Doua elicoptere militare americane s-au ciocnit in zbor, deasupra unui poligon din Arizona (SUA), a anuntat joi Comandamentul infanteristilor marini, preluat de Reuters. Sapte puscasi marini si-au pierdut viata in urma tragediei.

Aparatele, un elicopter AH-1W "Cobra" si unul UH-1Y "Huey", luau parte la operatiuni de antrenament normale atunci cand s-au ciocnit.

Incidentul a avut loc la Yuma Training Range Complex in Yuma, in cursul serii de miercuri.

Comandamentul infanteristilor marini a afirmat ca ancheteaza incidentul, care a avut loc intr-o regiune izolata a poligonului de antrenament.