Presedintele sirian Bashar al-Assad a reiterat angajamentul de a distruge armele chimice din tara sa, in timp ce Rusia si tarile occidentale sunt aproape de o rezolutie ONU pe aceasta tema, scrie AFP.

In Siria, expertii ONU au inceput noi investigatii pentru presupusa folosire a armelor chimice, dupa ce luna trecuta au concluzionat ca gazul sarin a fost utilizat pe scara larga langa Damasc, fara a indica responsabilii. SUA, care au raportat 1.500 de decese, acuza regimul ca se afla in spatele atacului.

Bashar al-Assad, care se afla in razboi cu rebelii care incearca sa-i rastoarne regimul de mai mult de doi ani, a declarat intr-un interviu ca nu va pune niciun obstacol in calea distrugerii arsenalului chimic, mentionand ca tara sa este gata sa se angajeze la orice conventie internationala.