Cei doi prezentatori ai emisiunii "Cobaii", difuzata la o televiziune din Olanda, sustin ca au fost supusi unor interventii chirurgicale in urma carora le-au fost recoltate bucatele din muschi, pe care ulterior le-au gatit si le-au mancat, in timpul emisiunii, scrie ABC News.

"Nu este nimic deosebit la gustul carnii umane. Dar este ciudat sa-ti privesti in ochi prietenul in timp ce ii mesteci carnea", a declarat unul dintre cei doi prezentatori, Dennis Storm.

Storm a ales sa ii fie luata o bucatica din muschiului fesei stangi, in timp ce colegul sau, Valerio Zeno, din muschiul de pe abdomen. Apoi, fiecare a mancat carnea celuilalt, gatita mediu.

"Bucatarul a prajit-o cu ulei de floarea soarelui. Nu am adaugat sare sau piper pentru ca voiam sa stim ce gust are".

Emisiunea se va difuza miercuri in Olanda, la televiziunea BNN. "Ideea showului este sa obtinem raspunsuri simple la intrebari stupide, precum 'Poti sa te barbieresti cu ketchup?' sau 'Poti sa conduci daca esti orb?'", explica Storm. "Si am vrut sa aflam ce gust are carnea umana."

Storm mai spune ca experimentul, care a suscitat un mare interes in Olanda, a meritat durerea provocata de operatie. "Sunt doar cativa centimetri de carne. Si acum am o poveste interesanta despre cicatrice".