O furtuna puternica a dus la anularea a 300 de curse aeriene pe aeroportul international O'Hare din Chicago si la intreruperea circulatiei vaselor pe Marile Lacuri, in centrul Statelor Unite - relateaza France Presse. De asemenea, alte zboruri aveau o intarziere medie de 30 de minute.

In unele zone, puternicele rafale de vant au doborat copaci, au avariat linii de cale ferata, dar si cladiri. Meteorologii americani au avertizat ca furtuna ar putea genera rafele periculoase de vant si tornade in mai multe state: Illinois, Indiana, Kentucky, Michigan, Ohio si Wisconsin.

Dupa ce a traversat centrul Statelor Unite, furtuna a ajuns in provincia canadiana Ontario si se indreapta spre Toronto - cel mai mare oras al tarii. Serviciul canadian de meteorologie a emis o avertizare de "furtuna foarte intensa si neobisnuita pentru acest anotimp", insotita de rafale de vant ce pot atinge 100 km/h. Politistii le-au recomandat conducatorilor auto sa circule cu prudenta.