Guvernul irlandez se confrunta cu acuzatii de discriminare etnica, dupa ce doi copii au fost returnati familiilor de romi de la care fusesera luati de politie, care suspecta un caz similar fetitei din Grecia, Maria, supranumita "ingerul blond", si care a fost gasita intr-o tabara de romi, scrie AFP.

Autoritatile irlandeze au returnat miercuri parintilor lor o fetita de 7 ani si un baiat de doi ani, dupa ce testele ADN au confirmat legatura de rudenie. Una dintre aceste familii de romi, carora le fusese luata o fetita blonda, era originara din Romania.

Premierul Enda Kenny a sustinut ca nu este vizat niciun grup etnic, in urma reactiilor indignate ale asociatiilor pentru protectia drepturilor oamenilor.

"Nu trebuie vazut acest lucru ca o chestiune legata de un grup sau o minoritate specifica, este vorba de (securitatea) copiilor", a afirmat acesta.

ONG-ul irlandez Integration Centre a acuzat insa "decizii luate pe baza unei isterii si a unui jurnalism tabloid", subliniind ca motivele care au determinat politia irlandeza sa actioneze a fost ca acesti copii "nu semanau cu stereotipul despre romi".

Amnesty International a cerut si ea "autoritatilor sa nu vizeze romii in calitate de minoritate etnica".

"A crea perceptia ca apartenenta etnica poate fi legata de criminalitate este discriminatorie. Aceasta are ca efect intretinerea stereotipurilor rasiste", a avertizat un responsabil al ONG-ului, Jezerca Tigani, intr-un comunicat.

Asociatia irlandeza Pavee Point, de aparare a romilor si a nomazilor, a cerut o ancheta independenta.

Aceste evenimente au "bulversat comunitatea roma din Irlanda", a declarat un purtator de cuvant, Aisling Twomey, precizand ca a primit numeroase mesaje indignate din partea publicului.

Nu exista o cifra oficiala pentru populatia de romi, in absenta statisticilor etnice, dar comunitatea este estimata la cira 5.000 de membri, potrivit asociatiei, respectiv "mai putin de 1% din populatie".

"Ceea ce ne preocupa este ca in ansamblul sau Irlanda nu reusit sa faca astfel incat romii sa se integreze in societate si pe termen lung trebuie facut ceva pentru a rezolva asta", a adaugat Aisling Twomey.

Spre deosebire de "Irish travellers", comunitatea nomazilor irlandezi, estimata la circa 30.000 de persoane, romii, care au ajuns majoritatea in anii '90, nu stapanesc adeseori engleza, spune acesta.

Intr-o afacere asemanatoare, politia greaca a gasit in 16 octombrie o fetita blonda numita Maria intr-o tabara de romi.

Un interogatoriu al cuplului urmat de teste ADN a aratat ca nu era vorba de parintii adevarati ai copilului. Cuplul de romi a fost arestat preventiv sub acuzatia de "rapire".