Libia sau pe numele complet Marea Uniune Popular-Socialista Araba Libiana (Al-Jamahiriyyah al-Arabiyyah al-Libiyyah as-Sabiyyah al-Istirakiyyah al-Uzma) se situeaza intre Algeria, Tunisia in Vest si Egiptul in Est. Libia are o suprafata enorma de 1,8 milioane Km patrati si o populatie estimata la 6,4 milioane de locuitori. Conform ultimului recesamant din 2006 si datelor furnizate de agentiile de specialitate ale ONU, populatia Libiei ar fi numai de 5,6 milioane de locuitori.
Fara o importanta deosebita, inaintea descoperirii fabuloaselor rezerve de petrol, Libia a fost colonizata de europeni mult mai tarziu decat celelalte state din Nordul Africii. In 1912, Libia a fost invadata de catre Italia, doritoare sa-si construiasca un imperiu colonial. Dominatia italiana asupra Libiei, sau cum o numeau italienii - Tripolitania, a durat pana la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.
La sfarsitul razboiului, aliatii nu s-au inteles in privinta viitorului fostei colonii italiene. In acel moment Libia avea un teritoriu de cinci ori mai mare decat Italia. Cu toate acestea, populatia ei nu depasea un milion de locuitori, ceea ce facea sa reprezinte o destinatie potrivita de colonizare pentru unii italieni, care incepusera sa caute noi locuri de emigratie dupa razboi. Dezacordul dintre puterile din Vest si Uniunea Sovietica a facut ca ONU sa decida acordarea independentei acestei tari (prima colonie africana care a obtinut independenta), sub conducerea regelui Idris I, detronat pe 1 septembrie 1969 de colonelul Muammar Gaddafi. In primii 7 ani de la revolutie, Colonelul Muammar Gaddafi, impreuna cu 12 ofiteri ai armatei, formeaza Comanda Consiliului Revolutionar si incep o revizie generala in sistemul politic, social si economic al Libiei. Dupa 1980 creste competitia intre Guvernul Oficial, ierarhia militara si comitele revolutionare. Gaddafi foloseste comitetele revolutionare pentru a se debarasa de fostii camarazi si a cauta oponenti, acelerand evenimentele radicale in interiorul puterii ierarhice a Libiei. Pentru a-si atinge obiectivele Gaddafi introduce un regim scurt (6 luni) de teroare, in perioada caruia mii de oponenti au fost inchisi si interogati, din care un numar inca necunoscut a fost executat (un numar neoficial vorbeste de 3 mii de oameni).
Sistemul de guvernamant libian este o democratie populara de genul cel mai ciudat dintre sistemele existente in lume. Muammar Gaddafi devine in acest sistem nu numai un lider al revolutiei ci si un fel de parinte-tutore al poporului libian, neavand nici un post oficial. Libia nu are o constitutie formala, Muammar Gaddafi introducand un sistem de guvernamant de tip "socialist arab", a proclamat Libia nu "republica" (Jumhuriyya) ca alte state arabe, ciJamahiriyyah("statul maselor"), care se pretinde a fi un sistem democratic de exercitare directa a puterii poporului prin implicare directa in procesul de luare a hotararilor (putere populara). In realitate este un sistem de dictatura personala. Inspirat de o ideologie panaraba si islamica, bazat pe un set de reguli mentionat in "Cartea verde" formulata de Gaddafi. O data cu aparitia acestei "carti" (de fapt o brosura), in 1972, toate partidele politice au fost interzise. Sindicatele au fost dizolvate si inlocuite cu asociatii profesionale, integrate in structura statului si constituind al treilea stalp al guvernarii populare, alaturi de "Congresul General al Populatiei si al Comunitatilor". Dreptul la greva este interzis si pedepsit cu inchisoare si trimiterea la re-educare. In baza alegerilor interioare, aceste asociatii trimit delegati la Congresul General al Populatiei si al Comunitatilor, unde au un mandat reprezentativ.
Puterea politica este detinuta pana astazi in totalitate de Muamar Gaddafi si exercitata prin doi dintre apropiatii lui, Mohamed Abu Al-Quasim al-Zwai (numit acum un an) sef al Congresului (corpul legislativ), care l-a schimbat pe vechiul camarad, Imbarek Shamekh, care s-a dovedit prea independent in unele activitati politice. Executivul, un fel de guvern, este prezidat de Baghdadi Mahmudi, care este de facto premierul Libiei.
Desi toate masurile politice ale colonelului Gaddafi au incercat sa omogenizeze diferentele tribale existente in Libia, respectand insa traditiile beduine, se constata clar ca lucrul nu a reusit atat de mult cat s-a considerat in occident. Conflictul actual isi are radacini in adversitatea dintre conducerea libiana apropiata lui Gaddafi, originar dintr-un trib beduin "international" cu radacinile in Peninsula Araba (azi, Arabia Saudita), pe nume Bani Rashid (Rashaida). Tribul s-a raspandit, "emigrand" in toata lumea araba, cu descendenti in tot Orientul Mijlociu (Saudia, Yemen, Kuwait, Eritrea, Iordania, Palestina, Israel, Egipt si Libia). Tribul lui Gaddafi, numit Al-Zenemat, este localizat in nordul Libiei, aproape de Mediterana (langa orasul Sirt/Surt). Principalul adversar al tribului respectiv este tribul Al-Zuwayya, care vede in Gaddafi un uzurpator al drepturilor lor. Sheicul Faraj al Zuway, conducatorul tribului respectiv, este principalul adversar al lui Gaddafi si probabil unul din liderii acestor revolte.
Din nefericire pentru Gaddafi, pe teritoriul tribului respectiv se afla multe din exploatarile petrolifere ale Libiei. Tribul Al-Zuwayya s-a coalizat cu un alt trib local Al Warfalla, cerand demisia imediata a lui Gaddafi si parasirea Libiei. Gaddafi se afla intr-un pericol iminent avand in vedere ca Al Warfalla se afla in imediata vecinatate a capitalei, Tripoli si multi dintre membrii tribului ocupa functii militare in armata libiana. Coalitia Al-Zuwayya - Al Warfalla ameninta conform unor stiri difuzate de Reuters ca va sista productia de petrol pentru Europa daca Gaddafi nu va demisiona si nu va parasi Libia.
La fel ca in Egipt se duce o lupta pentru "mostenirea politica" a colonelului Gaddafi, cel mai longeviv dictator din lume, 42 de ani. Disputa puterii se duce in primul rand in familia dictatorului intre fiii lui, Saif Gaddafi care se ocupa cu afacerile in Libia si Mutassim Gaddafi, care joaca rolul de negociator international si ministru de externe informal.
Actualele evenimente in Libia sunt evolutia unor revolte inabusite in trecutul recent. In 1993, cand Gaddafi a executat 60 de ofiteri ai armatei libiene, in 2006 au fost revolte in orasul Bengazi cu un numar de 30 morti (oficial) si mai mult de 300 conform unor ONG-uri internationale.
Ceea ce stim pana acum este ca in Libia revolta, pornita inca o data in Bengazi, a dus la peste 200 de morti si alte cateva sute de raniti. Regimente credincioase lui Gaddafi au folosit munitie de razboi tragand in revoltati.
Cateva concluzii interimare:
1.Majoritatea informatiilor din Libia sunt incomplete si manipulative;
2.Exista o opozitie seculara puternica si organizata, cu o conducere in exil si care este in legatura cu adeptii din Libia, in special cu populatia din Bengazi;
3.Exista o disputa fraticida in familia Gaddafi pentru mostenirea puterii;
4.Coalitia dintre cele doua triburi Al-Zuwayya - Al Warfalla poate duce la rasturnarea regimului daca vor reusi sa preia controlul surselor de petrol aflate pe teritoriul tribului Al-Zuwayya;
5.Gaddafi va folosi toate mijloacele pentru a se mentine la putere, inclusiv o forta extrema ne mai intalnita pana astazi in Orientul Mijlociu actual;
6.Cine va controla resursele petroliere enorme ale Libiei va putea sa-si dispute puterea in viitorul apropiat.
