Washingtonul a anuntat duminica prelungirea pana la 10 august a masurii de inchidere a 19 ambasade si consulate din Africa si Orientul Mijlociu, ca masura de securitate in urma unor amenintari cu atentate din partea Al-Qaida, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Lista include 15 reprezentante diplomatice deja inchise duminica, precum si alte patru, a precizat Departamentul de Stat intr-un comunicat. Mai multe alte reprezentante diplomatice inchise duminica se vor redeschide luni.

"Nu este vorba despre o indiciu care se refera la o serie de noi amenintari, ci mai degraba de angajamentul nostru de a fi prudenti si de a lua masurile adecvate pentru protejarea personalului nostru, inclusiv a angajatilor locali si vizitatorilor misiunilor noastre", a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Jen Psaki.

Statele Unite au anuntat joi seara ca vor inchide temporar, duminica, mai multe ambasade, inclusiv posturile diplomatice din Abu Dhabi, Bagdad si Cairo- ca o masura de precautie luata pe fondul problemelor privind terorismul, au declarat oficiali ai Departamentului de Stat american, citati de FOX News. Masura pare sa vizeze in special reprezentantele din lumea araba si nu se stie deocamdata daca ea se va extinde pe mai multe zile.

Vineri, Departamentul de Stat a emis o alerta de calatorie la nivel mondial.

In decursul zilei de sambata, Germania, Marea Britanie si Franta au anuntat ca isi vor inchide pentru doua zile (4-5 august) reprezentantele diplomatice din Yemen.

Canada a decis sa isi inchida preventiv, duminica, reprezentanta diplomatica din capitala Bangladeshului, Dhaka.

Statele Unite sunt in stare de alerta, a subliniat Michael McCaul, presedintele Comisiei pentru Securitate Interna din Camera Reprezentantilor, evocand "una dintre amenintarile cele mai credibile si mai precise pe care le-a vazut din 11 septembrie". Un atentat pare "iminent", a declarat el pentru CBS.

Peter King, membru al Comisiei pentru Informatii din Camera Reprezentantilor, a subliniat ca serviciile de informatii evoca "faptul ca acesta ar trebui sa fie un atentat enorm si au fost citate si cateva date". "Credem ca se va intampla cel mai probabil in Orientul Mijlociu sau in jurul unei ambasade, dar nu exista nicio garantie", a adaugat el.

"Exista un flux semnificativ care evoca amenintari si fata de acesta trebuie sa reactionam noi", a explicat pentru ABC generalul Martin Dempsey, seful Statului Major american. Amenintarile cu atentate ale Al-Qaida vizeaza toate interesele occidentale, a avertizat el, adaugand ca acestea sunt "mai specifice" decat au fost pana in prezent.

Potrivit comunicatului Departamentului de Stat, reprezentanntele diplomatice din Abu Dhabi, Amman, Cairo, Riyad, Dhahran, Djeddah, Doha, Dubai, Kuwait, Manama, Mascat, Sanaa, Tripoli, Antananarivo, Bujumbura, Djibouti, Khartoum, Kigali si Port Louis vor fi inchise de luni pana sambata.

Printre cele care vor ramane deschise pentru administrarea afacerilor curente luni figureaza Dhaka, Alger, Nuakchott, Kabul, Herat, Bagdad, Basra si Erbil, potrivit comunicatului.

Cu o zi inainte de inchiderea temporara a ambasadelor Statelor Unite in lumea araba, in Israel, precum si in Afganistan si Bangladesh, a avut loc, sambata, la Casa Alba o reuniune la varf consacrata amenintarilor teroriste ale Al-Qaida.

Presedintele Barack Obama a ordonat inca de vineri seara luarea "tuturor masurilor necesare pentru protejarea americanilor".

Interpol a lansat sambata o alerta globala de securitate solicitand o vigilenta sporita in toate statele membre ale organizatiei de cooperare politieneasca, suspectand Al-Qaida de a fi implicata in evadarile unor teroristi, mai ales in Irak, Libia si Pakistan.