Presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a criticat dur duminica Ucraina si statele baltice care, in opinia sa, nu fac decat sa glorifice "complicii nazistilor", intr-o alocutiune sustinuta cu putin timp inainte de comemorarea a 70 de ani de la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, relateaza AFP.

"Suntem martorii unor tendinte de-a dreptul stupefiante", a declarat Medvedev, intr-un interviu acordat canalului de televiziune Rossia.

"Guvernele statelor baltice (Lituania, Letonia si Estonia, n.r.) si chiar cel al Ucrainei fac in prezent din fostii complici ai nazistilor eroi nationali care au luptat pentru libertatea tarilor lor", a acuzat el.

"Evident, se stie ce s-a intamplat cu adevarat, dar toata lumea isi pleaca ochii de rusine pentru a evita ca relatiile sa se deterioreze", a continuat el.

Moscova a criticat in repetate randuri Ucraina si statele baltice pentru dorinta de a reabilita gruparile anticomuniste care, in unele cazuri, au colaborat cu nazistii si au comis atrocitati impotriva evreilor.

Medvedev a critica cu vehementa si rezolutia adoptata in iulie de Adunarea parlamentara a OSCE, prin care sunt condamnate deopotriva nazismul si stalinismul.

Presedintele rus a afirmat ca aceasta rezolutie face din Germania nazista si din Uniunea Sovietica a lui Stalin "responsabili, la acelasi nivel, pentru cel de-al Doilea Razboi Mondial". "Sincer, este o minciuna nerusinata", a apreciat el.

Rusia considera ca a jucat un rol eroic in acest conflict, in cursul caruia si-au pierdut viata circa 25 de milioane de persoane, civili si militari.

Cel de-al Doilea Razboi Mondial a izbucnit in dimineata de 1 septembrie 1939, in momentul in care Germania nazista a invadat Polonia.