Intr-o schimbare majora menita sa revigoreze lumea spionajului dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, directorul Agentiei Centrale de Informatii a decis sa modifice felul in care opereaza National Clandestine Service (NCS), lucru care va influenta activitatea a aproape jumatate din efectivul CIA, potrivit usnews.com. Schimbarea este parte a planului de reorganizare "CIA 2015", creionat de directorul Leon Panetta.

Planul lui Panetta urmareste sa transforme CIA intr-o agentie mult mai activa, ce poate raspunde cat mai rapid in razboiul impotriva terorismului si in alte chestiuni de securitate nationala.

NCS a fost creata dupa atentatele din 2001, din fostul Directorate of Operations al CIA.

Potrivit informatiilor, pana in prezent, NCS ii impartea pe ofiteri in functie de regiunile de pe glob sau in centre specializate pe anumite probleme. Astfel, cei insarcinati cu acoperirea Americii Latine isi petreceau intreaga cariera avand misiuni legate de acea zona.

Potrivit noului plan, NCS va pastra schema impartirii agentilor sai, insa spionii americani se vor putea deplasa mult mai usor de la un grup la altul, de la o problema sau regiune la alta atunci cand va fi nevoie.

US News a citat mai multi spioni americani care au salutat decizia lui Panetta, vazuta ca o etapa fireasca in trecerea agentiei de la misiunile Razboiului Rece (cand agentii isi petreceau intreaga cariera spionand URSS), la o agentie mai activa.

Miscarea este vazuta si ca o intarire a moralului pentru acei spioni ce doresc sa poata circula mult mai usor in jurul lumii, in zonele "cu probleme".

Analistii afirma ca ar fi vorba de un nou efort din partea lui Panetta pentru a imbunatati eficienta si mediul de lucru in cadrul CIA.