Marele Ayatollah Hoseyn Ali Montazeri, disident iranian si unul dintre liderii revolutiei din 1979, a incetat din viata la varsta de 87 de ani, anunta duminica agentiile internationale de presa.

Teolog respectat, Montazeri a fost unul din teoreticienii revolutiei islamice si unul din fauritorii Constitutiei Republicii islamice.

Marele Ayatollah Montazeri a devenit unul dintre primii sustinatori ai Imamului Khomeini, iar dupa revolutia din 1979 a fost numit succesorul acestuia.

In numai cativa ani, insa, Marele Ayatollah Montazeri a fost marginalizat pentru ca a pus sub semnul intrebarii unele decizii ale lui Khomeini.

In 1997 a fost arestat la domiciliu, dupa ce a criticat autoritatea Ayatollahului Ali Khamenei, succesorul lui Khomeini.

De-a lungul anilor, Ayatollahul Montazeri a regasit o anumita libertate de exprimare, pe care a utilizat-o in ultimele luni pentru a critica ferm realegerea contestata a presedintelui Mahmoud Ahmadinejad si reprimarea manifestatiilor care au izbucnit dupa scrutin.