Dintre cele 28 de tari membre ale Uniunii Europene, germanii au declarat ca prefera propria tara, potrivit unui sondaj de opinie realizat de YouGov, relateaza vineri agentia DPA, citata de Agerpres.

Aproximativ 47% dintre germanii rugati sa-si aleaga tara favorita din UE au optat pentru Germania, plasandu-si tara in fruntea clasamentului, cu mult inaintea locului doi, Italia, care a intrunit numai 7% din preferintele germanilor.

Importanta confortului de acasa a fost mai evidenta in randul barbatilor, potrivit sondajului, peste jumatate dintre barbatii intervievati plasand Germania in frunte, in timp ce numai 44% dintre femei au avut aceasta optiune.

Destinatie populara de vacanta, Spania este clasata in sondaj pe locul trei cu 6%, fiind urmata de Franta, Austria si Suedia, fiecare cu 4% in randul preferintelor cetatenilor germani.