​Michelle Obama considera ca viata de prima doamna a Statelor Unite este "un infern". Dezvaluirea a fost facuta de prima doamna a Frantei, Carla Bruni, intr-o carte "mai mult decat indiscreta", scrie DailyMail, in editia electronica. "Nu intreba! E un iad. Nu pot sa suport!", sustine Carla Bruni ca ar fi raspuns Michelle Obama, intrebata despre viata la Casa Alba.

Detaliile conversatiei private, care a avut loc la Casa Alba, in timpul unei vizite oficiale a lui Nicolas Sarkozy in Statele Unite, in martie anul trecut, au fost publicate in cartea "Carla si ambitia", la a carei redactare a colaborat prima doamna a Frantei.

In aceeasi carte, Carla Bruni sugereaza ca sotul ei ar putea lua exemplul prietenului sau Tony Blair, dupa ce isi va incheia cariera politica: "De ce sa nu incepem sa facem bani?" Potrivit unui prieten al cuplului Sarkozy, citat in carte, presedintele francez si sotia sa ar fi impresionati de averea adunata de Tony Blair dupa ce a parasit Downing Street.

Carla Bruni are si o remarca intepatoare la adresa Printesei Diana, in capitolul in care vorbeste despre vizita sa la un spital african ce gazduieste bolnavi de SIDA, vizita care a avut loc anul trecut. Prima doamna a Frantei aminteste ca a refuzat, atunci, sa fie filmata sau fotografiata tinand un copil bolnav in brate, "ca Lady Dy" si considera ca "Este dezgustator sa te promovezi in acest fel".

In paginile cartii, fostul model italian, in varsta de 42 de ani, acuza Guvernul francez de faptul ca ar incerca sa ii "omoare" sotul cu prea multa munca si face o comparatie intre ea si fostele doamne Sarkozy: "Eu sunt atat de diferita. Am fost model, cant, imi doresc sa continui sa cant. Eu sunt o femeie fatala".