Brazilia cade incet in haos politic: justitia a suspendat intrarea fostului presedinte Lula in guvern iar deputatii au lansat procedura de destituire a presedintelui de stanga Dilma Rousseff, pe fondul unor ample manifestatii de strada, scrie AFP.

Dilma Rousseff si Lula da SilvaFoto: Captura YouTube

Vineri, este randul stangii sa isi mobilizeze fortele, la cinci zile dupa protestele anti-Rousseff care au reunit trei milioane de brazilieni. Partidul Muncitorilor (PM, la putere), Centrala Unica a Muncitorilor (CUM) si alte miscari au convocat manifestatii in peste 30 de orase.

In cursul serii de ieri, mii de oameni au continuat sa manifesteze la Sao Paulo si Brasilia, unde s-au adunat in fata presedintiei si a guvernului, iar politia a intervenit cu gaze lacrimogene si grenade asurzitoare.

Tensiunile ar putea sa continue vineri, in special la Sao Paulo, unde circa 20 de corturi au fost instalate de opozanti pe Bulevardul Paulista, una dintre principalele axe ale orasului.

"Vom manifesta cum s-a facut in Ucraina. Nu plecam de aici pana cand Dilma nu cade", a declarat Cristiane Galvao, 44 de ani, care, la fel ca alti zeci de oameni, si-a petrecut noaptea in fata puternicei Federatii a Industriei (Fiesp), pe care este afisat un imens banner pe care scrie "Impeachment Ja" (destituirea acum).

Bursa din Sao Paulo a crescut cu 6,6%, piata vazand in aceste evenimente semnele premergatoare caderii unui guvern paralizat, in plina recesiune economica.

"Crizele pucisitilor nu ma vor face sa deviez de la curs", a spus joi Dilma Rousseff, in timpul ceremoniei de investire in guvern a predecesorului sau (2003-2010) si a mentorului sau politic, Luiz Inacio Lula da Silva.

De-abia instalat sef de cabinet (aproape prim ministru), un judecator a cerut suspendarea numirii sale, apreciind ca ar putea fi vorba de o tentativa de ingradire a justitiei din partea presedintelui, in conditiile in care Lula ar scapa astfel de amenintarea arestarii preventive in scandalul Petrobras, in care este acuzat de coruptie si spalare de bani.

Un tribunal din Brazilia a anulat joi seara suspendarea intrarii in guvern a lui Lula, fara efect deoarece un alt judecator, din Rio de Janeiro, a ordonat intre timp o suspendare identica.

Difuzarea miercuri a unei interceptari intre presedinte si Lula a avut efectul unei bombe, declansand manifestatii de indignare pe strazi. In inregistrare, Dilma Rousseff ii spunea lui Lula ca va emite rapid decretul de investire, pentru a-l putea folosi "doar in caz de necesitate", expresie interpretata de multi ca o aluzie la o eventuala arestare.

Lula, cel care a condus miracolul socio-economic brazilian din anii 2000 si asteptat ca un Mesia de catre un guvern in pragul naufragiului, a ramas mut joi.

Dupa-amiaza, deputatii au lansat procedura de destituire a Dilmei Rousseff: au ales o comisie speciala de 65 de parlamentari, care trebuie sa redacteze un raport de destituire sau nu a sefului statului.

Acest raport va fi supus aprobarii Adunarii plenare a Congresului deputatilor, unde un vot de doua treimi (342 din 513) este necesar pentru punerea sub acuzare a presedintelui in fata Senatului. In caz contrar, procedura e anulata.

Daca este pusa sub acuzare, Dilma Rousseff va fi indepartata provizoriu din functia sa, timp de maxim 180 de zile. Ulterior, este necesar votul a doua treimi dintre senatorul (54 din 81) pentru destituirea sa.

Lovitura de stat

Aceasta procedura, deja declansata in decembrie de opozitie, a fost frantata de Tribunalul federal superior, care a fixat definitiv miercuri modalitatile.

Opozitia acuza guvernul Rousseff ca a "machiat" conturile publice in 2014, in plina campanie prezidentiala, pentru a minimiza impactul crizei si pentru a favoriza realegerea sa.

Coalitia rezultata dupa alegerile din 2014, cu 314 deputati (61,2%) indica lipsa unui vot favorabil in camera inferioara. Dar acum este foarte fragmentata pe masura ce Brazilia se afunda in criza. Nimeni nu e capabil acum sa spuna care este raportul de forte.

Marele partid centrist PMDB, stalpul coalitiei parlamentare, si-a acordat 30 de zile pentru a decide daca renunta sau nu la guvernare.

Dilma Rousseff denunta de la inceput o "lovitura de stat" institutionala din partea unei opozitii care nu a acceptat infrangerea electorala din 2014.

Potrivit celor mai recente sondaje, 60% dintre brazilieni sunt favorabili destituirii lui Rousseff.