Presedintele bulgar Rossen Plevneliev a anuntat vineri ca in primavara vor avea loc alegeri anticipate, dupa ce niciun partid parlamentar nu a acceptat sa formeze un guvern in urma demisiei premierului Boiko Borisov, informeaza AFP.

"Ne straduim sa organizam alegeri cat mai repede posibil, facem tot posibilul pentru a depasi criza si a desemna un nou guvern legitim", a declarat el dupa intalnirea cu partidele parlamentare.

Presedintele a precizat ca "perioada vizata se va situa intre sfarsitul lunii aprilie si mijlocul lunii mai". Toate partidele sunt de acord sa fie invitati observatori internationali ai OSCE si ai APCE (Adunarea parlamentara a Consiliului Europei).

Presedintele a confirmat ca partidele nu doresc formarea unui nou guvern in cadrul actualei legislaturi, care se va incheia la sfarsitul lunii iunie.

In urmatoarele zile, parlamentul va adopta amendamente la doua legi privind energia si la o lege de protectie a mediului, in incercarea de a raspunde solicitarilor manifestantilor care au protestat timp de 12 zile in intreaga tara.

Plevneliev a invitat reprezentantii protestatarilor la discutii privind prioritatile in fata guvernului de experti pe care il va numi pentru organizarea alegerilor. "Stabilitatea financiara si institutionala a Bulgariei va fi garantata", a declarat el.

Parlamentul bulgar a aprobat joi, in urma dezbaterilor din plen, demisia in bloc a Guvernului GERB, informeaza agentia Novinite. Demisia a fost aprobata cu 209 voturi in favoare, 5 voturi impotriva si o abtinere.

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anuntat miercuri in parlament demisia guvernului sau, in urma protestelor la nivel national impotriva preturilor la electricitate. "Avem onoare si demnitate. Poporul este cel care ne-a incredintat puterea, astazi i-o dam inapoi.

Dupa doua zile de proteste violente, manifestatiile au continuat miercuri impotriva preturilor mari la electricitate, dar la scara mai mica. Novinite precizeaza ca protestele de miercuri au fost pasnice, nefiind raportate incidente violente