Prima reuniune a grupului de contact privind Libia are loc marti, la Londra

de Carla Dinu     HotNews.ro
Marţi, 29 martie 2011, 7:32 Actualitate | Internaţional

Patruzeci de tari si organizatii urmeaza sa participe marti la Londra, la prima reuniune a "grupului de contact" privind situatia din Libia, care va avea ca scop sa "consolideze" coalitia internationala care opereaza in aceasta tara si sa discute strategia care va fi adoptata dupa inlaturarea de la putere a regimului Gaddafi, scrie presa internationala de marti.

In opinia presedintelui francez Nicolas Sarkozy si a premierului britanic David Cameron, discutiile din capitala britanica vor fi esentiale in lansarea unei solutii politice de lunga durata pentru natiunea nord-africana.

Statele Unite si mai multe tari europene, inclusiv Marea Britanie si Franta - natiuni care au lansat operatiunile militare in Libia - vor fi reprezentate de catre seful diplomatiei lor.

Turcia, care a oferit mediere pentru o incetare a focului, a spus ca isi va trimite si ea reprezentanti la Londra, ca si multe tari arabe precum Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Liban si Tunisia. Secretarul general al ONU Ban Ki-Moon, si presedinte al Comisiei Uniunii Africane, Jean Ping, vor participa, de asemenea, la aceasta prima intalnire a "grupului de contact", de la inceputul bombardamentelor coalitiei in Libia, in 19 martie.

Conferinta, programata de la ora 17:00 GMT, trebuie sa vorbeasca despre "prezent si viitor", a rezumat ministrul britanic de Externe, William Hague.

"Gaddafi trebuie sa plece imediat", au reafirmat intr-o declaratie comuna, luni seara, presedintele francez Nicolas Sarkozy si premierul britanic, David Cameron. Cei doi lideri au discutat luni seara in cadrul unei video conferinte cu presedintele american Barack Obama si cancelarul german Angela Merkel.

Cameron a spus ca spera ca summit-ul va "consolida si va largi coalitia de tari angajate sa puna in aplicare rezolutiile ONU", a declarat un purtator de cuvant al premierului britanic. El a adaugat ca liderii prezenti la Londra vor discuta si despre "furnizarea de asistenta umanitara de urgenta" si "vor cere o strategie politica in Libia care sa permita oamenilor sa-si decida singuri viitorul lor".

Londra nu a spus daca reprezentanti ai Consiliului National de Tranzitie (CNT), organism reprezentativ al insurgentilor libieni, vor fi prezenti.

Regimul colonelului Gaddafi se confrunta, incepand cu 15 februarie, cu ample revolte populare.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

642 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Libia (Marţi, 29 martie 2011, 9:45)

    specialistu [anonim]

    Nici un specialist in deplasare de la MAE?Hai, curaj...poate ne alegem si noi cu o viziune de ansamblu, semnam ceva documente, ne alegem si noi cu ceva betrol.
  • +1 (1 vot)    
    Pentru distrugerea natiei libiene (Marţi, 29 martie 2011, 10:28)

    valisa [utilizator]

    Asta este scopul reuniunii voastre. Ca sa ajutati japonia financiar si umanitar nu va intalniti, scarbe ordinare...
    • +2 (2 voturi)    
      haha (Marţi, 29 martie 2011, 11:28)

      MirceaA [utilizator] i-a raspuns lui valisa

      pai ce treaba au ei cu Japonia? Ce vrei sa le fure, radiatiile?
  • 0 (2 voturi)    
    intrebare (Marţi, 29 martie 2011, 11:26)

    MirceaA [utilizator]

    la aceasta "sedinta de lucru" participa si reprezentantii Al-Qaeda?


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri