O tanara cu capul invaluit in hidjab, de la o scoala multietnica din Offenbach am Main, refuza sa dea mana cu presedintele Germaniei, Joachim Gauck. In locul formei europene de salut, ea isi pune mana dreapta pe umarul stang. E un refuz al atingerii corporale, dupa cum o cere traditia ei. In comentariul pe care il face apropo de integrarea in Germania, tinuta ei e mandra, transanta, ca o delimitare ferma a celor doua culturi: cea musulmana din care provine ea si cea toleranta cultural, din care provine primul om din statul german. „Cineva mi-a spus: Gauck e un om, tu esti un om“, spune ea in reportajul facut de televiziunea regionala Hessenschau.de.
Joachim Gauck a vizitat scoala Theodor Heuss din Offenbach la finele lunii noiembrie, intr-un efort protocolar de a lauda eforturile statului german in integrarea migrantilor. Fara straini, Offenbach pe Main ar fi un satelit al Frankfurtului, nu un „oras mare”, cu primar general. Asa-numitul „multi-kulti”, cum alinta nemtii mozaicul national traitor in Germania, are reverberatii la nivel de politica si fonduri bugetare alocate administratiei locale.
Presedintele german, potrivit relatarilor din presa germana, a fost primit ca un „Rockstar”, cu bannere in germana, dar si in rusa sau in araba. S-au auzit strigate de genul „Wow, it`s so cool” si remarci „E asa de uman!”. Se anunta o vizita fara surprize, insa n-a fost realmente asa.
Dupa ce Gauck a coborat din masina si a dat mana, pe rand, cu elevi de toate natiile si de toate culorile, selectati si aliniati „spre a da onorul” presedintelui german, o tanara musulmana a ales sa salute in felul ei, ne-german, ne-european. Cu toate ca traieste in Germania si vorbeste limba germana bine, ceea ce inseamna ca nu refuza tangenta dintre cele doua culturi: cea de provenienta si cea de adoptie.
Ca femeie europeana, ma intreb daca m-as obisnui cu valul perpetuu, infasurat pe cap in public. Probabil ca nu. Ca femeie provenind din Romania, imi aduc aminte cum, in anii `90, cand m-am stabilit in Germania, datul mainii si scuturatul ei cu forta, ca la nemti, mi-a creat un anume disconfort.
In Romania, domnii sarutau, din varful buzelor, manusitele doamnelor pe care voiau sa le salute politicos. Asa era obiceiul, asa se facea. Era si acesta un gen de contact, uneori mai senzual, alteori mai banal. Acum, obiceiul a disparut aproape de tot.
Gandindu-ma la formele de salut, parca eschimosii se salutau frecandu-si nasurile. Poate ca gresesc. Ceea ce vreau sa spun este ca salutul intre oameni e o forma culturala, pe care ti-o asumi sau nu. Iar eleva musulmana de la Theodor Heuss Schule din Offenbach a ales sa nu si-o asume „ca la straini”, nici macar la intampinarea presedintelui statului in care s-a stabilit.
Mandrie sau trufie? Obedienta fata de cerintele religiei sale care, daca aseaza femeilor valuri pe cap, le interzic si altfel de contacte corporale, chiar minimale, cu oameni necunoscuti?
Toata lumea a fost fericita, relativ la modul in care o scoala de genul „Multi-kulti”, cum este Theodor Heuss Schule din Offenbach, reuseste sa educe autohtoni, alaturi de migranti. Acestia din urma provin din Georgia, Polonia, Ungaria, Romania, Turcia, Ghana, Irak, sau Vietnam. Iar lista tarilor de provenienta ar putea continua, caci Offenbach e un teren al multiculturalismului care, desi cancelarul Angela Merkel a spus, candva, ca „a esuat in Germania”, isi continua eforturile.
La inceput, acestea au fost de asimilare. Apoi, eforturile au fost de integrare. Acum, ele sunt de tolerare reciproca si respect de valori, in scopul unui tel economic comun. Sau al unui tel economic prioritar al Germaniei, saraca in natalitate si profund dependenta de forta de munca a imigrantilor, care sa o tina in fruntea puterilor economice ale lumii.
Orasul Offenbach, ca multe alte orase si metropole intens populate din Germania, e un oras plin de sperante, dorinte, dar si de multe temeri, legate de straini si diversitatea culturilor lor. O suta cincizeci de natiuni sunt reprezentate in Offenbach, iar administratia locala le ofera cadru de educare, dar si de sarbatorire, in felul lor.
Anual, se organizeaza in piata centrala serbari in care diferitele comunitati isi etaleaza pe scena performantele dansante si muzicale, iar pe margini, cele culinare. „Si eu sunt un Offenbacher” a fost motto-ul unui astfel de eveniment despre care relatam mai demult, sugerandu-se faptul ca, indiferent de unde provii, esti un cetatean al locului, adica al acestui oras.
In recenta sa vizita la Offenbach, presedintele german a spus ca orasul „este pe buna dreptate mandru de reusitele sale si a fost sarbatorit pe drept ca „Arrival City”, la bienala Arhitecturii din Venetia”. El a mai vorbit despre „orchestrarea armonica a convietuirii diverselor culturi si mentalitati”, ca si despre faptul ca orasul e pe post de „masina de integrare”, unde functioneaza lucruri care altundeva esueaza, dupa cum consemneaza Focus.de.
Cat de eficienta poate fi „masina de integrare germana”? Trecutul a dovedit-o, viitorul o va dovedi. Cert este ca, in orice proces in care sinele, cultura si religia unui om sunt confruntate cu alternative diferite, din alte locuri si din alte parti, „clash-ul” civilizatiilor poate esua sau poate aprinde scantei. Sau, mai subtil, se poate transpune intr-un refuz de mana intinsa, caci, dupa cum se stie, femeile musulmane infasurate in hidjab saluta barbatii straini doar cu mana la piept.
3
33
