România este singura țară din UE care dă liber oamenilor fără experiență în sănătatea animalelor să vândă medicamente. Colegiul medicilor veterinari se luptă cu autoritățile pentru a modifica prevederile introduse de PSD în 2017 ce pun în pericol sănătatea românilor (explicăm detaliat mai jos).

Vaci pe campFoto: Benkrut | Dreamstime.com

Ceea ce la prima vedere pare o idee bună (oricine să-și facă farmacie veterinară și nici nu e nevoie să ai un specialist în acționariat), în practică produce probleme populației, așa că decizii au venit din partea Curții Europene de Justiție și Comisiei Europene. Problema este una gravă.

Culmea, deși a văzut ce spun autoritățile europene, Consiliul Concurenței din România susține în continuare că e bine ce se întâmplă (într-un raport din 2021), și chiar Bogdan Chirițoiu într-o conferință de zilele astea. La acel raport, Colegiul medicilor veterinari a venit cu un punct de vedere prin care arată unde greșește autoritatea de concurență.

Viorel Andronie, președinte al Colegiului medicilor veterinari, spune că oricine poate să înființeze și să vândă oricui, oricine poate să cumpere și efectul este următorul:

„Persoanele fizice care dețin animale în România se duc la farmaciile veterinare, cumpără antibiotice și le folosesc la animalele proprii de la care se consumă alimente fără să existe vreun control. Cumpără produse care conțin 100 de ml pentru un porc care are nevoie de 10 ml pe durata unui tratament, 90 de ml rămânând la dispoziția proprietarului de animale care poate să facă absolut ce vrea cu el, fără să existe vreun control, punând în pericol sănătatea publică.

Drept dovadă, să ne uităm pe ce se întâmplă la rezistența la antibiotice din România, țară cu cea mai mare problemă din UE”.

De la ce a pornit totul

„În ceea ce privește profesia de medic veterinar, în 2012 Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să-i declanșeze o procedură de evaluare a deținerii de capital a tuturor profesiilor liberale din Europa. În 2013 a fost pus pe masa Comisiei un document în care erau prezentate situațiile a 5 profesii la nivel european, printre care cea de arhitect, contabil, medic veterinar și încă două. La vremea aceea în România exista Legea 160/1998 pe care noi am funcționat până în 2017”, a spus Andronie, președintele Colegiului medicilor veterinari, în cadrul unui eveniment organizat de UPLR.

Ei bine, spune el: În baza evaluării făcută de Comisia Europeană scrie negru pe alb că în România profesia de medic veterinar funcționa corect, legal, în conformitate cu legislația europeană.

Asta în condițiile în care aveam farmaciile veterinare deținute 100% de către medicii veterinari, „iar în cabinetele veterinare era obligatoriu să fim parte din capitalul societăților respective. Asta se întâmpla în 2012”.

Potrivit acestuia, în 2014 a apărut o problemă din punct de vedere al autorizării unor farmacii veterinare deținute de către o companie din domeniul farma.

• „Compania nu avea în acționariat medici veterinari. Prin urmare, nu au putut să autorizeze farmaciile veterinare”.

Decizia ciudată a ANSVSA după un punct de vedere și căderea în justiție

La acel moment a inițiat o sesizare către Consiliul Concurenței. În urma sesizării, Consiliul a emis un punct de vedere care a fost transmis ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), Colegiului medicilor veterinari și celor care au făcut sesizarea.

„Sesizarea nu s-a finalizat cu o decizie, ci cu un punct de vedere. În urma acestuia, deși Legea 160 spunea clar că nu pot fi autorizate farmaciile veterinare dacă nu aparțineau 100% medicilor veterinari, ANSVSA a modificat ordinul și prin acesta a permis autorizarea acelor farmacii veterinare în condițiile în care legea spunea cu totul altceva”, povestește Andronie.

Colegiul medicilor veterinari a atacat în justiție ordinul respectiv și l-a anulat.

„Ne-am luptat din 2015 până în 2021 când s-a finalizat la Înalta Curte de Casație și Justiție dându-ne dreptate, dar lucrurile au evoluat ca atare”, a mai afirmat el.

Prin urmare, în anul 2015, ca urmare a acestui proces, a fost sesizată Curtea Constituțională, care a dat dreptate medicilor veterinari.

Curtea Constituțională a spus foarte clar că „utilizarea și comercializarea exclusivă de către medicii veterinari a produselor medicinale veterinare este conformă cu Constituția. Deținerea farmaciilor veterinare de către medicii veterinari în proporție de 100% este conformă cu Constituția României”.

PSD a mers mai departe în 2017

Pe durata acelui proces, medicii veterinari au sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Aceasta s-a pronunțat în 2018, însă lupta fiind continuă, în 2017, printr-o Ordonanță de Urgență, ceea ce s-a întâmplat când ANSVSA a modificarat ordinul, s-a produs de data aceasta prin modificarea Legii 160 (printr-o ordonanță dată de Guvernul Mihai Tudose, iar la Ministerul Agriculturii era Petre Daea).

„Nu ca din 100% să avem să avem parte din capital în societate, ci practic am fost excluși definitiv din acționariatul farmaciilor veterinare, astfel încât din octombrie 2017 orice persoană din România poate să înființeze o farmacie veterinară. Ba mai mult și mai grav, a fost exclusă prezența medicilor veterinari din farmaciile veterinare”, a spus el.

  • Oricine poate să înființeze, oricine poate să vândă oricui, oricine poate să cumpere și efectul este următorul: Persoanele fizice care dețin animale în România se duc la farmaciile veterinare, cumpără antibiotice și le folosesc la animalele proprii de la care se consumă alimente fără să existe vreun control.
  • Cumpără produse care conțin 100 de ml pentru un porc care are nevoie de 10 ml pe durata unui tratament, 90 de ml rămânând la dispoziția proprietarului de animale care poate să facă absolut ce vrea cu el, fără să existe vreun control, punând în pericol sănătatea publică.
  • Drept dovadă, să ne uităm pe ce se întâmplă la rezistența la antibiotice din România, țară cu cea mai mare problemă din UE.

Curtea Europeană de Justiție a dat dreptate medicilor veterinari

„Când procesul legislativ al Ordonanței 70 a ajuns în Parlament, noi am încercat să spunem ce-am avut de spus”, a afirmat reprezentantul Colegiului medicilor veterinari, afirmând că între timp s-a pronunțat Curtea Europeană de Justiție pe 1 martie 2018 care a spus că:

  • Utilizarea și comercializarea produselor medicinale veterinare trebuie să se facă doar de către medicii veterinari, pentru că este singura profesie care are abilitatea, competențele necesare prin legislația europeană și că farmaciile veterinare pot să fie deținute de medicii veterinari, dar să nu aibă 100%, ci să dețină majoritatea. Deci un procent de 51% este conform cu legislația europeană.

Toate țările cu probleme s-au conformat, pentru că e vorba de sănătatea oamenilor, nu și România

„S-a întâmplat un lucru bun, dar nu pentru România, ci pentru cei din Europa. Comisia, după ce s-a pronunțat în cazul medicilor veterinari din România, a acționat împotriva a 5 state care erau în aceeași situație cu noi și le-a determinat să modifice legislația”, a spus el.

Toate acele state (Ungaria, Germania, Luxembourg, Austria și Franța) au modificat legislația pentru medicii veterinari de la 100% la 51% capital social.

  • Mai mult, guvernul Austriac nu a vrut să modifice legislația și a ajuns la Curtea Europeană de Justiție susținând ca medicii veterinari să aibă 100%.

„În 2020, Parlamentul a inițiat un proiect prin care s-a dorit să se repună în legea 160 ceea ce s-a întâmplat la Curtea de Justiție a UE, la Curtea Constituțională, în instanțele din România. Proiectul a fost adoptat cu o largă majoritate a Parlamentului”, a mai afirmat el.

Din păcate, spune Andronie, acesta a fost atacat la Curtea Constituțională de aceeași companie care declanșase fenomentul în 2014, fiind declarată neconstituțională pentru că nu erau măsuri tranzitorii.

Deci Curtea Constituțională nu a zis că este ceva neconstituțional pe fond, analizând aceste probleme, ci că nu au existat măsuri tranzitorii.

Colegiul medicilor speră să se rezolve.

Consiliul Concurenței are o poziție ciudată, deși chiar un comisar european arată că nu e normal

„Este trist că în 2021, cu toate că existau aceste decizii ale justiției, Consiliul Concurenței a emis un studiu prin care recomanda schimbarea legislației în sensul ca medicii veterinari să dispară din absolut toate formele de capital deținute de farmaciile veterinare și cabinetele veterinare, contrar deciziilor Curții Constituționale și ale Curții Europene de Justiție”, a mai spus Andronie.

El afirmă că medicii veterinari n-o să fie niciodată de acord cu ce dorește Consiliul Concurenței, „ne ducem lupta în continuare în justiție”.

„Avem un proces pe rol în acest sens. După ce Consiliul Concurenței a făcut public acel studiu, am solicitat Comisiei Europene un punct de vedere”, a mai afirmat reprezentantul Colegiului medicilor veterinari.

Potrivit acestuia, comisarul European pentru Piață Internă, Thierry Breton, a comunicat Parlamentului European că deținerea capitalului de către medicii veterinari este conformă cu legislația europeană.

Ciudat este că după ce a auzit aceste lucruri, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței a spus în cadrul conferinței că: „Avem spitale, clinici, care au patroni care nu-s medici, dar (au nevoie n.r.) și de echipamente care sunt foarte scumpe. E foarte bine că lăsăm posibilitatea unor investitori care au bani și vor angaja medici, oameni care-și fac corect meseria”.

„La farmaciile umane mi se pare că merge bine modelul”, a spus Chirițoiu, iar specialișii se auzeau în sală cum râdeau, deoarece au demonstrat opusul, că a scăzut calitatea.

Chirițoiu a afirmat, după ce a râs și el, că e discutabil: „Avem lanțuri care standardizează. Și aici am nevoie de mulți bani ca să am un stoc de medicamente. Cred că e bine că permitem unor investitori nefarmaciști să desfășoare genul ăsta de activitate”.

Sursă foto: Dreamstime.com

Citește pe subiect și:

Cum sunt obligați farmaciștii să ne vândă anumite produse / Probleme mari vor fi și în domeniul fiscal dacă se fac modificări asemănătoare

Valentina Soroceanu: Este jenant ca un farmacist angajat să plece acasă la sfârșitul lunii cu un salariu de 3.000 de lei