Am intrat la acest film danez scris de Nikolaj Arcel (scenaristul de la "Fata cu dragon tatuat" si autorul lui "O afacere regala") in ideea ca imi fac numai o idee, dupa care plec. Am ramas pana la deznodamant. Arcel a tricotat in pas de jersé o poveste care nu te lasa sa te uiti la ceas.
Nordicii au deja o buna reputatie pentru filme politiste impregnate pe alocuri de accente cu atat mai macabre cu cat povestea se desfasoara printre frumoase mobile de la IKEA, in casute cu podele de lemn si pleduri aruncate lenes peste canapele.
Filmul regizat de Mikkel Nørgaard, care a avut premiera anul trecut la Festivalul de la Locarno, adapteaza romanul "Kvinden i buret"/"The Keeper of Lost Causes" de Jussi Adler-Olsen, care s-a vandut incepand din 2007 in peste sapte milioane de exemplare, fiind inclus pe lista de bestseller-uri a publicatiei "The New York Times".
Impletind filmul politist de public cu thrillerul psihologic, "Camera groazei" inainteaza bifand pas cu pas toate elementele unui film de gen, dar reuseste sa-si tina spectatorul treaz printr-o poveste ale carei secrete nu le divulga integral decat la sfarsit si printr-o siguranta a executiei care poate convinge chiar si un nazuros ca are de-a face cu niste profesionisti.
Nu e un film de festival, dar e un bun film de cinema la care sa te duci duminica si la care sa n-ai senzatia ca ai pierdut timpul. Cu conditia sa iti placa filmele politiste.
Povestea incepe prin aducerea in scena a personajului principal, Carl Mørck (Nikolaj Lie Kaas), un politist ajuns intr-o etapa dificila a vietii. Divortat, deprimat, cu un coleg de echipa schilodit in spital si altul ucis, fara satisfactia unei munci cu rezultate. Un erou tipic de film politist. Deja stim ca o sa rezolve un caz foarte greu, altfel de ce s-ar mai fi facut filmul...
La fel ca in atatea alte productii de gen, lui Mørck i se aloca un coleg pe care la inceput nu-l suporta, dar care il completeaza. Din corectitudine politica, acesta e un etnic arab, Assad care vorbeste mai greu daneza, dar care are toate calitatile pe care Mørck nu le are. (Interpretul Fares Fares e, de fapt, nascut in Liban si stabilit in Suedia).
Assad e amabil si vesel acolo unde Mørck e sumbru precum numele, si stie sa faca rost de informatii acolo unde partenerul lui mizantrop acumuleaza doar reclamatii.
Scenariul da impresia ca se spinteca fatal atunci cand demareaza un flashback, exact in momentul cand Assad si Mørck sunt pusi sa frunzareasca niste dosare deschise pentru a le inchide formal.
Camera/privirea lui Mørck se concentreaza pe un articol de ziar despre disparitia unei anume Merete Lynggaard, iar de aici intram intr-un flashback construit din datele existente in dosar.
Flashback-ul o are ca eroina pe tanara femeie politician Merete Lynggaard (Sonja Richter), care fusese data disparuta in urma cu cinci ani, fiind banuita a fi fost aruncata peste bordul unui feribot de fratele ei deranjat mintal.
Suntem, cum ar veni, in ilustrarea dosarului de la politie, dar noi elemente apar si se alipesc acestei povesti din trecut, de pilda teama surda a lui Merete care isi surprinde fratele privind noaptea in curtea pustie catre ceva nedeslusit. Sau, mai degraba, teama noastra de necunoscut (teama pe care povestea o speculeaza mizand pe fragilitatea mintala a fratelui.).
Incepand cu acest moment, filmul va impleti cele doua benzi temporale si va inainta cu ele in paralel, alipindu-le date noi si apropiindu-le tot mai mult pana cand, finalmente, le va uni. Un astfel de scenariu cere multa rigoare, mai ales cand ai de-a face cu o intriga politista, lucru care cere imperios ca spectatorul sa nu fie lasat din mana nici 10 secunde.
Dar scenariul nu isi cerne secretele prea devreme, astfel incat tot ce trebuie sa aflam aflam la timpul potrivit.
Cum-necum, stereotipurile folosite in film nu ajung sa fie deranjante pentru ca sunt percepute de spectator ca niste ingrediente obligatorii din reteta acestui fast food.
Fiul vitreg si insolent care ii pica lui Mørck pe cap parca pentru a-i testa rezistenta la stres, tabieturile de burlac tomnatic ale lui Assad, seful celor doi politisti care le ia cazul exact cand sunt aproape de faptas, pana si ura celui traumatizat de propriul trecut sunt motive pe care filmul le preia din carte si le asambleaza intr-o poveste tensionata cu accente horror.
Totul in acest film produs de Zentropa suna a fast food de calitate, chiar si distributia. Nikolaj Lie Kaas e un cunoscut actor danez care a jucat si la Lars Von Trier (in "Idiotii" si "Dogville"), dar si in premiatul "Reconstruction" de Christoffer Boe, precum si in filme americane ca "Ingeri si demoni", pe cand Fares Fares si-a inceput cariera in 2000, intr-o cunoscuta comedie suedeza, "Jalla! Jalla!", regizata de fratele sau, Josef, ajungand sa faca si el film peste Ocean ("Zero Dark Thirty" sau "Safe House").
Trailer:
"Camera groazei"/ "Kvinden i buret"/"The Keeper of Lost Causes" – regia Mikkel Nørgaard, cu: Nikolaj Lie Kaas, Fares Fares, Sonja Richter, Mikkel Boe Følsgaard, Peter Plaugborg. Premiera romaneasca 29 august 2014
