Un al doilea american care a contactat virusul Ebola in Africa de Vest este de asteptat sa soseasca in Atlanta, marti, in stare grava, in timp ce la un spital din New York, se fac analizele unui om cu simptome ale bolii mortale, scrie Reuters.

Spitalul Mount Sinai din Manhattan, a anuntat, marti dimineata ca acesta a calatorit intr-o tara din Africa de Vest, unde este epidemie de Ebola. Omul, care a mers la Camera de urgenta, luni dimineata, cu febra mare si dureri de stomac, era in "stare buna".

Rezultatele testelor care vor arata cauza simptomelor sale sunt asteptate marti dimineata, au spus intr-o conferinta de presa, oficialii spitalului.

"Sunt semne ca nu este Ebola", a declarat dr. Jeremy Boal, director medical al spitalului. Cu toate acestea, pacientul a fost plasat de urgenta in izolare stricta, la sapte minute de la sosirea sa la spital. Daca se confirma, acesta ar fi al treilea american care s-a imbolnavit de Ebola.

Pacientul ingrijit acum la New York sporeste ingrijorarile cu privire la boala de multe ori fatala, dupa ce doi asistenti medicali americani au luat virusul in Africa de Vest, unde au calatorit pentru a ajuta la lupta impotriva bolii, care a ucis aproape 900 de oameni din luna februarie pana acum.

Misionara americana, adusa marti in SUA, cu o cursa speciala

Un avion care o transporta pe misionara americana Nancy Writebol, in varsta de 59 de ani, a decolat luni din Liberia, luni, cu destinatia Atlanta, potrivit unui martor citat de Reuters.

Ea este asteptata sa soseasca marti si va fi tratata de catre specialisti in boli infectioase intr-un salon special de izolare de la Spitalul Universitatea Emory din Atlanta.

Medicul Kent Brantly, celalalt american contaminat cu virusul febrei hemoragice in Liberia, unde lucra impreuna cu Nancy Writebol, s-a intors sambata in Statele Unite, fiind transportat cu acelasi avion care o va aduce si pe colega sa.

Aproape 900 de oameni ucisi de Ebola in numai 5 luni

Epidemia de febra hemoragica Ebola a ucis 887 de oameni in Africa, potrivit unui nou bilant dat publicitatii luni de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Rata mortalitatii poate atinge si 90% si nu exista vaccin omologat. Totusi, potrivit unei surse citate de CNN, cei doi misionari americani infectati cu virsul Ebola ar fi fost salvati cu ajutorul unui ser experimental. Medicamentul nu a mai fost testat pe oameni, dar rezultatele au fost incurajatoare in experimentele pe maimute.