Bombardamentele regimului sirian si aliatului sau rus in zona estica a Alepului, in Siria, "ar putea constitui crime de razboi", a avertizat luni Uniunea Europeana, potrivit AFP.

Lovituri aeriene ruse in SiriaFoto: stat.mil.ru

In concluziile adoptate de cei 28 de sefi ai diplomatiilor europene, se vorbeste despre initiarea demersurilor pentru sanctiuni individuale complementare impotriva "sustinatorilor regimului sirian".

UE denunta, de asemenea, o "escaladare catastrofala a conflictului", care dureaza din 2011.

12 membri ai aceleiasi familii au murit luni la Alep, dupa noi bombardamente aeriene asupra cartierelor controlate de rebeli.

Altadata caputala economica a tarii, Alep este astazi un oras devastat de bombardamente fara incetare si lupte violente conduse de regimul lui Bashar al-Assad, care vrea sa cucereasca zona orasului ce i-a scapat de sub control in urma cu patru ani.

Aviatia rusa isi sprijina aliatul dar loviturile sale au distrus spitale si infrastructuri civile.

Cel mai recent raid a vizat luni dimineata cartierul rebel Marjé, ucigand 13 civili, dintre care 12 membri ai unei singure familii.

"In randul acestei familii figurau 9 minori, printre care o tanara mama de 17 ani si bebelusul sau", a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul ONG-ului Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).