Printre ostaticii de la Hyper Cacher, el se simte astazi "teribil de evreu": un inalt functionar aflat la pensie a povestit marti agentiei France Presse lungile ore de neputinta in fata agoniei unei victime si a unui ucigas care "perora" despre evrei si Palestina.

In acea zi, acel barbat de 67 de ani care doreste sa-si pastreze anonimatul, client ocazional al magazinului evreiesc, voia sa cumpere humus. "Eram in spatele magazinului cand am auzit o detonare".

Deoarece fusese la post in tari in care era razboi, a inteles imediat ca este "zgomotul caracteristic al unui Kalashnikov", ca e vorba de o luare de ostatici.

"A urmat apoi panica, oamenii au fugit spre o scara in spirala" care ducea la subsol. El s-a refugiat intr-o camera frigorifica. Dupa o jumatate de ora, un ostatic coboara si le spune: "Urcati toti sau ucide pe toata lumea".

"Am ezitat. Apoi mi-am zis: prefer sa mor in aer liber decat intr-o pivnita".

Urcand scara, a dat peste "cadavrul nefericitului - am aflat-o ulterior - care a incercat sa ia arma teroristului. Zacea intr-o balta de sange, cu fata la pamant".

Se alatura celorlalti ostatici, intr-o alveola in apropiere de iesirea din magazin: coltul produselor din alcool si de lux, precum foie gras.

"Mi-a trecut prin cap ca as putea, inainte de a muri, sa mananc". Dar acest gand frivol a fost repede alungat de o viziune infioratoare.

"Eram chiar in fata a trei cadavre, la intrarea in magazin. Doua dintre ele erau cu fata la pamant, scaldate in propriul lor sange. Dar cel mai infiorator era cel de langa perete, care agoniza. Isi pierduse cunostinta dar avea inca spasme..."

Jihadistul a propus sa il ucida. Ostaticii l-au convins sa nu.

Coulibaly a cerut fiecarui ostatic sa-si spuna numele, varsta, profesia si originea. "I-am spus: 'francez'. M-a intrebat: 'Catolic?. I-am spus ca da".

"Pentru el, originea insemna obligatoriu religia. Ori, a reduce religia cuiva la locul nasterii este cumulul rasismului", spune acest fost inalt functionar, care a trait in mai multe tari musulmane, stie araba si a citit Coranul.

Jihadistul era intr-o miscare de dute-vino spre spatele magazinului, de unde se temea ca politistii vor da asaltul. Le-a cerut ostaticilor sa blocheze accesul cu paleti.

Barbatul, care confiscase telefoanele ostaticilor, le-a folosit pentru a da numeroase telefoane.

"Ne-a spus ca el a ucis-o pe politista la Montrouge, ca isi coordonase actiunile cu Kouachi si ca a fost nevoit sa sa treaca mai repede decat prevazuse la atacul" asupra supermarketului deoarece reteaua politiei se strangea in jurul lui.

Legea Talionului si razbunare

"A inceput sa peroreze". Invocand "legea Talionului" si dorinta de "razbunare", a vorbit despre persecutiile la care sunt supusi musulmanii, din "Birmania pana in Mali trecand prin Palestina si Siria".

"Ceea ce m-a frapat a fost ca a vorbit despre persecutiile musulmanilor in Birmania - unde sunt denumiti Rohingyas - de catre budisti: era informat. Se vedea ca este un militant, nu un amator. Si se vedea asta si din modul in care manuia armele".

Brusc, o explozie a rasunat in fundul magazinului, in partea opusa locului unde erau adunati ostaticii. Coulibaly s-a precipitat acolo cand o a doua explozie a zguduit usa din fata.

"Am vazut grilajul ridicandu-se, m-am intins la pamant cu sacosa in cap. Coulibaly s-a precipitat spre iesirea principala..."

La spital, un reprezentant al comunitatii evreiesti l-a intrebat daca are nevoie de ajutor, dar a raspuns ca nu este evreu. Apoi, a adaugat: "Nu sunt evreu dar astazi m-am simtit teribil de evreu".