Sfarsitul acestei săptămâni, intre 24-26 septembrie, va aduce la Piatra Neamt, o editie inedită a festivalului de film de scurt-metraj Filmul de Piatra. Timp de trei zile, orasul va fi cuprins de o sărbatoare a filmului si a artelor, organizatorii pregătind un program inedit care contine proiectii de film, concerte, spectacole multimedia si piese de teatru, toate evenimentele desfasurandu-se in aer liber.

Festivalul Filmul de PiatraFoto: www.filmuldepiatra.ro

Manifestarile din cadrul festivalului se vor desfasura in două locatii principale, potrivit programului comunicat de organizatori::

- Vineri, proiectiile, concertele si celelalte surprize au loc în inima orasului, în Piata de la Turnul lui Stefan.

- Sâmbătă si duminică, festivalul se mută într-un loc magic: pe vârful muntelui Cozla. Aici se poate ajunge printr-o spectaculoasă plimbare cu telegondola, noua mandrie a Piatra Neamt-ului, care pleacă din fata gării, trece pe deasupra orasului si ajunge pe vârful muntelui, pe platoul unde se desfăsoara festivalul.

"Vârful muntelui Cozla, la apus, e unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Peisajul e uimitor: orasul, muntii din jur, lacul, masivul Ceahlău, apusul de soare... Visăm de multă vreme la acest moment, si promitem tuturor celor care ne vor fi alături ca vor trăi o experientă magică, de neuitat." spune Andrei Dăscălescu, directorul festivalului.

Pe platoul de pe vârful muntelui, se vor juca piese de teatru, iar în timpul apusului vor avea loc concertele. După caderea noptii, vor intra proiectiile de film. Printre programele de film ale acestei editii, sunt un "best of" Animest, un program de filme islandeze, si filmele castigatoare la prima editie a festivalului Filmul de Piatra.

"Filmul de Piatra e conceput ca o competitie natională a filmului scurt, tânăr. Desi prima editie a avut un succes enorm, din motive financiare, nu am fi putut organiza, anul acesta, o a doua editie care să se ridice la nivelul asteptărilor create de succesul de la debut. Am decis să nu acceptăm compromisul, sa amânăm a doua editie, dar să organizăm o editie intermediară, cu buget redus, pe care am numit-o "1.5" si am dedicat-o în intregime publicului. Fiind obligati să începem proiectiile după ce se întunecă, am tot venit cu idei: piese de teatru, spectacole multimedia, concerte, care să umple după-amiezele si să transforme această editie "mini" într-o sărbătoare "maxi".", explica Andrei Dăscălescu.

Pe site-ul festivalului, www.filmuldepiatra.ro, cinefilii din toată tara pot participa la un concurs ale carui premii constau în cazare si masă la Piatra Neamt, în cele trei zile si nopti de festival.

Cu ocazia evenimentului din weekendul viitor, va fi lansat Entry Call-ul pentru editia "2.0", programată pentru ianuarie 2011.

Participarea publicului la manifestarile festivalului este gratuita. "Filmul de Piatra - Editia 1.5" este organizată de Filmlab cu sprijinul CNC si al Primăriei Piatra Neamt.