Sindicatele din Marea Britanie, reprezentand milioane de muncitori, au pierdut la Curtea de Apel lupta impotriva deciziei guvernului de a modifica modalitatea de indexare a pensiilor din sectorul public, relateaza The Telegraph.

Cazul se refera la decizia secretarului privind munca si pensiile, Duncan Smith, de a folosi ca Indicele preturilor de consum (IPC) in locul Indicelui preturilor de vanzare cu amanuntul (IPV) pentru a masura cresterea preturilor care influenteaza si rata de crestere a pensiilor.

Sindicatele au spus ca prin folosirea IPC pensiile vor fi reduse cu pana la 20% in cazul unei retrageri normale de pe piata muncii, lucratorii fiind afectati cu valori de ordinul miilor de lire sterline. Acestea acuza guvernul ca incearca in mod ilegal sa reduca cheltuielile cu pensiile, in lupta de reducere a deficitului bugetar al Marii Britanii.

Schimbarea modului de indexare de la IPV la IPC este asteptat sa duca la economii la buget de 6 miliarde de lire pe an, pana in anul 2014. Unul dintre cei trei judecatori care au dat decizia a mentionat ca "Guvernul considera ca starea economiei nationale a fost grava, si orice economisire care poate fi facuta trebuie sa fie facuta - si cat mai repede posibil.

"Judecatorul a spus ca principalul motiv din spatele alegerii IPC in defavoarea IPV a fost nevoia de a umple "gaura neagra" din finantele publice. "Guvernul trebuie sa fie usurat. Asta inseamna pensii mai mici in viitor. A fost un exercitiu de reducere a costurilor, pur si simplu", a afirmat Ros Altmann, directorul general al Saga.

Aceasta a adaugat faptul ca este posibil ca si sistemele de pensii private pot decide sa faca o schimbare similara in urma verdictului Curtii.

"De asemenea, sistemele de pensii private pot cauta cai de a reduce costurile. Unele sunt impiedicate de mandatele lor de a schimba IPV cu IPC, in timp ce unele au realizat deja modificarea. Altii probabil au asteptat sa vada rezultatul acestui caz si acum vor merge mai departe. Unii pot astepta sa vada daca va exista un apel."

IPC difera de IPV in mai multe aspecte. IPV exclude cheltuielile mai multor tipuri de gospodarii, inclusiv gospodariile pensionarilor, si cei doi indici nu includ in aceeasi masura aceleasi bunuri. Fata de IPV, indicele preturilor de consum nu include costurile cu licenta TV sau costuri imobiliare (precum plata creditelor ipotecare), insa include costurile cu educatia universitara.

In plus, cei doi indici folosesc diferite metode matematice de a obtine cifra medie de crestere a preturilor in cadrul fiecarei categorii de bunuri si servicii.

Un purtator de cuvant al guvernului a spus ca: "Guvernul saluta verdictul Curtii de Apel care mentine decizia sa de a utiliza Indicele Preturilor de Consum pentru a proteja de inflatie unele pensii si beneficii."