9 grade, care a fost urmat de un val tsunami devastator. Dezastrul a provocat cea mai grava criza nucleara din lume, din ultimii 25 de ani, la centrala Fukushima. Cel putin 23.000 de persoane au murit sau sunt date disparute dupa tragedia de la 11 martie.​