Evolutia rapida a protestelor din Turcia a expus mai multe probleme latente in peisajul politic din tara. Desi atractia pe care o exercita partidul de guvernamant al premierului Recep Tayyip Erdogan - Partidului Dreptatii si Dezvoltarii (AKP) a inceput sa erodeze, va ramane o forta puternica in politica din Turcia mult timp de acum incolo, considera analistii Stratfor.
Protestele pana acum nu indica faptul ca partidul lui Erdogan se confrunta cu un risc iminent de a pierde controlul puterii, insa scot la iveala limitele ambitiilor politice al sale.
Erdogan incearca sa extraga voturi dintr-un proces de pace lent si fragil cu PKK, pentru a il ajuta sa obtina suficient sprijin pentru un referendum constitutional. Referedumul ar transforma Turcia, dintr-un sistem parlamentar intr-un sistem prezidential si i-ar permite lui Erdogan, al carui mandat de premier se incheie in 2015, sa continue la conducerea tarii ca presedinte din 2014, cand sunt programate alegeri prezidentiale.
Perspectiva alaturarii membrilor Partidului Pace si Democratie pro-Kurdistan protestatarilor din partidul de opozitie nu este un semn bun pentru Erdogan.
Opozitia in principal seculara se alarmeaza in fata politicilor care compromit valorile fundamentale ale statului asa cum au fost definite de Kemal Ataturk, aminteste Stratfor. Insa nemultumirea fata de partid nu se rezuma doar la diviziunea islamist-secular. Exista si perceptia potrivit careia partidul de guvernamant urmareste o forma agresiva de capitalism, care sfideaza norme de mediu, pe langa valorile islamice. In randul cercurilor oamenilor de afaceri, se naste frustrarea privind numarul de concesii facute pentru apropiatii lui Erdogan.
Polarizarea reflectata in presa
Polarizarea in stat se poate vedea clar in felul in care protestele au fost relatate in presa, considera analistii Stratfor.
Publicatiile critice precum Hurriyet par a fi prins curaj odata cu protestele sa isi asume din nou pozitie anti-partid de guvernamant, aproape invizibila in ultimii ani de "domesticizare" a presei. Hurryiet a trambitat "infrangerea" lui Erdogan cu titlul precum "Erdogan nu mai este atotputernic". In partea cealalta, agentia de stat Anatolia relateaza protestele drept o "incaierare" intre politie si extremisti tineri care arunca cu artificii, subliniind ca mesaj democratic faptul ca guvernul i-a permis Partidului Poporului Republican sa organizeze demonstratii in piata Taksim.
Si mai interesant este felul in care s-a relatat din sursele traditionale ale Partidului Dreptatii si Dezvoltarii. Yeni Safak, un ziar apropiat partidului lui Erdogan, a condamnat proiectul urbanistic si a sprijinit protestatarii. Acelasi lucru a putut fi vazyt si in cazul ziarului Zaman, condus de suporteri ai miscarii moderate islamiste Gulen. "Gulenistii" alcatuiesc o componenta esentiala din sprijinul larg al partidului de guvernamant, pastrandu-si insa distanta. Miscarea a fost din ce in ce mai critica la adresa lui Erdogan, sugerand faptul ca el si partidul sau au devenit prea puternici. Editorialele din ziar l-au apostrofat pe Erdogan pentru comportamentul sau "excesiv" si s-au alaturat protestatarilor.
Insa desi nemultumirea creste, Erdogan si partidul sau AKP mai are o baza de sustinere substantiala, iar opozitia continua sa nu prezinte o alternativa credibila - alegerile locale din octombrie vor indica nivelul de sprijin al partidului.
In acelasi timp, Turcia are o agenda ambitioasa pe plan extern, de la negocierea de pace cu militanti kurzi si dezvoltarea conductelor de petrol in Kurdistanul Irakian la incercarile de a contracara atacurile militantilor sustinuti de Siria. Turcia era deja puternic constransa in a urmari aceste obiective de politica externa, insa acum ele vor ajunge pe planul doi, in urma problemelor interne, in special in contextul in care adversari precum Siria ar putea incerca sa profite de probleme si sa atace mai mult in Turcia.
Citeste analiza completa pe Stratfor.com.
1
2
