'Domestic' pleaca in Caravana Zilele Filmului Romanesc

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 29 martie 2013, 15:31


Comedia „Domestic” își continuă traseul prin țară, după un debut cu circa 6000 de spectatori în săli, în primul weekend. Pe lângă orașele din circuitul obișnuit, filmul lui Adrian Sitaru va ajunge în câteva localități în care nu mai există săli de cinema, prin Caravana Zilele Filmului Românesc. Proiecțiile vor avea loc în case de cultură, teatre și cluburi, anunta organizatorii.

Primele orașe în care va ajunge „Domestic” sunt Făgăraș (Casa Municipală de Cultură, 29 martie, 17.00), Turda (Clubul Dreamers, 30 martie, 18.00), Zalău (Casa de Cultură, 2 aprilie, 18.00) și Hunedoara (Casa de Cultură,  4 aprilie, 17.00).

Comedia „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, a avut premiera de gală pe 21 martie , la CinemaPro din București, în prezența a peste 550 de invitați.
În a doua săptămână, la București, filmul poate fi vizionat la Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, The Light Cinema, Cinema Union, Cinema Patria Caffe 3D, Cinema Elvira Popescu și Glendale Studio. În țară, rulează la Cluj (Cinema City), Oradea (Cinema Cortina Digiplex), Arad (Cinema City Atrium), Ploiești (Cinema City), Sibiu (Studio Astra Film, 30 martie, ora 19:00).

În premieră, filmul „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, poate fi văzut și de spectatorii din afara țării, în FullHD, simultan cu lansarea în cinematografele din România, pe www.webkino.ro.
Costul unui „bilet” electronic, cu toate taxele incluse, este de 5 dolari. Plata poate fi efectuată cu cardul sau prin serviciul PayPal. Sistemul este disponibil și pe telefon mobil și tabletă, dacă posesorii au instalată aplicația Vimeo. Înainte de plată, sistemul Vimeo le va cere utilizatorilor să-și creeze gratuit un cont, cu o adresă de email și o parolă proprie sistemului. „Domestic” are subtitrare în limba engleză. Filmul este restricționat pentru publicul din România până pe data de 23 iulie 2013.

Al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru după „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), „Domestic” este o comedie despre „oameni care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat”. Protagoniști sunt câțiva vecini de bloc și câțiva simpatici locatari necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni și fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dan Hurduc (9 ani).

Trailerul filmului



Citeste mai multe despre   



















Material sustinut de KRUK Romania

Datoria - un cuvânt la fel de urât precum lunea din săptămâna lucrătoare

Definiția cuvântului datorie, conform DEX-ului, este una simplă: sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. Dar dincolo de o definiție seacă, datoria este un cuvânt care transmite de cele mai multe ori o stare negativă. “Am o datorie” - știi că trebuie să dai ceva înapoi, o obligație care trebuie să fie îndeplinită. Fie că ai o datorie la un prieten, la o bancă sau la furnizorul de utilități, datoria apare ca urmare a unei nevoi într-un anumit moment, iar veniturile nu îți permit să acoperi acea nevoie. Soluția cea mai la îndemână pare a fi împrumutul. Dar este oare chiar cea mai bună soluție?

462 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi