Reteaua terorista al-Qaida a pus la cale un atentat impotriva reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, scrie presa internationala de luni. Actiunea planuita anul trecut in timpul Summitului şefilor de stat şi de guvern din Commonwealth desfasuratin noiembrie la Kampala in Uganda, a fost insa dejucata de autoritatile din aceasta tara, scrie "Daily Express" in editia electronica.

Teroristii au vrut sa detoneze bombe in apropierea locului de desfasurare a reuniunii folosindu-se de carele de transmisie ale televiziunilor. Doua camioane cu aparatura electronica au fost confiscate de politisti. Astfel, televiziunea nationala din Uganda nu a mai putut transmite imagini de la summit, inclusiv mesajul reginei catre Parlament, in 22 noiembrie 2007.

Ministrul de Interne din Uganda, Ruhakana Rugunda, a declarat ca "serviciile de securitate au avut informatii ca un grup terorist care are legatura cu al-Qaida planuia actiuni teroriste la summit. Serviciile de securitate din Uganda au anihilat amenintarea terorista", scrie publicatia Daily Express.

Deocamdata niciun reprezentant al guvernului britanic nu a dat informatii in acest sens, iar purtatorul de cuvant al palatului Buckingham a refuzat sa comenteze afirmand ca este o chestiune a politiei.

Cotidianul adauga ca al-Qaida o numeste pe regina "unul dintre cei mai mari dusmani ai Islamului", citand un mesaj video obtinut de serviciile britanice de securitate.

La intalnirea de la Kampala au fost prezenti 16 sefi de stat si 20 de premieri, intre care si Gordon Brown. Pentru prima data, la summit au asistat printul Charles si sotia sa Camilla precum si regina Elisabeta si printul consort Philip.