Un expert american in terorism a declarat ca Statele Unite trebuie sa actioneze "ca o superputere" si "sa distruga" navele de razboi din Coreea de Nord, transmite FoxNews. Michael Scheuer, care a fost principalul agent al CIA responsabil cu urmarirea lui Osama bin Laden, a spus ca SUA trebuiau sa atace Coreea de Nord "cu cateva luni in urma", cand un submarin nord-coreean ar fi scufundat un vapor al marinei sud-coreene.

Marti, armata din Coreea de Nord a tras zeci de obuze asupra unei insule sud-coreene, incendiind mai multe cladiri si ranind mai multi soldati sud-coreeni si civili. Trupele sud-coreene aflate pe insula Yeonpyeong au ripostat cu tiruri de artilerie, iar armata se afla in stare de alerta maxima.

Iata cateva dintre declaratiile facute de Scheuer in cadrul emisiunii "Fox and Friends":

  • cred ca mesajul pe care ei (n.red. Coreea de Nord) l-au transmis a fost acela ca nu sunt convinsi ca noi urmeaza sa-i aparam pe sud-coreeni
  • mesajul pe care trebuia sa-l transmitem noi, cand au scufundat vaporul sud-coreean in urma cu cateva luni, ar fi trebuit sa fie acela ca vom distruge imediat cat mai mult din marina nord-coreeana 
  • cred ca ar fi trebuit sa distrugem, sa fim gata sa-i lovim din nou in aceasta dimineata (n.red. marti dimineata), deoarece acum presa si politicienii vor renunta sa mai apere Coreea de Sud si ii vor lasa pe nord-coreeni sa scape cu un alt act de razboi
  • trebuie sa actionam in conformitate cu statutul nostru. Suntem o supraputere, avem interesele noastre si Coreea de Nord poate sa existe o perioada fara marina sa. Pot sa si-o refaca. In loc sa-si cheltuie banii pe arme nucleare, pot sa-si construiasca vapoare noi

Declaratiile lui Scheuer au fost intarite de cele ale blogerului conservator Glenn Reynolds, care a scris: "Daca nord-coreeni incep ceva, eu zic sa-i bombardam nuclear. Si nu doar cu cateva bombe. Au provocat destule necazuri - iar aceasta ar fi o lectie utila si pentru Iran. Nu ne permitem un alt razboi coreean, dar, hei, noi ne aflam in plin proces de demontare a focoaselor nucleare...".