Ceremonia de investire a lui Petro Porosenko ca al cincilea presedinte al Ucrainei independente s-a desfasurat sambata, in Parlamentul de la Kiev, in prezenta a numerosi sefi de stat, evenimentul decurgand fara probleme. Insa fiecare eveniment oficial are mici momente neoficiale, de la interactiuni neasteptate, la posturi si expresii faciale. Kyiv Post a detectat cinci astfel de momente, care au trecut probabil neobservate de catre public.

Un soldat care aproape ca a lesinat

Un membru al garzii care a flancat covorul rosu asezat in fata intrarii in Parlamentul de la Kiev a fost cat pe ce sa lesine cand noul presedinte ucrainean, ales in urma scritinului din 25 mai, s-a apropiat de cladirea unde urma sa depuna juramantul. Ofiterul, asemenea colegilor sai, statuse in soare mai bine de o ora inainte de sosirea lui Porosenko.

Chiar in momentul in care Porosenko trecea prin dreptul sau, tanarul si-a scapat arma, s-a impleticit si aproape ca a cazut in genunchi, chinuindu-se totusi sa prinda arma. Ofiterul a fost escortat de la fata locului.

La iesirea din Parlament, noul presedinte s-a oprit in dreptul soldatului care i-a luat locul colegului sau si i-a adresat cateva cuvinte.

Fara coloana oficiala

Dupa ceremonia de investire, Porosenko a plecat de la Parlament catre Piata Sofiyivska. Noul presedinte a calatorit intr-o masina fara escorta, iar strazile de pe traseu nu au fost inchise pentru el.

Un joc de cuvinte

In primul sau discurs ca presedinte, in care a vorbit printre altele despre pace, Porosenko a precizat ca este totusi important ca tara sa fie pregatita pentru razboi.

"Trebuie sa pastram pulberea uscata", a declarat noul presedinte, citand o expresie cunoscuta.

Kyiv post noteaza ca numele de familie al noului lider de la Kiev vine de la cuvantul ucrainean pentru praf de pusca “porok”, care, de altfel, este si porecla noului presedinte. Multi se intreaba daca jocul de cuvinte al lui Porosenko a fost intentionat.

Comunistii ucraineni, neimpresionati de discursul noului sef de stat

In timpul discursului de investire, Porosenko a declarat la un moment dat ca “Crimeea este ucraineana, a fost intotdeauna si va fi intotdeauna”. Parl;amentarii ucraineni prezenti in public l-au aplaudat in picioare si au ovationat pentru aceasta declaratie. Singurul grup parlamentar care a ramas pe scaune a fost cea a Partidului Comunist. Membrii formatiunii au refuzat, de asemenea sa intoneze imnul national ucrainean.

Prima doamna a Ucrainei

Marina Porosenko, sotia miliardarului ucrainean, a fost prezenta in Parlament pentru ceremonie, impreuna cu fiul lor in varsta de 13 ani Mikailo. In timpul depunerii juramantuui, noua prima doamna a Ucrainei se afla intr-un balcon lateral. Marina Porosenko a fost imbracata intr-o rochie simpla albastra, realizata de un designer ucrainean.

Publicatia ucraineana precizeaza ca noul presedinte nu a purtat la ceremonie verigheta, desi cei doi sunt casatoriti de mai multe decenii iar Petro Poroshenko a mentionat adesea relatia cu sotia sa in campania electorala.

Sambata a fost o zi deosebita pentru cuplul prezidential ucrainean si dintr-un alt motiv, mai arata Kyiv Post. In ziua investirii, Petro si Marina Poroshenko au devenit bunici dupa ce Iulia Porosenko, sotia fiului cel mare al "regelui ciocolatei", Oleksei, a nascut.