Noul presedinte al Iranului, Hassan Rohani, a sustinut luni prima sa conferinta de presa, ocazie cu care a aratat ca se opune suspendarii activitatilor de imbogatire a uraniului, subliniind ca SUA, cat si alti membri ai comunitatii internationale, trebuie sa recunoasca drepturile Iranului, in special drepturile sale nucleare, transmite AFP. Moderatul Rohani s-a aratat impotriva sanctiunilor impuse Iranului afirmand insa ca este dispus sa se angajeze , mai activ, in negocierile privind dosarul nuclear iranian.

Hassan RohaniFoto: Agerpres/AP

In conferinta de presa sustinuta la Teheran, Rohan, singurul responsabil de negocierile privind dosarul nuclear in perioada 2003-2005, s-a aratat impotriva renuntarii la activitatile de imbogatire a uraniului, aflate la baza preocuparilor marilor puteri.

El a respins, de asemenea, orice amestec strain in afacerile siriene, aratand ca problemele din tara "trebuie rezolvate de catre poporul sirian", care va decide in alegerile prezidentiale din 2014.

Intrebat despre posibilitatea unui dialog direct cu Statele Unite, inamicul istoric al Republicii Islamice, noul presedinte a spus ca una dintre conditiile pentru un astfel de dialog este ca Washingtonul sa recunoasca "drepturile Iranului, inclusiv drepturile nucleare".

Rohani a promis, in timpul campaniei electorale, o mai mare flexibilitate in dialogul cu Occidentul, insa, cu toate aceste, nu se estimeaza ca victoria sa va marca o ruptura in politica Republicii Islamice privind aspecte strategice precum dosarul nuclear si relatiile internationale, care se afla sub autoritatea directa a numarului unu din regimul de la Teheran, liderul suprem Ali Khamenei. Conform Constitutiei iraniene, presedintele este al doilea personaj din stat.

"Epoca" solicitarilor Occidentului privind oprirea activitatilor de imbogatire a uraniului "a trecut", a declarat Rohani, in timp ce negocierile cu Grupul 5+1 (China, SUA, Franta, Marea Britanie, Rusia si Germania) s-au blocat de mai multi ani tocmai asupra acestui punct. Atat Occidentul cat si Israelul se tem ca Iranul vrea sa ajunga cu imbogatirea uraniului pana la un nivel suficient pentru a produce arme nucleare (90%), insa Iranul neaga acuzatiile.

Noul presedinte al Iranului a dat asigurari ca exista "multe moduri de a construi incredere" in relatiile cu Occidentul iar Teheranul "va da dovada de mai multa transparenta pentru a arata ca activitatile (sale - n.red.) se inscriu in cadrul stabilit de normele internationale".

In acest context, Rohani a catalogat drept "nedrepte" si nejustificate sanctiunile internationale impuse tarii sale.

"Sanctiunile sunt nedrepte, poporul iranian nu a facut nimic pentru a trebui sa le suporte. Activitatile noastre (nucleare - n.red.) sunt legale. Sanctiunile sunt in dezavantajul Occidentului, de ele beneficiind numai Israelul", a afirmat liderul de la Teheran. Sanctiunile impuse de Occident pentru a forta administratia de la Teheran sa renunte la ambitiile sale nucleare au proiectat Iranul intr-o criza economica.

Pentru a gasi o solutie la criza nucleara, Rohani vrea sa "faca negocierile din cadrul grupului 5+1 mai active" aratand ca "problema nucleara poate fi rezolvata numai prin negocieri".

Guvernul "va lua in considerare drepturile Iranului si va incerca sa indeparteze, treptat, sanctiunile nedrepte", a dat asigurari noul presedinte.

Rohani nu a exclus posibilitatea unui dialog direct cu Washingtonul, insa a precizat ca el "trebuie sa se faca de pe pozitii de egalitate si respect reciproc". Noul presedinte a impus, de asemenea, conditii, cum ar fi ca americanii sa nu se amestece in afacerile iraniene, sa recunoasca "drepturile nucleare" ale Teheranului si sa puna punct "politicii unilaterale si de presiuni" manifestata prin sanctiuni.

La inceputul conferintei de presa, Rohani a precizat ca spera la "un nou acord" cu lumea aratand ca isi doreste o "consolidare a relatiei" cu Arabia Saudita in contextul in care monarhiile sunnite din Golf mentin relatii precaute cu Iranul siit, acuzat de amestec in treburile lor interne si ca sprijina regimul presedintelui Siriei, Bashar al-Assad.

In ceea ce priveste politica interna, Rohani a declarat ca guvernul sau va fi "non-partizan" si ca va include "moderati, reformisti si conservatori". De asemenea, el l-a "invitat" pe candidatul reformist Mohammad Reza Aref sa ia parte din cabinetul sau. "El va decide", a adaugat Rohani.

Primul discurs prezidential al lui Rohani a fost marcat de un singur incident. Un necunoscut din sala s-a ridicat in picioare si a inceput sa strige mesaje de sustinere pentru liderul reformist Mir Hossein Mousavi, arestat la domiciliu din 2011. Potrivit AFP, incidentul s-a produs la finalul discursului, pe cand Rohani se pregatea sa paraseasca podiumul.